Noaptea necredinței răpusă de milostenia pentru sufletul adormiților

proorocul-isaia-copyÎntr-o insulă din Marea Egee a trăit în secolul trecut un preot foarte evlavios. Sufletul său era plin de dragoste pentru turma sa și în mod deosebit pentru cei îndurerați. A sosit însă ziua când și el a fost încercat și a suferit mult.

Fiica sa, o copilă deosebită, se căsătorise de curând cu un tânăr căpătuit. A ajuns la vremea când trebuia să aducă pe lume primul copil, dar în timpul nașterii tânăra a murit. A plecat ca o muceniță să se întâlnească cu Ziditorul ei, lăsând în urma ei multă durere.

Tatăl ei, preotul, a suferit și el mult din pricina despărțirii, însă credința sa nezdruncinată în Dumnezeu a copleșit durerea și l-a îndemnat la slavoslovirea Numelui Său cel Sfânt. Dragostea sa pentru fiica plecată și-a manifestat-o prin rugăciuni fierbinți pentru sufletul ei și prin milostenii în ascuns. 

          Preotul avea un frate, căpitan de marină, acum veteran, care dobândise multă avere și se desfăta de ostenelile lui. Din păcate, era aproape necredincios, cu toate că avea o inimă bună. Seara, când se adunau în casa ospitalieră a preotului împreună cu alți prieteni, niște locuitori din insulă care ajutaseră biserica în diferite chipuri, își beau ceaiul de salvie și discutau. Într-una din ele, căpitanul i-a spus cu ironie preotului:

–       Mai las-o, Părinte, cu viața de dincolo. Chiar crezi că fiica ta vede ce facem și ce spunem? Continuă lectura

Dumnezeu există, chiar și pentru cei care nu cred că există!

 

icoana-tuturor-sfintilor.jpg

Nu există om pe această lume care să nu aibă o părere cu privire la Dumnezeu. Unii cred că există, alții cred că nu există iar pe alții nu-i interesează; procentul celor din urmă fiind infim. Până și cel care nu crede în Dumnezeu este dispus să-și sacrifice o mare parte din timpul vieții sale cu scopul de a arăta celorlalți cum nu crede el în existența a ceva ce pentru el nu există.  Dar pentru el în aceeași măsură nu există, poate, nici Harap-Alb. Atunci de ce acesta nu investește efort în a arăta non-existența lui Harap-Alb în aceeași măsură în care investește efort în a arăta că Dumnezeu nu există? Nu este oare această luptă cu Dumnezeu, însăși recunoașterea existenței Lui Dumnezeu? Nu te poți lupta cu ceva ce nu există, decât atunci cand mintea își iese din starea ei de normalitate.

„A-l cunoaște pe Dumnezeu este începutul înțelepciunii, iar a nu-l cunoaște este începutul nebuniei”

(Sfântul Ioan Gură de Aur 2005)

 Înainte însă de a porni într-o argumentație cu privire la existența sau non-existența Lui Dumnezeu, voi expune definiția cuvântului Dumnezeu. Dumnezeu, spune Dicționarul Explicativ al Limbii Române, este Ființă supranaturală, considerată în credințele religioase drept creatoare a lumii. În această definiție intră 4 concepte: ființa, supranaturalul, credința și creația. Conceptul de ființă arăta ideea asemănării între noi oamenii și Dumnezeu. Supranaturalul indică nemărginirea Lui Dumnezeu care nu poate încăpea în mintea mărginită a omului. Credința reprezintă recunoașterea de către om a existenței Lui Dumnezeu. Iar creația suntem noi oamenii împreună cu tot Universul văzut și nevăzut.

Argumentele ce vor fi prezentate în această lucrare se bazează pe cunoștințe din fiziologie, din matematică, din fizică, din medicină, din logică și din teologie.

Să le luăm pe rând. Continuă lectura

Rugăciunea scoate morţii din iad

cuvios care se roaga Lui HristosEpiscopul Teodorit al Cirului, care a trăit în secolul V, povestește că odată l-a cercetat un monah, cere venea de foarte departe. L-a primit, dându-i să mănânce și să se odihnească. În timp ce mânca, episcopul a observat că monahul folosea numai mâna stângă și că dreapta sa era înfășurată într-o bucată de rasă veche. Episcopul l-a întrebat de ce are mâna înfășurată și mai ales într-o rasă găurită, deși se vedea din toată îmbrăcămintea sa că nu era un monah zdrențăros. Chiar a vrut să-i descopere mâna să vadă, așa cum bănuia, dacă are vreo rană, însă monahul nu l-a lăsat, ci și-a acoperit-o repede, pentru că începuse să iasă o duhoare nesuferită din ea. Apoi monahul i-a povestit următoarele episcopului:

„Preasfințite, eu am avut o mamă foarte frumoasă și foarte bună, care, din nefericire, de foarte devreme, după ce a rămas văduvă, a apucat un drum rău și a devenit desfrânată. Datorită marii ei frumuseți, a dobândit și o mare „clientelă”, care i-a adus o mare bogăție. Și astfel eu am crescut în mare desfătare și bogăție. Dar când am crescut și am început să înțeleg ce se întâmplă, scârbindu-mă de această stare a maicii mele, m-am depărtat de ea pentru o perioadă de vreme și am mers la o mănăstire.

