„El nu se straduia sa fie – era”

Publicat la de

Emil Cioran:

Scrisoare catre Elena-Maria-Viorica Vulcanescu

mircea-vulcanescu-1_d6d81ae97fa92f[…] Cu cat ma gandesc mai mult la tatal dumitale, cu atat imi apare ca si el era o exceptie ametitoare, ca tot asa si el trebuie sa fi inlaturat prin vreo minune blestemul nostru al tuturor. Poate sa para nebunie sa afirmi despre un spirit cu adevarat universal ca nu gustase din fructul blestemat. Totusi, asa trebuie sa fie – caci stiinta lui prodigioasa era imbinata cu o asa de mare curatie, incat n-am intalnit niciodata una asemanatoare. Pacatul stramosesc, vadit in noi toti, nu se arata in el, in el care era atat de bine iesit dintr-o icoana. De-ar fi vorbit despre finante sau despre teologie, din el izvorau o putere si o lumina pe care nu-mi este data sa le pot defini. Nu vreau sa fac din tatal dumitale un sfant, dar era, intr-un fel. Gandeste-te ca el, inconjurat de autori, nu a nazuit niciodata sa fie unul, ca vointa de a avea un nume ii parea de neconceput, ca in nici o clipa nu a fost ademenit de glorie, aceasta ispita a omului cazut si care roade pe toti muritorii, afara de cativa izolati care au regasit nevinovatia la extremitatile spiritului. Nu cred ca va fi fost vreodata nici macar de departe atins de ideea nesanatoasa de a fi un „neinteles”. Nu ravnea la nimeni si nu ura pe nimeni. Potrivnic ideii insesi de a se pune in valoare, el nu se straduia sa fie – era. Intr-o zi cand, intr-un acces de furie impotriva a ceea ce numeam eu pe atunci „neantul nostru natal’, ii spuneam ca noi nu fusesem in stare sa dam lumii nici macar un sfant, imi raspunse cu blandetea lui obisnuita care, de data aceea, lasa sa strabata o oarecare vehementa:

Ar fi trebuit sa vezi pe baba pe care am cunoscut-o intr-un sat indepartat, ai carei genunchi lasasera urma in pamantul colibei ei, de atatea matanii ce facuse. Adevarata sfintenie n-are nevoie sa se arate si sa fie recunoscuta.

Continuă lectura →

Ce a fost inainte de Hristos?

Publicat la de

Rentierului Momcilo N., care intreaba ce a fost inainte de Hristos

sf-nicolae-velimiroviciDesi sunteti crestin, intrebati: „De vreme ce crestinii vorbesc despre Hristos ca despre centrul si axul istoriei omenesti, ce a fost pe lume inainte de aratarea lui Hristos?” Stiind ca sunteti un om citit si ales, cred ca atunci cand veti patrunde putin mai adanc in invatatura credintei Lui Hristos, totul va va deveni limpede.

Va va deveni limpede faptul ca inainte de Hristos a fost tot Hristos. Si ca dupa sfarsitul lumii va fi tot Hristos. Adica: inainte de aratarea Cuvantului Lui Dumnezeu, a Intelepciunii Lui Dumnezeu, a Logosului vesnic, in trup omenesc, in misiune personala pe pamant, a fost acelasi Cuvant al Lui Dumnezeu, aceeasi Intelepciune a Lui Dumnezeu, acelasi Logos vesnic al Treimii celei dumnezeiesti, nearatat in trup, insa lucrand neobosit prin oamenii alesi, slugile Sale: prin proroci, drepti, vazatori cu duhul si intelepti. Toti acestia isi dadea numele de „slugi ale Lui Dumnezeu”. Iar Hristos nu este sluga, ci Fiu, nici ostas al Imparatului, ci Imparat, nici inainte-mergator, ci Mesia.

Ati vazut, fara indoiala, o drama al carei erou principal nu se arata de la inceput, ci mai tarziu – dar toate personajele care se arata pe scena inainte de eroul principal il asteapta pe acesta, il vestesc pe acesta; si tot ce se intampla anunta venirea lui. La fel si in uriasa drama a intregii lumi: toti L-au asteptat si toti L-au prevestit pe maretul Mesia, eroul principal. Si prorocul Il numeste astfel, graind: si va iesi Domnul ca un viteaz (erou)… si se va arata slava Domnului, si tot trupul o va vedea. Asa a fost prezis cu multe sute de ani mai inainte – asa a fost prezis, asa s-a si intamplat: fiindca dimensiunule dramei Lui Hristos, atat in timp cat si in spatiu, sunt mai mult decat colosale.

