Genealogia lui Hristos

Publicat la noiembrie 25, 2015 de Aurelian

Aș putea fi întrebat:

-Dar de unde știm că Iisus este din neamul lui David? Dacă Iisus nu S-a născut din bărbat, ci numai din femeie și dacă nu se face genealogia Fecioarei, de unde știm că este strănepot al lui David?
-Două sunt deci problemele care se pun. Prima: pentru ce nu se face genealogia mamei? A doua: pentru ce Iosif, care n-a fost tatăl lui Iisus, este pomenit și de Matei și de Luca? Prima parte necesară, a doua, de prisos.

Despre care, dar, trebuie să vorbesc mai întâi? Negreșit despre aceea că Fecioara se coboară din David.

-Dar cum vom ști că se coboară din David?
-Ascultă pe Dumnezeu, Continuă lectura →

Oglinda duhovnicească

Publicat la noiembrie 21, 2015 de Aurelian

Spune-mi dar după care fapte să te cunosc că ești creștin, când totul te arată necreștin? Dar pentru ce spun: creștin? Nu pot ști bine nici dacă ești om. Când te văd că arunci cu picioarele ca un măgar, că sari ca un taur, că nechezi după femei ca un armăsar, că ești lacom la mâncare ca un urs, că-ți îngrași trupul ca un catâr, că ești ranchiunos ca o cămilă, că răpești ca un lup, că te mânii ca un șarpe, că rănești ca o scorpie, că ești șiret ca o vulpe, că ții în tine veninul răutății ca o aspidă și viperă, că lupți împotriva fraților tăi ca demonul cel rău, cum voi putea să te număr cu oamenii când nu văd în tine caracteristicile firii omenești? Căutând să fac deosebirea între un necredincios și un credincios, mi-a teamă că nu voi găsi nici deosebirea dintr un om și o fiară. Cum să te numesc? Fiară? Dar fiarele au numai unul din cusururile amintite! Tu însă ai adunat în tine toate cusururile și mergi chiar mai departe decât fiarele sălbatice. Să te numesc drac? Dar dracul nu slujește tiraniei stomacului, nici nu îndrăgește banii. Spune-mi, te rog, pot să te mai numesc om când ai mai multe cusururi decât fiarele și dracii? Dacă om nu pot să te numesc, cum să te mai numesc creștin? Și marea grozăvie este că suntem atât de plini de păcate, că nu ne vedem sluțenia sufletului nostru și nici nu ne dăm seama de urâțenia lui. Când te duci la frizerie ca să-ți tunzi părul, iei oglinda și te uiți cu atenție la pieptănătura părului, întrebi pe cei de față și chiar pe frizer dacă ți-e aranjat bine părul de pe frunte; chiar cânnd ești bătrân nu te rușinezi să piepteni și să-ți aranjezi părul ca unul tânăr; dar nu ne sinchisim deloc că sufletul nostru nu-i numai pocit ci și sălbăticit, ajungând ca Scila sau Himera din miturile păgâne. Si avem totuși și pentru suflet o oglindă duhovnicească, cu mult mai bună și mai de folos decât cealaltă. Oglinda aceasta nu ne arată numai sluțenia sufletului, ci, dacă voim, ne arată și cum să ne schimbăm sluțenia într-o frumusețe fără de seamăn.

-Care-i oglinda aceea?
-Viața bărbaților virtuoși, istoria vieții lor fericite, citirea Sfintelor Scripturi, legile date de Dumnezeu. Dacă ai vrea să te uiți numai o dată la chipurile sfinților acelora, vei vedea și urâțenia sufletului tău; și odată ce ți-ai văzut-o nu mai ai nevoie de altceva ca să scapi de urâțenia lui. La asta ne folosește oglinda: ne ajută să ne schimbăm cu ușurință înfățișarea.

