Lectia de logica

Publicat la de

Mircea Vulcanescu_04080806Incadrarea generala in art. 2, alin. a din Legea nr. 312/1945

Este o greseala sa se creada ca vorbele pot suporta orice. Ca intelesul lor se poate intinde in toate sensurile, fara ca lucrul sa aiba consecinte!

O spune un om care – prin indeletnicirile lui profesionale de logician – a fost adus, cand nu era inca invinuit de crima, ba inca si dupa aceea, sa exercite un fel de politie a intelesului cuvintelor folosite de contemporanii sai.

Este o eroare, care se poate strecura in minte cuiva, cand priveste lucrurile intr-o perspectiva ingusta: hic et nunc, dar care se risipeste de indata ce ne gandim la consecintele vorbelor pe care le rostim. Pentru ca intelesurile cuvintelor reprezinta hotare pe care mintea le pune intre lucruri, tocmai pentru a nu se rataci in judecata si actiunea ei, trecand, in chip nelegitim, de la un lucru la altul.

Aceste reflectiuni mi le trezeste felul in care Onoratul Parchet General rastalmaceste textul clar al articolelor Legii nr. 312.

In cartea chineza a randuielilor si ceremoniilor: Li-Ki- una din cele cinci carti care alcatuiesc tezaurul literaturii clasice chineze – sta scris ca un tanar print, de curand urcat pe tronul parintilor sai, din Principatul Lu, s-a dus sa intrebe pe inteleptul Kong Fuzi (vestitul Confucius al iezuitilor): „Care este prima indatorire a unui stapanitor de curand urcat pe Scaun?”.

Inteleptul i-a raspuns:

„Sa pazeasca dreapta acceptiune a termenilor, si acolo unde, de pe urma vitregiei imprejurarilor, aceasta justa acceptiune a termenilor s-a tulburat, sa o indrepte!”

Si cronicarul acestui principat chinezesc povesteste, mai departe, cum un inaintas al printului in chestiune ar fi gresit odata, cu prilejul savarsirii unui act impus de ceremonial, cu mai nimic, intelesul cuvantului „Li”- care pe chinezeste inseamna „lege”, „norma”. Si el adauga ca, dupa 259 de ani, tot crescand pe nesimtite, din print in print, greseala a ajuns atat de lata, incat nedreptatea a luat locul dreptatii in faptele stapanirii si stranepotii printului vinovat de ea si-au pierdut Tronul.

Continuă lectura →

O pereche de manusi

Publicat la de

vulcanescu-biserica-41Se afla printre deţinuţi un om, pe nume Motaș, bolnav de mâini, cu mâinile reci şi degerate iarna. Suferea de o gravă insuficienţă circulatorie. Omul nu avea mănuşi. Şi nimeni nu avea, sau nu avea în plus, să-i dea. Mircea avea nişte ciorapi de lână. S-a hotărât să-i tricoteze lui Motaş, din lâna ciorapilor lui, o pereche de mănuşi. Dar Mircea nu ştia să tricoteze. Nu-i rămânea decât să înveţe. Exista o singură metodă: să despletească încet ochiurile ciorapului şi, făcând raţionamentul invers, să înţeleagă cum se împletesc ele. E ca şi cum ai vrea să înveţi cuvintele dintr-o limbă străină citindu-le de a-ndoaselea. Aşa a făcut. A citit de la dreapta la stânga, pentru ca învăţându-le, să poată scrie cuvintele corect, de la stânga la dreapta. Apoi, nu avea ace de tricotat. Atunci a folosit beţe de chibrite şi tot felul de înnodături. Şi pe măsură ce desfăcea un nod, îl refăcea invers, pe chibrite, împletindu-l. Tricotatul s-a făcut pe ascuns de priviri indiscrete. A durat probabil foarte mult. Nu ştiu cât. Ştiu însă că de sărbătorile acelui Crăciun, Mircea Vulcănescu i-a putut dărui deţinutului bolnav de mâini o pereche de mănuşi, tricotate de el, cu beţe de chibrite!
[Ștefan J. Fay – Mărturie pentru un om]

[In poza este Mircea Vulcanescu, in biserica, participand la un botez]

„Ultimul cuvant”

Publicat la de

ULTIMUL CUVANT

rostit in apararea sa

de

Mircea M. Vulcanescu

in ziua de 15 ianuarie 1948

in fata Curtii de Apel din Bucuresti, Sectia a IX-a Criminala,

in procesul celui de-al doilea lot al fostilor ministrii si subsecretari de stat

din guvernarea maresalului Antonescu

– acuzati ca au provocat dezastrul tarii –

in baza legilor nr. 312/1945, 455/1946 si 291/1947 [1]

Domnule Presedinte si Onorata Curte,

Cand am cerut sa vad Jurnalul Consiliului de Ministri prin care s-a aprobat sa fiu trimis in judecata si actele care l-au premers [2], nu am facut-o din spirit de sicana; ci, nedumerit asupra imprejurarilor in care se petrecea aceasta incuviintare, am voit sa ma lamuresc daca prin acel act, care hotara soarta mea, s-a urmarit pedepsirea unui vinovat ori jertfirea unei victime.

1296842204mircea vulcanescu 200Cinstita Curte va intelege, poate, nedumerirea mea, amintindu-si, din cele declarate inaintea ei de un martor, ca aceasta aprobare pornea de la aceiasi oameni care, cu cateva zile mai inainte, socotisera, lucru chibzuit pentru ei si folositor pentru tara, sa ma cheme si sa ma consulte, ca tehnician, asupra raspunsurilor de dat, in numele tarii, la scaunul cel mare care avea sa hotarasca soarta pacii [3]. Ba chiar, isi insusisera parerile modeste izvorite din judecata mea si din ravna mea pentru tara.

Continuă lectura →

„Unde sunt gandurile noastre?”

Publicat la de

Parintele Paisie Aghioritul vorbind catre oamenii ce i-au trecut pragul chiliei dansului. Partea a III-a

Transcript:

Trebuie sa vorbim despre ganduri. Astazi, unde sunt gandurile fiecarui om? Unde sunt gandurile noastre? La ce ne gandim? Ce munceste mintea noastra? Deoarece, mintea este una dintre cele trei surse ale gandurilor.

Prima sursa este Dumnezeu, Duhul Sfant care aduce ganduri sfinte si sacre in mintea omului. A doua sursa este diavolul care vine, asa cum se stie, chiar si sub forma unui inger de lumina, si sadeste in sufletul omului ganduri necurate, viclene, blasfemiatoare. A doua sursa este diavolul iar a treia este mintea omului care produce gandurile fie viclene fie blande. Deci astazi, din care sursa provin gandurile noastre? Din cea Sfanta, din cea satanica, sau din a noastra? Daca gandurile sunt ale noastre, ce roade fac ele? Roadele Lui Dumnezeu sau roadele diavolului?

Continuă lectura →