Nu există om pe această lume care să nu aibă o părere cu privire la Dumnezeu. Unii cred că există, alții cred că nu există iar pe alții nu-i interesează; procentul celor din urmă fiind infim. Până și cel care nu crede în Dumnezeu este dispus să-și sacrifice o mare parte din timpul vieții sale cu scopul de a arăta celorlalți cum nu crede el în existența a ceva ce pentru el nu există.  Dar pentru el în aceeași măsură nu există, poate, nici Harap-Alb. Atunci de ce acesta nu investește efort în a arăta non-existența lui Harap-Alb în aceeași măsură în care investește efort în a arăta că Dumnezeu nu există? Nu este oare această luptă cu Dumnezeu, însăși recunoașterea existenței Lui Dumnezeu? Nu te poți lupta cu ceva ce nu există, decât atunci cand mintea își iese din starea ei de normalitate.

„A-l cunoaște pe Dumnezeu este începutul înțelepciunii, iar a nu-l cunoaște este începutul nebuniei”

(Sfântul Ioan Gură de Aur 2005)

 Înainte însă de a porni într-o argumentație cu privire la existența sau non-existența Lui Dumnezeu, voi expune definiția cuvântului Dumnezeu. Dumnezeu, spune Dicționarul Explicativ al Limbii Române, este Ființă supranaturală, considerată în credințele religioase drept creatoare a lumii. În această definiție intră 4 concepte: ființa, supranaturalul, credința și creația. Conceptul de ființă arăta ideea asemănării între noi oamenii și Dumnezeu. Supranaturalul indică nemărginirea Lui Dumnezeu care nu poate încăpea în mintea mărginită a omului. Credința reprezintă recunoașterea de către om a existenței Lui Dumnezeu. Iar creația suntem noi oamenii împreună cu tot Universul văzut și nevăzut.

Argumentele ce vor fi prezentate în această lucrare se bazează pe cunoștințe din fiziologie, din matematică, din fizică, din medicină, din logică și din teologie.

Să le luăm pe rând. Continuă lectura →