Sursa: Părinți și Scriitori Bisericești (PSB23) – Sfântul Ioan Gură de Aur – Scrieri – Partea a Treia (Pag. 58-59), București 1994

Totul în Hristos!

Publicat la noiembrie 3, 2015 de Aurelian

Marturia lui Ioan Ianolide din Prologul si din Epilogul cartii “Intoarcerea la Hristos”:

Epilog

“Timp de trei ani am scris aceste pagini, tensionat, urmarit, singur. Nu le pot reciti. Nu le pot sistematiza. Am marturisit adevarul si numai adevarul. Cred ca, dincolo de neputinta mea, se savarseste lucrarea lui Dumnezeu.

Desi sunt bolnav si incapabil sa ma mai confrunt cu suferinta, totusi le-am scris si am dorit sa le expediez in Occident, caci numai acolo ar putea fi publicate. Daca nu vor ajunge acolo va fi datorita vigilentei comunistilor de aici, dar si a comunistilor si pro-comunistilor de acolo, caci toti vor moartea crestinilor si disparitia credintei in lume. Daca crestinii din Apus ar fi solidari cu crestinii prigoniti, acestia ar fi salvati. Dar crestinii au parasit si pe Hristos si oamenii si necredinta lor ii face vrednici de grele patimiri. Lumea este in mana satanei, a iudeilor si a ateilor.

Imi fac o datorie sfanta fata de lume din a marturisi cele petrecute aici si sunt constient ca nu imi risc viata, ci sufletul. Caci daca m-ar ucide pentru aceasta marturisire de adevar as fi fericit, dar ei ucid sufleteste, ei distrug omul, ei ne vor unelte ale iadului lor – si asta ma inspaimanta.

Dupa ce am trait un sfert de secol in temnita, azi traim tot in temnita, dar la dimensiuni mai largi. Suntem supusi aceluiasi program de materializare a spiritualitatii. Suntem redusi la tacere si condamnati la moarte. In afara de credinta, nu mai avem nici o putere.

Traim sub teroare si tacem, pentru ca nu mai avem puterea de a suferi si pentru ca nimeni nu ne sprijina. Trec pe strada, recunosc un prieten si-l ocolesc, desi imi arde sufletul de dor. Intalnesc un om nenorocit, care sufera si vreau sa il ajut, dar pentru ca imi este apropiat, nu am voie sa o fac. Am aflat ca un cunoscut a facut congestie cerebrala fiindca atunci cand a cerut dreptul de autor al unei inventii, i s-a pus ca e “bandit”. Zilele trecute un om mare, cu adevarat mare, a murit prin infarct intrucat a fost acuzat de crime pe care nu le-a comis si nu a putut sa se apere. Un alt mare barbat al vremurilor noastrea a fost ucis pentru ca ramasese om si devenise un simbol.

Sunt mii de oameni hartuiti zi de zi pentru a deveni delatori si, obositi, unii cad; ei insa ar fi dorit mai bine sa moara, decat sa se ticaloseasca. Cine ii va judeca?!… Altii au vrut sa treaca granita, dar li s-a spus ca sunt “banditi”, “fascisti”, “contrarevolutionari” si nu au obtinut pasaportul. Sunt multi oameni vii carora li s-a trasat o viata moarta.

Sistemul e formidabil: un mecanism comandat de un centru unic, care nu accepta nici o iesire, nici o abatere, nici o exceptie. Satana este cu mult mai negru decat si-l inchipuie oamenii. Nu acceptati nici un contact cu satana, nici cat de mic, caci el inghite totul! Satana este dumnezeul tiraniei totale si al minciunii sfruntate.

Teroarea creste prin minciuna ce o acopera si pe care sunetem obligati sa o preaslavim. Nu mai pot suporta, toata lumea de aici e bolnava! Daca omenirea nu este capabila sa scape, pe toate planurile si cu toate mijloacele, de marxism, va intra in cel mai lung si cumplit intuneric si zadarnic vor cere atunci oamenii sa-i inghita pamantul de vii, caci comunismul ii va zdrobi pana ce se vor inchina lui si il vor preaslavi asa cum o facem noi acum. Doamne, da Duh Sfant oamenilor! Oameni, indrazniti! Altfel veti pieri!

