„Avea ceva de Noe in el”

Constantin Noica:

Amintiri despre Mircea Vulcanescu

thumb_446_x_0_5090-98209-vulcanescuintinerete2[…] Era inima si temeiul in grupul ce-si spunea „generatia tanara”, desi se manifesta in public cel mai putin. Daca Mircea Eliade era socotit „seful” generatiei (dinainte de abdicarea ei de la pura cultura si pierderea in dezbinare politica), Mircea Vulcanescu era cel care o legitima in adanc, asa cum a facut-o in conferinta despre generatia tanara, tinuta ca purtator de cuvant al ei impreuna cu Mihail Manoilescu, omul politic matur si doritor poate s-o anexeze politic. Cand, putin dupa aceea, Paul Morand [1] a vizitat Bucurestii, despre care a si scris o carte, tanarul care avea sa-i faca o impresie deosebita, cum o scrie in cartea sa, era tocmai el. Cu totii l-am fi ales pe el sa ne reprezinte nu numai in fata generatiilor vechi sau a strainilor, dar si in fata oricarei instante si a Marelui Strain. Gandindu-ma ca l-as alege pe Goethe sa ne reprezinte, ca un Noe al timpurilor mai noi, inaintea bunului Dumnezeu, avea sa-mi treaca prin minte si chipul lui Mircea Vulcanescu. Avea ceva de Noe in el. Ar fi stiut sa umple cum trebuie o arca. […]

Continuă lectura

Parintele Serafim – un Sfant Ignatie al sec. XX

Vorbind despre prima sa descoperire a intelepciunii patristice, Episcopul Ignatie Briancianinov scria undeva: „Ce anume m-a izbit mai presus de toate in operele Parintilor Bisericii Ortodoxe? Armonia lor, minunata si mareata lor armonie. Prin buzele lor optsprezece veacuri marturiseau o singura si de obste invatatura, o invatatura dumnezeiasca”.

Parintele Serafim Rose2

Episcopul Ignatie si Pr. Serafim ajunsesera la aceasta invatatura pe cai asemanatoare. Amandoi rupsesera chingile cunoasterii moderne dupa o infocata cautare a Adevarului; amandoi erau foarte buni cunoscatori ai curentelor intelectuale ale vremii lor, si astfel erau extrem de constienti de revarsarea apostaziei care matura totul in calea ei. Amandoi vazusera cele doua lumi – lumea gandirii moderne si lumea Sfintilor Parinti, pe care acea gandire o lepadase – si amandoi au reusit sa alcatuiasca un pod de la cea dintai la cea de-a doua. Prin totalitatea scrierilor lor ei au dat mijloacele cu care contemporanii lor sa poata obtine cel mai mare folos de la Parinti, citindu-i asa cum trebuie cititi, simplu si cumpanit, fara filtrele straine si sofisticate ale cugetului modern lipsit de radacini. Se poate spune ca Pr. Serafim a facut pentru secolul al XX-lea ceea ce Episcopul Ignatie facuse pentru al XIX-lea. Insa lucrarea sa nu a inlaturat-o pe cea a predecesorului sau, ci doar a completat-o.

Sursa: Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose – Ieromonah Damaschin(Pag. 412)