Dumnezeu există, chiar și pentru cei care nu cred că există!

 

icoana-tuturor-sfintilor.jpg

Nu există om pe această lume care să nu aibă o părere cu privire la Dumnezeu. Unii cred că există, alții cred că nu există iar pe alții nu-i interesează; procentul celor din urmă fiind infim. Până și cel care nu crede în Dumnezeu este dispus să-și sacrifice o mare parte din timpul vieții sale cu scopul de a arăta celorlalți cum nu crede el în existența a ceva ce pentru el nu există.  Dar pentru el în aceeași măsură nu există, poate, nici Harap-Alb. Atunci de ce acesta nu investește efort în a arăta non-existența lui Harap-Alb în aceeași măsură în care investește efort în a arăta că Dumnezeu nu există? Nu este oare această luptă cu Dumnezeu, însăși recunoașterea existenței Lui Dumnezeu? Nu te poți lupta cu ceva ce nu există, decât atunci cand mintea își iese din starea ei de normalitate.

„A-l cunoaște pe Dumnezeu este începutul înțelepciunii, iar a nu-l cunoaște este începutul nebuniei”

(Sfântul Ioan Gură de Aur 2005)

 Înainte însă de a porni într-o argumentație cu privire la existența sau non-existența Lui Dumnezeu, voi expune definiția cuvântului Dumnezeu. Dumnezeu, spune Dicționarul Explicativ al Limbii Române, este Ființă supranaturală, considerată în credințele religioase drept creatoare a lumii. În această definiție intră 4 concepte: ființa, supranaturalul, credința și creația. Conceptul de ființă arăta ideea asemănării între noi oamenii și Dumnezeu. Supranaturalul indică nemărginirea Lui Dumnezeu care nu poate încăpea în mintea mărginită a omului. Credința reprezintă recunoașterea de către om a existenței Lui Dumnezeu. Iar creația suntem noi oamenii împreună cu tot Universul văzut și nevăzut.

Argumentele ce vor fi prezentate în această lucrare se bazează pe cunoștințe din fiziologie, din matematică, din fizică, din medicină, din logică și din teologie.

Să le luăm pe rând. Continuă lectura

Ştiinţa fără Dumnezeu cade în absurd.

nicolae-paulescu insulin inventorIDEEA DE DUMNEZEU IN ŞTIINŢĂ

Ideea de « Dumnezeu » este o noţiune fundamentală fără de care ştiinţa cade în absurd.

Materialismul ateu a năpădit societatea modernă, care 1-a primit orbeşte pentru că el s’a dat drept expresia ştiinţei, drept rezultatul sau sinteza descoperirilor ei celor mai recente. El s’a servit de prestigiul ştiinţei, — el care, ca sistem, este negaţia ştiinţei, — ca să impună mulţimii semi-savanţilor, incapabili să-i priceapă ipocrizia. Prin ei s’a introdus în şcoli, unde, în mod laş, a exploatat şi exploatează candoarea şi naivitatea copiilor şi a tinerilor neexperimentaţi care nu au nici cunoştinţe suficiente, nici spirit critic destul de desvoltat pentru a deosebi minciuna de adevăr, — şi a otrăvit astfel, cu doctrinele sale răufăcătoare, mai multe generaţii.

Ca orice eroare, materialismul însemnează ignoranţă fie prin lipsă de cultură, fie prin lipsă de inteligenţă…   fie prin pasiune.

La şaptesprezece ani, eram materialist pentrucă nu aveam decât
o sumă foarte restrânsă de cunoştinţe asupra naturii; pentrucă raţiunea
mea nu era încă dezvoltată, aşa că, neavând spirit critic, credeam tot
ce auzeam şi citeam; pentru că, căzusem în cursa unei perfide afirmaţii
că oamenii de ştiinţă sunt toţi materialişti.                                       ‘

Ei bine, — dacă de atunci nu aş fi dobândit, printr’un studiu con­tinuu, noi cunoştinţe asupra naturii brute şi asupra fiinţelor vieţui­toare, — sau dacă din nenorocire, facultăţile mele intelectuale ar fi rămas copilăreşti, cum erau la acea vârstă, — sau dacă nu aş fi con­statat că adevăraţii savanţi resping sistemul materialist, — aş fi şi astăzi, o victimă a acestei doctrine.

Adepţii materialismului au repetat de atâtea ori că ştiinţa modernă a izgonit definitiv din domeniul său ideea de « Dumnezeu », — ei au ştiut să manevreze aşa de bine, — că astăzi multora le este ruşine să pronunţe cuvântul  « Dumnezeu » faţă de martori.

Toate acestea s’au făcut în numele ştiinţei.

Şi totuşi, marii savanţi, creatorii şi gloriile ştiinţei, au admis toţi, şi au proclamat existenţa lui Dumnezeu. Fără a mai vorbi de Copernic, de Kepler, de Galileu, de Descartes, de Bacon, de Pascal, de Leibnitz, de Newton,-—putem cita ca teişti declaraţi:

1° — marii astronomi: Herschell, —Laplace, — Le Verrier, Faye...

2° — marii matematicieni: Euler, — Cauchy, — Hermite, — Hirn...