Continuă lectura →

Unei mame, despre concursurile de Miss

Publicat la de

okoviikona10-velimiroviciImi aduceti la cunostinta, cu prosteasca bucurie, ca fiica Dvs. a fost aleasa Miss. Ca si cum ati astepta sa va si felicit. Mie imi e rusine si sa scriu despre acest lucru, iar in loc de felicitari va fac cunoscuta profunda mea compatimire. Nu stiu de ce mai spuneti in scrisoare: „Pentru fiica mea, ca fata educata,lucrul acesta este foarte magulitor”. Caci, ce se poate spune despre educati si needucati in zilele noastre? Intre numeroasele crize contemporane, criza educatiei este una dintre cele mai importante. Cine stie care poate fi numita cumai mult temei educata: o dama de oras sau o ciobanita sfioasa de la munte! In aceasta privinta nu se va ajunge la o intelegere pana ce nu vom intoarce conceptia despre educatie a poporului si nu vom spune, in armonie cu multele milioane de glasuri ale poporului: educat (obrazovan) este cine are obraz. Iar cine nu are obraz nu este educat, oriunde ar locui, orice pozitie ar ocupa si orice gramada de cunostinte ar avea in cap.

Continuă lectura →

Unui american, John Davis, pe care il sperie inmultirea neamului omenesc

Publicat la de

sf-nicolae11Sunteti ingrijorat cu ce se vor hrani oamenii cand se vor inmulti din cale-afara pe pamant. Ce grija ciudata si nefolositoare! Oare aceasta grija ne-a invatat sa o avem Hristos? Dimpotriva, El ne-a slobozit de aceasta grija. El ne-a poruncit sa nu ne ingrijim nici de ziua de maine, cu atat mai putin de secolul viitor. Nu va ingrijiti, spune, pentru ziua de maine, ca ziua de maine se va ingriji de ale sale. Ajunge zilei necazul ei.

Fara indoiala, cine uita de Dumnezeu ia asupra sa grijile lui Dumnezeu. Iar grijile lui Dumnezeu nu-s pentru slabii umeri omenesti. Ati citit legenda greceasca despre Atlas, care s-a razvratit impotriva zeilor si a vrut sa poarte pamantul pe umerii sai, si cum, dupa ce greutatea pamantului a inceput sa il zdrobeasca, s-a pocait si a inapoiat pamantul zeilor? Doriti sa fiti un nou Atlas si sa repetati greseala celui vechi?

Cine va sperie ca neamul omenesc se va inmulti candva atat de mult incat pamantul nu il va mai putea hrani? Asta se putea intampla si pana acum. De la facerea lumii si pana astazi, se putea intampla de mai multe ori, daca Facatorul nu ar fi avut grija de asta si nu ar fi privegheat asupra lumii. De vreme ce aveti atata incredere in condeiul Dvs. si in socoteala Dvs., scrieti si socotiti, si va veti incredinta repede ca de la Adam si pana la primii faraoni ai Egiptului puteau fi pe pamant toti atatia oameni cati greieri pe camp. Inca de atunci ar fi putut oamenii sa acopere toate continentele si toate insulele de pe planeta noastra. Dar asta nu s-a intamplat. Si acest fapt da marturie ca lumea merge dupa o logica ce nu se conduce dupa condeiul nostru si dupa socoteala noastra.

Continuă lectura →

Demonstrația matematică că Dumnezeu există!

Publicat la de

Sf. Ignatie Briancianinov2Aceste afirmații despre nesfârșirea muncilor iadului sunt luate din cunoscuta teorie matematică despre infinit. De această teorie ne folosim adesea pentru a lămuri cât se poate de corect și de exact legăturile dintre făpturi și Făcător. Nici o știință, afară de matematică, nu e în stare să dea o atare explicație. Matematica, numai ea, dovedind că infinitul este de neajuns, pune în relațiile corecte cu el toate numerele, adică toate felurile făpturilor. Universul este număr, și toate părțile lui alcătuitoare sunt numere. Cel neinițiat în tainele matematicii nu poate nicidecum să încapă ideea că toate numerele, oricât de diferite între ele, sunt absolut egale față de infinit. Pricina acestei egalități este foarte simplă și limpede: ea constă în infinita – prin urmare mereu egala – deosebire dintre infinit și orice număr. Prin mijlocirea concluziilor incontestabile ale matematicii devine evident următorul lucru: concepția despre număr este o concepție relativă, nu esențială. Acest concept, alcătuind un bun firesc al mărginitelor făpturilor înțelegătoare, alcătuind o urmare inevitabilă a impresiilor sub a căror înrâurire intră făpturile odată cu intrarea întru ființa, nu poate fi nicidecum un bun al Ființei infinite. Cuprinzând toate numerele, infinitul rămâne totodată mai presus de orice număr în virtutea desăvârșirii ce nu cunoaște neajuns în vreo privință și nu poate fi supusă neajunsului. În virtutea acestei însușiri, infinitul, cuprinzând toate impresiile, rămâne mai presus de orice impresie; altminteri, el ar fi supus schimbărilor, lucru propriu numerelor, însă impropriu infinitului.

Continuă lectura →