***

Aceasta marturisire a fost elaborata intr-o viata intreaga, prin arderea in credinta si jertfa a unei largi si diverse colectivitati, caci dincolo de natiune, de clase, de convingeri politice, s-au sintetizat convingerile noastre religioase, ca unica izbavire a lumii. Solutiile aflate de noi elimina tirania de orice forma si se intemeiaza pe forta launtrica, de constiinta, a oamenilor.

Nu credem intr-un sistem rigid, mecanic ori stiintific, ci in mladierea si aspiratia sufletului spre desavarsire. Nu vrem pacea robiei, ci optam pentru cautarea libera. Maretia omului consta in frumusetea lui intrerioara. Daca aceasta e anulata sau amputata, acel om e un monstru ori o canalie. Noi am trait tiranizati de monstri si canalii. Ni s-a impus sa devenim monstri si canalii, si am strigat la Dumnezeu sa ne izbaveasca. Am fost confruntati cu burghezia, cu nazismul si cu comunismul, si le respingem pe toate, caci toate sunt ateiste, materialiste, egoiste, fara suflet si inumane.

Sunt solidar cu toate popoarele supuse marxism-leninismului. Port in mine dragoste si grija de mantuirea tuturor neamurilor. Ma doare, mai mult ca orice, criza crestinatatii, caci numai adancirea ei a putut da stralucire materialismului marxist. Hristos e Mantuitorul. Pornind de la Hristos, se vor dezlega toate problemele lumii. Pornind de la suflet, vom sti cum sa traim si sa ne organizam.

Dizidentii cunoscuti, dar si cei anonimi sunt facliile sperantei acestei lumi. Calciu ori Iacunin sunt oameni uriasi ce scriu cu suflet si sange. Cuvantul lor e ceresc si ar trebui ascultati in genunchi. Fiecare om s-ar cuveni sa cugete zilnic la cateva marturisisri despre ceea ce se petrece in tarile comuniste si zilnic sa faca ceva pentru izbavirea lumii de materialismul ateist.

Marturisirea mea este strict crestina. Sunt lucruri greu de inteles si mai greu de indeplinit. Rog pe toti oamenii sa ia aminte la chemarea vremii. Cine crede trebuie sa traiasca crestineste. Cine vrea vesnicia trebuie sa inceapa acum. Dumnezeu este realitatea care doare si umple de nadejde omul secoluui XX. Nu putem trai fara Dumnezeu, nu putem fi stapani pe pamant fara Dumnezeu – fara Dumnezeu riscam a nu mai fi.

Facem aceasta marturisire nu ca o speculatie intelectuala, nici ca o constatare stiintifica, ci ca rezultat al experientei noastre de o viata, in chinuri si torturi, intru Hristos. Si concluzia finala si concisa a acestei experiente este: totul in Hristos! Simplu dar greu, greu dar necesar.

Aceste randuri le scrie un nimeni, un anonim, un batran, un proscris si el, ca si Calciu, Soljenitin, Iacunin, cu tot neamul lor. Omenirea trebuie sa opteze si sa indrazneasca!”

Ioan Ianolide

Sursa: Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă, București, 2006, Editura Christiana

și

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/02/05/ioan-ianolide-glasul-celui-ce-striga-sfasietor-in-pustia-vremurilor-de-pe-urma-totul-in-hristos-5-feb-un-sfert-de-veac-de-la-plecarea-sa-la-cer/

Înțelepciunea e născută, nu făcută.

Publicat la octombrie 28, 2015 de Aurelian

Încetați cu înțelepciunea voastră cea lumească, voi frații mei. Înțelepciunea e născută, nu făcută. Așa precum Înțelepciunea Se naște în Dumnezeu, tot astfel ea se naște pe pământ. Înțelepciunea născută crează, dar nu este creată.

