Arhive pe etichete: proces

Lectia de logica

Publicat la de

Mircea Vulcanescu_04080806Incadrarea generala in art. 2, alin. a din Legea nr. 312/1945

Este o greseala sa se creada ca vorbele pot suporta orice. Ca intelesul lor se poate intinde in toate sensurile, fara ca lucrul sa aiba consecinte!

O spune un om care – prin indeletnicirile lui profesionale de logician – a fost adus, cand nu era inca invinuit de crima, ba inca si dupa aceea, sa exercite un fel de politie a intelesului cuvintelor folosite de contemporanii sai.

Este o eroare, care se poate strecura in minte cuiva, cand priveste lucrurile intr-o perspectiva ingusta: hic et nunc, dar care se risipeste de indata ce ne gandim la consecintele vorbelor pe care le rostim. Pentru ca intelesurile cuvintelor reprezinta hotare pe care mintea le pune intre lucruri, tocmai pentru a nu se rataci in judecata si actiunea ei, trecand, in chip nelegitim, de la un lucru la altul.

Aceste reflectiuni mi le trezeste felul in care Onoratul Parchet General rastalmaceste textul clar al articolelor Legii nr. 312.

In cartea chineza a randuielilor si ceremoniilor: Li-Ki- una din cele cinci carti care alcatuiesc tezaurul literaturii clasice chineze – sta scris ca un tanar print, de curand urcat pe tronul parintilor sai, din Principatul Lu, s-a dus sa intrebe pe inteleptul Kong Fuzi (vestitul Confucius al iezuitilor): „Care este prima indatorire a unui stapanitor de curand urcat pe Scaun?”.

Inteleptul i-a raspuns:

„Sa pazeasca dreapta acceptiune a termenilor, si acolo unde, de pe urma vitregiei imprejurarilor, aceasta justa acceptiune a termenilor s-a tulburat, sa o indrepte!”

Si cronicarul acestui principat chinezesc povesteste, mai departe, cum un inaintas al printului in chestiune ar fi gresit odata, cu prilejul savarsirii unui act impus de ceremonial, cu mai nimic, intelesul cuvantului „Li”- care pe chinezeste inseamna „lege”, „norma”. Si el adauga ca, dupa 259 de ani, tot crescand pe nesimtite, din print in print, greseala a ajuns atat de lata, incat nedreptatea a luat locul dreptatii in faptele stapanirii si stranepotii printului vinovat de ea si-au pierdut Tronul.

Continuă lectura →

„Ultimul cuvant”

Publicat la de

ULTIMUL CUVANT

rostit in apararea sa

de

Mircea M. Vulcanescu

in ziua de 15 ianuarie 1948

in fata Curtii de Apel din Bucuresti, Sectia a IX-a Criminala,

in procesul celui de-al doilea lot al fostilor ministrii si subsecretari de stat

din guvernarea maresalului Antonescu

– acuzati ca au provocat dezastrul tarii –

in baza legilor nr. 312/1945, 455/1946 si 291/1947 [1]

Domnule Presedinte si Onorata Curte,

Cand am cerut sa vad Jurnalul Consiliului de Ministri prin care s-a aprobat sa fiu trimis in judecata si actele care l-au premers [2], nu am facut-o din spirit de sicana; ci, nedumerit asupra imprejurarilor in care se petrecea aceasta incuviintare, am voit sa ma lamuresc daca prin acel act, care hotara soarta mea, s-a urmarit pedepsirea unui vinovat ori jertfirea unei victime.

1296842204mircea vulcanescu 200Cinstita Curte va intelege, poate, nedumerirea mea, amintindu-si, din cele declarate inaintea ei de un martor, ca aceasta aprobare pornea de la aceiasi oameni care, cu cateva zile mai inainte, socotisera, lucru chibzuit pentru ei si folositor pentru tara, sa ma cheme si sa ma consulte, ca tehnician, asupra raspunsurilor de dat, in numele tarii, la scaunul cel mare care avea sa hotarasca soarta pacii [3]. Ba chiar, isi insusisera parerile modeste izvorite din judecata mea si din ravna mea pentru tara.

Continuă lectura →