Arhive pe etichete: filioque

Sfântul Fotie cel Mare despre erezia filioque a credinței catolice și a papei

Publicat la de

„Afară de josnicele greşale de care am făcut pomenire, apusenii s-au silit a încălca prin tâlcuiri mincinoase şi vorbe adăugite sfântul şi preasfântul Crez, care a fost întărit de toate Soboarele a Toată Lumea şi are putere nebiruită. O, diavolească născocire! Slujindu-se de un grai nou, ei zic că Sfântul Duh nu purcede numai de la Tatăl, ci şi de la Fiul. Cine a auzit vreodată un astfel de cuvânt, chiar din gura nelegiuiţilor din veacurile trecute? Unde este creştinul acela care să poată primi două pricini în Treime: adică Tatăl – pricină a Fiului şi a Sfântului Duh; apoi Fiul – pricină a aceluiaşi Duh? Aceasta înseamnă a despica principiul cel unu într-o îndoită Dumnezeire, înseamnă a înjosi theologia creştină până la basmele ellinilor şi a batjocori Treimea cea mai presus de fiinţă şi unică în principiu. Dar cum ar putea purcede Sfântul Duh şi de la Fiul la fel ca şi de la Tatăl? Dacă purcederea pe care o are de la Tatăl este desăvârşită şi deplină – precum şi este, fiindcă El este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat – ce anume este purcederea de la Fiul, și care îi este scopul?”

„Latinii îl fac pe Fiul mai mare decât Duhul, căci Îl socotesc [pe Fiul] un principiu, aşezându-l în chip necinstitor mai aproape de Tatăl. Aducând un îndoit principiu în Sfânta Treime, aşa cum şi fac, latinii aduc atingere Fiului; căci făcându-L obârşie a ceea ce avea obârşie, Îl fac netrebuitor ca obârşie. De asemenea ei despart Duhul Sfânt în două părţi: una de la Tatăl şi una de la Fiul. În Sfânta Treime, care este unită într-o unime nedespărţită, toate trei ipostasurile sunt neştirbite. Însă dacă Fiul ajută la purcederea Duhului, fiimea este atinsă şi ipostaticitatea vătămată.” (…)
„După învăţătura Filioque este cu neputinţă a vedea pentru ce Duhul Sfânt nu ar putea fi numit nepot! Că de vreme ce Tată este obârşia Fiului, Carele este a doua obârşie a Duhului, atunci Tatăl este atât obârşia nemijlocită cât şi cea mijlocită a Duhului Sfânt!
Arătând deci aici numai în scurt cugetarea cea latinească, voiu lăsa înfăţişarea ei amănunţită şi lepădarea ei până când ne vom afla adunaţi în sobor. (…)”

Sursa: “Stâlpii ortodoxiei. Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Marcu Egumenul, Sfântul Grigorie Palama” (Pag. 64-65)

Editura Egumenița

Sfântul Marcu mustră pe latini

Publicat la de

sf-marcu-evghenicul-la-sinodul-de-la-ferrara-florentaÎn cursul celei de-a patra şedinţe din 1438, Sf. Marcu s’a adresat Papei şi cardinalilor săi, arhiepiscopilor. Preotul rus Simeon din Suzdal scrie că Marcu, cu „dulce glas”, a spus: „Auziţi, preacinstite Papă al Romei, şi voi, învăţători ai latinilor, cum voi înşivă vorbiţi şi numiţi această adunare al ‚Optulea Sinod’! Făcând  astfel, faceţi vorbire de Sinodul cel Întâi… Voi număraţi sinodul vostru ca fiind al Optulea, însă tăgăduiţi celelalte Şapte Sinoade (Ecumenice). Voi nu îi socotiţi pe Patriarhi ca fraţi ai voştri şi aţi aşezat Biserica Ortodoxă în urma Bisericii Latine.” Aceste cuvinte l-au mâniat mult pe Papa Eugenie şi au stârnit nu puţină tulburare între cardinalii şi episcopii latini.

Dreptslăvitorul Mitropolit al Efesului a urmat netulburat: „O, latinilor, câţi ani veţi mai rămâne în puterea diavolilor, învăţând răul? Cât oare veţi mai vorbi despre cele Şapte Sinoade, tăgăduindu-le însă hotărârile, aşa cum au fost ele înfăţişate de către sfinţii Papi şi sfinţii Părinţi, care au poruncit nouă, creştinilor ortodocşi, să urmăm şi să păstrăm cele Şapte Sfinte Sinoade? Cel dintâi a fost Papa Silvestru I, care a sprijinit Întâiul Sinod Ecumenic (Nikea, 325) şi hotărârile lui, Papa Adrian I şi-a dat întregul sprijin celui de-al Şaptelea Sinod (Nikea, 783), trimiţând la el nu numai doi reprezentanţi, ci şi un tratat dogmatic”. (…)

„Cum deci este cu putinţă acuma, o, Papă Eugenie, ca nu numai să adaugi ceva, ci şi să tăgăduieşti cele Şapte Sinoade? Tu numeşti acest sinod ‚al optulea’, iar pe tine te numeşti ‚întâiul’, fără a numi sau pomeni pe Sfinţii Părinţi.” Continuă lectura →

Mistagogia – Începătura Tainelor – Lămuriri la Filioque

Publicat la de

0206photiosconstantinopleVreme de mulţi ani, sfântul bărbat, trâmbiţa ce vestea purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl, s’a ocupat de problema lui Filioque. În 883 el a trimis vestita sa scrisoare Mitropolitului Acvileii din Italia, apărând poziţia ortodoxă.