Așadar, voi fanfaronilor vă lăudați cu intelectul vostru! Ce este intelectul vostru în afara amintirii multor fapte? Și dacă voi vă amintiți atâtea, cum de ați putut uita momentele de minunată naștere a înțelepciunii înlăuntrul vostru? Uneori vă aud vorbind despre cugete mărețe care s-au născut în voi în chip neașteptat, fără a face vreun efort. Cine v-a adus aceste cugete, voi, intelectualilor? Cum de s-au născut ele fără un tată, dacă voi acceptați că nu le-ați zămislit voi?

Cu adevărat vă spun vouă: tatăl acestor cugete este Atotsfântul Duh, iar maica lor supraviețuiește ca un locșor pur, neprihănit al sufletului vostru, acolo unde Atotsfântul Duh încă mai îndrăznește să intre.

Așadar, orice înțelepciune din cer și de pe pământ se naște din Fecioara și din Atotsfântul Duh. Acesta a plutit deasupra purității celui dintâi ipostas și Omul Absolut, Înțelepciunea lui Dumnezeu S-a născut.

Ceea ce puritatea Tatălui este în cer, fecioria Maicii este pe pământ. Ceea ce reprezintă lucrarea Sfântului Duh în cer, tot astfel lucrează El și pe pământ. Așa cum este nașterea înțelepciunii în cer, la fel este și nașterea ei pe pământ.

O, suflete al meu, veșnica mea surpriză! Ceea ce s-a întâmplat odată în cer și cu voi trebuie să se întâmple odată pe pământ. Trebuie să deveniți precum o fecioară, ca voi să puteți primi Înțelepciunea lui Dumnezeu. Trebuie să fiți ca o fecioară, astfel încât Duhul lui Dumnezeu să Se poată îndrăgosti de voi. Toate inimile din cer și de pe pământ își au izvorul în Fecioara și în Duhul.

O fecioară dă naștere la înțelepciunea creatoare. O femeie desfrânată crează cunoaștere stearpă, aridă. Doar o fecioară poate vedea adevărul, în vreme ce o femeie desfrânată poate doar recunoaște lucruri.

O, Doamne, în Treime slăvit, curățește-mi vederea sufletului meu și pleacă-Ți chipul asupra lui, astfel încât sufletul meu să poată străluci cu slava Domnului său, așa încât minunata istorie a cerului și a pământului să-i poată fi dezvăluită, ca să se poată umple de strălucire ca lacul meu atunci când soarele se află deasupra sa la amiază.

Sursa: Nicolae Velimirovici, Sfântul Ierarh, Noul Hrisostom, Episcop de Ohrida și Jicea (1922), Rugăciuni pe malul Lacului, Traducere din limba engleză de Paul Bălan, 2006, Editura Anestis

Strigătul deținutului profet – Ioan Ianolide

Publicat la octombrie 27, 2015 de Aurelian

Marturia lui Ioan Ianolide din Prologul cartii “Intoarcerea la Hristos”:

“Cuvantul autorului catre cititor

Prietene,

Cu ajutorul lui Dumnezeu sper ca aceste documente sa fie publicate si sa ajunga la tine, pentru a sti lumea de azi si oamenii de maine ce a fost aici, acum. Este dorinta lui Valeriu. Nu e o lucrare literara, ci o cantare a lebedei. Cuvantul nostru este: Totul in Hristos!

Important de stiut este ca in conditiile in care scriu aceste randuri nu am linistea necesara, notez in fuga, fara a reciti, deci ramane un vadit caracter de ciorna si cititorul care nu stie ce este teroarea in care traim noi nu va realiza de ce s-au strecurat greseli, de ce lipsesc documentele, de ce nu este materia mai sistematizata, de ce nu s-a facut un studiu colectiv, de ce nu cunoastem literatura mondiala in domeniu, de ce… de ce… de ce!

