Dumnezeu există, chiar și pentru cei care nu cred că există!

 

icoana-tuturor-sfintilor.jpg

Nu există om pe această lume care să nu aibă o părere cu privire la Dumnezeu. Unii cred că există, alții cred că nu există iar pe alții nu-i interesează; procentul celor din urmă fiind infim. Până și cel care nu crede în Dumnezeu este dispus să-și sacrifice o mare parte din timpul vieții sale cu scopul de a arăta celorlalți cum nu crede el în existența a ceva ce pentru el nu există.  Dar pentru el în aceeași măsură nu există, poate, nici Harap-Alb. Atunci de ce acesta nu investește efort în a arăta non-existența lui Harap-Alb în aceeași măsură în care investește efort în a arăta că Dumnezeu nu există? Nu este oare această luptă cu Dumnezeu, însăși recunoașterea existenței Lui Dumnezeu? Nu te poți lupta cu ceva ce nu există, decât atunci cand mintea își iese din starea ei de normalitate.

„A-l cunoaște pe Dumnezeu este începutul înțelepciunii, iar a nu-l cunoaște este începutul nebuniei”

(Sfântul Ioan Gură de Aur 2005)

 Înainte însă de a porni într-o argumentație cu privire la existența sau non-existența Lui Dumnezeu, voi expune definiția cuvântului Dumnezeu. Dumnezeu, spune Dicționarul Explicativ al Limbii Române, este Ființă supranaturală, considerată în credințele religioase drept creatoare a lumii. În această definiție intră 4 concepte: ființa, supranaturalul, credința și creația. Conceptul de ființă arăta ideea asemănării între noi oamenii și Dumnezeu. Supranaturalul indică nemărginirea Lui Dumnezeu care nu poate încăpea în mintea mărginită a omului. Credința reprezintă recunoașterea de către om a existenței Lui Dumnezeu. Iar creația suntem noi oamenii împreună cu tot Universul văzut și nevăzut.

Argumentele ce vor fi prezentate în această lucrare se bazează pe cunoștințe din fiziologie, din matematică, din fizică, din medicină, din logică și din teologie.

Să le luăm pe rând. Continuă lectura

„Sa nu ne razbunati!”

Mircea Eliade:

Trepte pentru Mircea Vulcanescu

Mircea-Vulcanescu-in-uniforma-militara-Ziaristi-Online[…] Nu stiai ce sa admiri mai intai: nestavilita lui curiozitate, cultura lui vasta, solida, bine articulata, sau inteligenta lui, generozitatea , umorul sau spontaneitatea cu care-si traia credinta si iscusinta cu care si-o talmacea. Nu cred c-am intalnit alt om inzestrat cu atatea daruri. Si nici altul care sa-l intreaca in modestie. Am cunoscut, desigur, savanti, care se incumeta sa citeasca in treizeci de limbi, sau stapanesc in de-amanuntul istoria unei tari sau a unui continent, sau au patruns toate tainele fizicii si matematicilor, sau inteleg nenumarate sisteme filozofice. Dar mintea lui Mircea Vulcanescu era altfel alcatuita. Dupa ce-l cunosteai mai bine, intelegeai ca daca ar fi trebuit, ar fi putut si el invata treizeci de limbi, sau istoria unui continent, sau matematicile superioare. Il interesa tot. Mai mult: intelegea – si-ti explica – de ce-l intereseaza cutare sau cutare disciplina, un anumit autor sau o anumita opera.

Continuă lectura