Iată ce scria de trei fericitul Fotie, cel cu dumnezeiesc grai: „Ne-a ajuns la urechi că unii dintre cei ce vieţuiesc în Apus, fie nemulţumiţi cu graiul Domnului, ori fiindcă nu au înţelegerea hotărnicirilor şi dogmelor Părinţilor şi Sinoadelor, ori fiindcă au trecut cu vederea acrivia acestora, ori fiindcă au cugetele nesimţitoare la aceste lucruri (căci altfel, nu ştiu cum să zic), eu strecurat învăţătura (să nu fie!) că Dumnezeiescul şi Preasfântul Duh purcede nu de la Dumnezeu, adică de la Tatăl, ci şi de la Fiul, şi printr’o astfel de rostire pricinuiesc multă vătămare celor ce cred aceasta.”

Limba lui Fotie s’a făcut condeiul Mângâietorului carele grabnic dă izbăvire celor ce recunosc stăpânirea Sa, insuflând cunoastere cerească în sufletele lor. Fotie, cel cu inimă curată, luminată din belşug de razele strălucitoare ale Dumnezeiescului Duh, în anul 885, la vârsta de şaizeci şi cinci de ani, a scris un lung tratat, Mistagogia Duhului Sfânt. Mistagogia sau Începătura Tainelor, este un tratat despre învăţătura tainică pentru Duhul Sfânt. Fotie, înţeleptul descoperitor al tainelor, nu spune pe nume sprijinitorilor apuseni ai lui Filioque, căci folosirea lui era atât de răspândită încât osebirea anumitor persoane de frunte ar fi fost socotită ca un atac personal. Dimpotrivă, sfântul bărbat voia ca tratatul să fie educativ, ceea ce şi dovedeşte din plin. Se atacă poziţiile şi doctrinele, nu pesoanele.

La început, Fotie declară: „Mai mult decât orice altceva, însuşi graiul Domnului li se împotriveşte. (…) Care grai? Cela ce zice: ‚Duhul adevărului carele de la Tatăl purcede’ (In. 15, 26). Însuşi Fiul ne dă tainica Sa invăţătură că Duhul purcede de  la Tatăl.” Continuă lectura →

Sfântul Fotie cel Mare – Despre erezia catolicilor, „Filioque”

Publicat la de

220px-Treime-rublev„Afară de josnicele greşale de care am făcut pomenire, apusenii s-au silit a încălca prin tâlcuiri mincinoase şi vorbe adăugite sfântul şi preasfântul Crez, care a fost întărit de toate Soboarele a Toată Lumea şi are putere nebiruită. O, diavolească născocire! Slujindu-se de un grai nou, ei zic că Sfântul Duh nu purcede numai de la Tatăl, ci şi de la Fiul. Cine a auzit vreodată un astfel de cuvânt, chiar din gura nelegiuiţilor din veacurile trecute? Unde este creştinul acela care poată primi două pricini în Treime: adică Tatăl – pricină a Fiului şi a Sfântului Duh; apoi Fiul – pricină a aceluiaşi Duh? Aceasta înseamnă a despica principiul cel unu într-o îndoită Dumnezeire, înseamnă a înjosi theologia creştină până la basmele ellinilor şi a batjocori Treimea cea mai presus de fiinţă şi unică în principiu. Dar cum ar putea purcede Sfântul Duh şi de la Fiul la fel ca şi de la Tatăl? Dacă purcederea pe care o are de la Tatăl este desăvârşită şi deplină – precum şi este, fiindca El este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat – ce anume este purcederea de la Fiul, si care ii este scopul?”

„Latinii îl fac pe Fiul mai mare decât Duhul, căci Îl socotesc [pe Fiul] un principiu, aşezându-l în chip necinstitor mai aproape de Tatăl. Aducând un îndoit principiu în Sfânta Treime, aşa cum şi fac, latinii aduc atingere Fiului; căci făcându-L obârşie a ceea ce avea obârşie, Îl fac netrebuitor ca obârşie. De asemenea ei despart Duhul Sfânt în două părţi: una de la Tatăl şi una de la Fiul. În Sfânta Treime, care este unită într-o unime nedespărţită, toate trei ipostasurile sunt neştirbite. Însă dacă Fiul ajută la purcederea Duhului, fiimea este atinsă şi ipostaticitatea vătămată.” (…)

„După învăţătura Filioque este cu neputinţă a vedea pentru ce Duhul Sfânt nu ar putea fi numit nepot! Că de vreme ce Tată este obârşia Fiului, Carele este a doua obârşie a Duhului, atunci Tatăl este atât obârşia nemijlocită cât şi cea mijlocită a Duhului Sfânt!

Arătând deci aici numai în scurt cugetarea cea latinească, voiu lăsa înfăţişarea ei amănunţită şi lepădarea ei până când ne vom afla adunaţi în sobor. (…)”

Sursa: “Stâlpii ortodoxiei. Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Marcu Egumenul, Sfântul Grigorie Palama”

Editura Egumeniţa