Marturisesc ca este un act de adevarata nebunie faptul ca totusi fac acesta dezvaluire, nu pentru ca risc temnita ori moartea, ci pentru ca ma ingrozeste mutilarea morala la care as putea fi supus. Lucrez in conditii neprielnice, urmarit de teama. Intre constiinta datoriei ce o am fata de experienta uriasa pe care am facut-o – mai ales cand stiu ca numai eu am supravietuit unor imprejurari ce trebuie cunoscute – si intre instinctul de conservare pus in alerta de teama ca sunt urmarit, am ales cu raspundere sa marturisesc.

Sunt saisprezece ani de cand ne-am eliberat, plangand, sufocati, tristi din Aiud si de cand ne simtim intemnitati de statul ateist. Avem ce manca, sunem bine imbracati, avem apartamente moderne, ne putem ingriji sanatatea prin spitale, avem la dispozitie cartile si revistele vremii, dar nu avem libertate, nu avem multumire sufleteasca, nu avem dreptul de a ne exprima, de a marturisi public. Nu avem dreptul de a fi noi insine. Sunt create conditiile obiective de a muri ca niste necunoscuti. Suntem mereu defaimati, calomniati, discreditati si nu avem dreptul de a ne apara, de a spune adevarul. Cu durere privesc cum oamenii de cultura ai vremii au scris impotriva-ne fara sa se fi obosit sa ne consulte, cai ei sunt megafoanele ateismului si nu ale adevarului.

Aici s-au nascut sfinti, martiri si eroi. Asa ne-am luat dreptul de a spune adevarul impotriva lui Marx, Lenin, a marxism-leninismului si socialismului. Marturia noastra este cruda, dar e palida in raport cu realitatea, caci intensitatile traite aevea depasesc toate posibilitatile de exprimare.

Temnitele au fost laboratoarele de “reeducare”, a “dusmanilor regimului”, pana cand am fost considerati inofensivi puterii de stat. Presiunile ce s-au exercitat asupra noastra au fost geniale si bestiale, incat putini au putut rezista. Totusi au fost oameni care au crezut pana la sfarsitul tuturor chinurilor si au ramas curati. In acesti oameni a viat Hristos, a vorbit Hristos si Hristos vorbeste secolului XX prin ei.

Acum, cand oamenii au fost supusi, cand toate puterile sunt concentrate intr-o singura mana, cand fiecare individ este urmarit in tot ce face si gandeste, marele adversar al regimului ramane credinta, caci puternicii atei nu au siguranta daca nu sunt intronati ca zei in mintea tuturor supusilor lor. Streangul se strange nu in jurul gatului, ci in jurul sufletului si nu exista iesire, nu exista alternativa. Orice libertate si initiativa este strivita in fasa.

Viitorul acestui neam se zdrobeste in Romania cu toate mijloacele de propagare a ateismului, materialismului si nihilismului. Crestin, roman si om sunt cele trei valori ce se confunda, se intregesc si cuprind sufletul romanesc. Dar de cand se propaga marxism-leninismul, sufletul romanesc a fost inmormantat.

Ne descompunem, ne lepadam de noi insine, murim sufleteste. Tinerii ce cresc acum au constiinta ca sunt romani dar nu mai au suflet romanesc. Moare sufletul crestin al neamului. Avem nevoie sa ne regasim sufletele, sa ne reorientam valorile, sa credem in oameni si in Dumnezeu. Perspectivele unui imperiu comunist triumfator in acest secol se deschid cu intunecimi inca nebanuite de fantezia omeneasca. “Reeducarea” de la Pitesti e un simbol al mapamondului comunist.