După o vreme m-am înștiințat că mama mea a murit de năprasnă, iar toată acea uriașă avere, pe care mama mea a dobândit-o prin păcat, era deja a mea. Am mers și toată acea avere, până la ultimul bănuț, am împărțit-o săracilor, după care am plecat iarăși în pustie, rugându-mă pentru mântuirea mamei mele. Desigur mă mai rugam și pentru tatăl meu, deși nu l-am cunoscut, căci atunci când a murit, eu eram prunc.

Mă rugam neîncetat la Dumnezeu ca să mă înștiințeze dacă au fost de folos milosteniile pe care le dădusem la toate mănăstirile cunoscute pe atunci, ca să se roage pentru sufletul maicii mele și să facă mai multe sărindare. După un an am mers la Ierusalim și i-am povestit patriarhului de atunci toate cele întâmplate. Iar acela mi-a spus:

–     Foarte bine ai făcut că ai împărțit toată această uriașă avere săracilor și ai dat la mănăstiri ca să se facă Liturghii pentru mama ta, dar cât privește înștiințările pe care le ceri, referitoare la locul unde se află sufletul maicii tale, eu nu sunt vrednic să-ți răspund. Nici aici în Ierusalim și în locurile din jur nu există vreun Stareț mai-înainte-văzător, care să te poată înștiința despre un astfel de lucru tainic.

Am luat atunci binecuvântare de la patriarh și am mers în Tebaida Egiptului. Acolo, într-adevăr am cunoscut mulți părinți și asceți, dar toți m-au trimis la un avvă, care locuia în pustia cea mai adâncă și care putea să mă ajute. Și astfel, cu o traistă pe umăr, cu puțină apă și pâine am pornit să-l aflu pe acel avvă. Părinții îmi spuseseră că la prima peșteră pe care o voi întâlni, acolo îl voi afla.

Și într-adevăr, după o călătorie de treizeci de zile am găsit peștera și pe acel bărbat sfânt, care ieșise la intrarea peșterii și mă aștepta. I-am făcut metanie, am căzut la picioarele lui, i-a sărutat degetele și cu lacrimi în ochi i-am povestit viața maicii mele și ce am făcut eu pentru mântuirea sufletului ei, adică milosteniile și sărindarele pe care le-am făcut.

–     Fiule, ceea ce ceri să afli de la mine este ceva foarte mare. Dar fiindcă ai făcut o osteneală atât de mare, călătorind treizeci de zile ca să ajungi până aici, Îl vom ruga pe Dumnezeu împreună, ca să ne spună unde se află sufletul maicii tale.

Apoi sfântul pustnic a ieșit afară la intrarea în peșteră, a luat o piatră și a făcut un cerc, după care mi-a spus: Continuă lectura

Frizerul și Dumnezeu

cersetorOdată un bărbat a mers la frizerie pentru a se tunde și a se bărbieri. De îndată ce frizerul a început să lucreze, a început și discuția dintre cei doi. Au discutat despre foarte multe lucruri, după care au atins și subiectul religiei și al lui Dumnezeu. Frizerul îndată a spus:

– Nu cred că există Dumnezeu.

– De ce?, l-a întrebat clientul.

– E foarte simplu. Ieși afară în stradă și vei înțelege de ce nu există Dumnezeu. Spune-mi, dacă Dumnezeu există, de ce sunt atâția perverși? De ce atâția copii părăsiți? Dacă Dumnezeu ar exista, nu ar exista nici nefericire, nici durere. Nu pot să-mi închipui un Dumnezeu care iubește și compătimește, dar să îngăduie și toate acestea care se întâmplă.

Clientul s-a gândit puțin, însă nu a răspuns nimic pentru că nu a vrut să strice discuția. În cele din urmă frizerul și-a terminat treaba, iar clientul a plecat. Dar, de îndată ce a ieșit din frizerie, a văzut un bărbat cu părul lung și ondulat și o barba mare, însă murdare și slinoase. Era foarte murdar și neîngrijit. În acea clipă clientul s-a întors din drum și a intrat din nou în frizerie, spunându-i frizerului:

– Știi ceva? Nu există frizeri.

– Cum poți spune așa ceva?, a întrebat uimit frizerul. Nu vezi că eu sunt frizer? Abia te-am tuns și bărbierit. Ce sunt aceste cuvinte ale tale?

– Nu!, a răspuns clientul și a continuat. Dacă ar fi exista frizeri, nu ar fi existat oameni nepieptănați și cu păr lung și murdar, ca tipul cel de afară.

– Ba da, există frizeri, dar aceasta se întâmplă pentru că oamenii nu vin la mine.

– Exact!, a răspuns clientul. Aceasta este problema. Și Dumnezeu există, dar cele spuse de tine se întâmplă pentru că oamenii nu merg la El și nu cer ajutor de la El. De aceea există atâta durere și nefericire în lume.

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

Sursa: http://www.marturieathonita.ro/frizerul-si-dumnezeu/

Călugării de la Lavra Peșterilor au oprit măcelul din centrul Kiev-ului

 

Sursa: http://www.pravoslavie.ru/english/67776.htm