Smerenia – vesmant al Divinitatii

Parintele Paisie Aghioritul vorbind catre oamenii ce i-au trecut pragul chiliei dansului. Partea a II-a

Transcript:

Radacina vietii neprihanite este studiul continuu al Cuvantului divin. Acest Cuvant al Lui Dumnezeu, ne obliga sa ne intelegem scopul nostru, sa alegem ca exemplu viata Sa sfanta si sa urmam toate virtutiile Sale. Invatatura Lui Iisus este lumina. Omul care doreste sa inteleaga toate invataturile Domnului, trebuie sa creada in Iisus si trebuie sa-si duca viata conform cu viata Lui Hristos. De asemenea, trebuie sa-i para rau pentru fiecare ofensa.

Dobandirea de bunuri lumesti este o vanitate. Este o desertaciune. Sufletul care il iubeste pe Dumnezeu, isi gaseste odihna in Dumnezeu, si nu in desertaciunea lumii. Sufletul nu-si poate gasi odihna in ideile seculare, adica in lux, in relaxare, in bunastare. Sufletul nu-si poate gasi odihna in acestea, de aceea vedem oameni care le au pe toate acestea, dar care nu au odihna, nici bucurie. Deci, pentru a gasi bucurie si odihna, sufletul nostru trebuie sa-L iubeasca pe Dumnezeu. Iar pentru a-L iubi pe Dumnezeu, pentru ca un om sa-l iubeasca pe Dumnezeu, trebuie sa creada in Evanghelii, in toate Evangheliile, nu doar o parte a Evangheliilor, nu doar in cateva capitole ale Evangheliilor ci in toate Evangheliile. Si pentru ca un om sa creada in toate Evangheliile lui Dumnezeu, el trebuie sa fie eliberat de lucrurile materiale. Iar pentru ca un om sa fie eliberat de lucrurile materiale, nu trebuie sa le iubeasca pe acestea. Omul care este lacom, este un sclav al patimilor. Pentru a ne suprima patimile, trebuie sa devenim milosi. Cel milos trebuie sa dea din ceea ce a castigat prin munca sa grea, prin transpiratia sa, nu prin nedreptatati. Orice om cu mila trebuie sa fie drept, pentru ca daca nu este drept, el este orb. El nu poate sa vada, nu poate sa vada, deoarece el nu poate fura si rani pe alti oameni si apoi sa faca mila.

Continuă lectura

Perfectiune, aici sau in vesnicie?

Perfectiunea este ceva in care omul se odihneste; insa omul isi afla odihna numai in Dumnezeu, caci numai Dumnezeu este perfect, iar imperfectiunile lumii si ale oamenilor nu fac decat sa ne conduca la ceea ce este cu adevarat perfect totusi, omul modern vrea sa-si afle odihna in aceasta lume si de aceea trebuie sa o faca perfecta; si fiindca in mod evident, lumea nu este asa, el e silit sa o faca sa fie. De aici caracterul idealist, utopic al tuturor schemelor rationale ale lumii. Fara utopie, omul modern ar cadea in deznadejde si, negresit, atunci cand utopia i se ia, el chiar cade in deznadejde. In vremuri normale, el se intorcea catre Dumnezeu, insa astazi majoritatea oamenilor nu mai cred in existenta Lui, astfel incat deznadejdea e zadarnica si autodistructiva. Omul are de facut mereu aceeasi alegere: perfectiune in lumea aceasta sau perfectiune in lumea cealalta. Omul nu este facut sa poata trai fara vreo speranta de perfectiune. Si astfel pentru omul modern alegerea este: ori utopia rationalista, ori Dumnezeu.

Sursa: Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose – Ieromonah Damaschin (Pag. 118)