Valul acesta nimicitor pare a fi pus stapanire pe intreaga lume. Marxismul este instaurat in U.R.S.S., Europa de Est, China, Vietnam, Cuba si in Africa. Partidul Comunist exista in toate tarile. Francmasoneria tulbura apele si manevreaza din umbra. Democratia de tip occidental deschide portile “democratiei” marxiste, caci acolo marxistii au toate drepturile pe cand aici nu au drepturi decat marxistii. O.N.U. este tribuna cea mai inalta de la care se raspandeste marxismul. Partidele politice crestine europene sunt palide. Evreii continua sa joace rolul lor de prima mana in marxism. Nu exista nici o idee, nici o personalitate, nici o forta politica ori sociala care sa contracareze marxismul.

Pe plan extern se urmareste Sovietul suprem international, atotputernic peste cinci continente. Vor disparea tarile, caci va fi o unica ordine mondiala. Vor disparea satele, care vor fi preluate de activul de partid. Vor disparea armatele, caci puterea centrala va dispune de forta fara opozitie. Va disparea Biserica, fiind inlocuita de stiinta marxista. Constiintele vor fi formate de puterea centrala. Gandirea, creatia, vor fi strict marxiste. Stiinta nu va exista in afara marxismului. Fiecare om va fi programat cate necesitati are si cata capacitate de munca datoreaza. Toti oamenii vor fi supusi unui riguros control. Va exista o singura idee, o singura oranduire, o singura putere, un singur popor.[1]

Nu este nici un basm, nici o sperietoare si nici chiar o utopie, ci este un plan realizabil, posibil, aproape sigur, daca marxismul va invinge. Lumea intreaga e in criza sub imperiul materialismului.Daca crestinii nu se pot reincrestina, daca ateii nu se deschid credintei, daca evreii nu se pocaiesc, atunci lumea aceasta va sfarsi catastrofal. Nu exista izbavire decat in Hristos, dar inteles bine si trait sincer.

E nevoie de credinta si de fapte, de viata gandita si implinita integral in credinta. Sunt unii oameni care cred si nu fac, traind un conflict intre cuget si viata; sunt altii care traiesc la intamplare si astfel se alieneaza; iar cei ce infrunta adevarul impotriva evidentei, se satanizeaza.

Intunericul a ajuns masura grosimii sale. Trebuie facut un ultim efort de salvare de la dezastru.

Va rugam sa intelegeti ca nu exageram cu nimic nici monstruozitatea experientei noastre, nici aprecierea de ansamblu asupra lumii, caci suntem lucizi si urmarim adevarul si numai adevarul, straduindu-ne a trai si a scrie in duhul adevarului, fara ura si fara partinire, dar dur ca insasi realitatea. Datorita experientei facute, noi nu ne-am deformat sufleteste, ci am primit o sensibilitate de a intui duhurile, ideile, curentele, fortele ce se desfasoara in lume – ori oamenii secolului XX sunt mutilati spiritual si tocmai aceasta posibilitate le lipseste.

De asemenea, marturisim ca nu ne anima nici un orgoliu si nici o tendinta de dominare, caci am murit de nenumarate ori pacatului si eului, nascandu-ne mai vii, mai deplin in Hristos. Deci Hristos martureste prin noi. In afara de Hristos nu avem un alt punct de sprijin. Ajunsi cu multa truda la El, de El fiind scosi din lume, cu El ne intoarcem spre lume, spre viata, spre vesnicie si vrem a da oamenilor perspectiva spiritualitatii crestine, ca unica lor izbavire.

Sunt om slab, bolnav, epuizat, stors, distrus, dar cred in biruinta Mielului. Doresc sa imi fac datoria pana la ultima suflare. Ma rog sa mor crestineste. Aceste documente sa nu se publice atata vreme cat eu voi mai trai. Ele pot fi insa folosite ca material documentar, scris in asa fel incat sa nu conduca vigilenta Securitatii la mine.

Repet, este o marturisire. O dedic oamenilor. Este o modalitate ultima de dragoste si slujire. Amin”.