„Afară de josnicele greşale de care am făcut pomenire, apusenii s-au silit a încălca prin tâlcuiri mincinoase şi vorbe adăugite sfântul şi preasfântul Crez, care a fost întărit de toate Soboarele a Toată Lumea şi are putere nebiruită. O, diavolească născocire! Slujindu-se de un grai nou, ei zic că Sfântul Duh nu purcede numai de la Tatăl, ci şi de la Fiul. Cine a auzit vreodată un astfel de cuvânt, chiar din gura nelegiuiţilor din veacurile trecute? Unde este creştinul acela care să poată primi două pricini în Treime: adică Tatăl – pricină a Fiului şi a Sfântului Duh; apoi Fiul – pricină a aceluiaşi Duh? Aceasta înseamnă a despica principiul cel unu într-o îndoită Dumnezeire, înseamnă a înjosi theologia creştină până la basmele ellinilor şi a batjocori Treimea cea mai presus de fiinţă şi unică în principiu. Dar cum ar putea purcede Sfântul Duh şi de la Fiul la fel ca şi de la Tatăl? Dacă purcederea pe care o are de la Tatăl este desăvârşită şi deplină – precum şi este, fiindcă El este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat – ce anume este purcederea de la Fiul, și care îi este scopul?”

„Latinii îl fac pe Fiul mai mare decât Duhul, căci Îl socotesc [pe Fiul] un principiu, aşezându-l în chip necinstitor mai aproape de Tatăl. Aducând un îndoit principiu în Sfânta Treime, aşa cum şi fac, latinii aduc atingere Fiului; căci făcându-L obârşie a ceea ce avea obârşie, Îl fac netrebuitor ca obârşie. De asemenea ei despart Duhul Sfânt în două părţi: una de la Tatăl şi una de la Fiul. În Sfânta Treime, care este unită într-o unime nedespărţită, toate trei ipostasurile sunt neştirbite. Însă dacă Fiul ajută la purcederea Duhului, fiimea este atinsă şi ipostaticitatea vătămată.” (…)
„După învăţătura Filioque este cu neputinţă a vedea pentru ce Duhul Sfânt nu ar putea fi numit nepot! Că de vreme ce Tată este obârşia Fiului, Carele este a doua obârşie a Duhului, atunci Tatăl este atât obârşia nemijlocită cât şi cea mijlocită a Duhului Sfânt!
Arătând deci aici numai în scurt cugetarea cea latinească, voiu lăsa înfăţişarea ei amănunţită şi lepădarea ei până când ne vom afla adunaţi în sobor. (…)”

Sursa: “Stâlpii ortodoxiei. Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Marcu Egumenul, Sfântul Grigorie Palama” (Pag. 64-65)

Editura Egumenița