3° — fundatorii chimiei moderne: Lavoisier, — Berzelius, — Ber-thollet,— Cfay-Lussac,— Liebig,— Thenard,— J. B. Dumas,— Chevreul şi Wiirtz

4° — fundatorii fizicii moderne: Reaumur, — Volta, — Ampere, —
J. B. Biot, — Faraday, — Robert Mayer (întemeetorul energeticii fiinţei
vieţuitoare),—Fresnel, —Maxwell, — Wiîliam Thompson (Lord Kel-
vin), Branly, — Marconi___

5° Iluştrii iniţiatori ai ştiinţelor naturale moderne (zoologie, botanică, geologie şi paleontologie, medicină, anatomie, fiziologie, chimie biolo­gică şi microbiologie): Buffou, — Linne, — Antoine de Jussieu, Ber-nard de Jussieu, — Haller, — Cuvier, — De Blainville, — Latreille, — Etienne Geoîfroy Saint-Hilaire, — Isidore Geoîfroy Saint-Hilaire, — Louis Agassiz, — A. Milne-Edwards, — Gratiolet, — A. de Quatre-fages, — Brogniard (tatăl), — Brogniard (fiul), — Elie de Beaumont, — Van Beneden, — De Bonnard, — Ed. de Verneuil, — Homalius d’Hal-loy, — Hauy, — Barrande, — Gaiidry, — De Lapparent, — Dupuytren, Laennec, — Lancereaux, — Cruveilhier,— Flourens, — Jurien de la Gra-viere, — Claude Bernard, — Pasteur, — Roux, — Calmette, — Armand-Gautier, — Pierre Termier, — Henri Gonthier, — Wilîrid Kilian…

Iată de altfel, pasaje culese din operile câtorva din aceşti oameni mari de ştiinţă, Continuă lectura

„Unde sunt gandurile noastre?”

Parintele Paisie Aghioritul vorbind catre oamenii ce i-au trecut pragul chiliei dansului. Partea a III-a

Transcript:

Trebuie sa vorbim despre ganduri. Astazi, unde sunt gandurile fiecarui om? Unde sunt gandurile noastre? La ce ne gandim? Ce munceste mintea noastra? Deoarece, mintea este una dintre cele trei surse ale gandurilor.

Prima sursa este Dumnezeu, Duhul Sfant care aduce ganduri sfinte si sacre in mintea omului. A doua sursa este diavolul care vine, asa cum se stie, chiar si sub forma unui inger de lumina, si sadeste in sufletul omului ganduri necurate, viclene, blasfemiatoare. A doua sursa este diavolul iar a treia este mintea omului care produce gandurile fie viclene fie blande. Deci astazi, din care sursa provin gandurile noastre? Din cea Sfanta, din cea satanica, sau din a noastra? Daca gandurile sunt ale noastre, ce roade fac ele? Roadele Lui Dumnezeu sau roadele diavolului?

Continuă lectura

„Sa nu ne razbunati!”

Mircea Eliade:

Trepte pentru Mircea Vulcanescu

Mircea-Vulcanescu-in-uniforma-militara-Ziaristi-Online[…] Nu stiai ce sa admiri mai intai: nestavilita lui curiozitate, cultura lui vasta, solida, bine articulata, sau inteligenta lui, generozitatea , umorul sau spontaneitatea cu care-si traia credinta si iscusinta cu care si-o talmacea. Nu cred c-am intalnit alt om inzestrat cu atatea daruri. Si nici altul care sa-l intreaca in modestie. Am cunoscut, desigur, savanti, care se incumeta sa citeasca in treizeci de limbi, sau stapanesc in de-amanuntul istoria unei tari sau a unui continent, sau au patruns toate tainele fizicii si matematicilor, sau inteleg nenumarate sisteme filozofice. Dar mintea lui Mircea Vulcanescu era altfel alcatuita. Dupa ce-l cunosteai mai bine, intelegeai ca daca ar fi trebuit, ar fi putut si el invata treizeci de limbi, sau istoria unui continent, sau matematicile superioare. Il interesa tot. Mai mult: intelegea – si-ti explica – de ce-l intereseaza cutare sau cutare disciplina, un anumit autor sau o anumita opera.

Continuă lectura

Demonstrația matematică că Dumnezeu există!

Sf. Ignatie Briancianinov2Aceste afirmații despre nesfârșirea muncilor iadului sunt luate din cunoscuta teorie matematică despre infinit. De această teorie ne folosim adesea pentru a lămuri cât se poate de corect și de exact legăturile dintre făpturi și Făcător. Nici o știință, afară de matematică, nu e în stare să dea o atare explicație. Matematica, numai ea, dovedind că infinitul este de neajuns, pune în relațiile corecte cu el toate numerele, adică toate felurile făpturilor. Universul este număr, și toate părțile lui alcătuitoare sunt numere. Cel neinițiat în tainele matematicii nu poate nicidecum să încapă ideea că toate numerele, oricât de diferite între ele, sunt absolut egale față de infinit. Pricina acestei egalități este foarte simplă și limpede: ea constă în infinita – prin urmare mereu egala – deosebire dintre infinit și orice număr. Prin mijlocirea concluziilor incontestabile ale matematicii devine evident următorul lucru: concepția despre număr este o concepție relativă, nu esențială. Acest concept, alcătuind un bun firesc al mărginitelor făpturilor înțelegătoare, alcătuind o urmare inevitabilă a impresiilor sub a căror înrâurire intră făpturile odată cu intrarea întru ființa, nu poate fi nicidecum un bun al Ființei infinite. Cuprinzând toate numerele, infinitul rămâne totodată mai presus de orice număr în virtutea desăvârșirii ce nu cunoaște neajuns în vreo privință și nu poate fi supusă neajunsului. În virtutea acestei însușiri, infinitul, cuprinzând toate impresiile, rămâne mai presus de orice impresie; altminteri, el ar fi supus schimbărilor, lucru propriu numerelor, însă impropriu infinitului.

Continuă lectura