“Cata suferinta nu i-a pregatit Dumnezeu omului in veacul aceasta! De parca omul nu ar fi suferit indeajuns de-a lungul veacurilor. Dar nu, pur si simplu omul nu a realizat prezenta lui Dumnezeu in suferinta sa. Dumnezeu ingaduie ca omul sa sufere acum, fara a i Se dezvalui pe Sine drept pricina a acelei suferinte, El doreste sa-l aduca pe om la cea mai neagra disperare. Ce Dumnezeu crud trebuie sa fie acesta !? Nu, nicidecum, ci tocmai nemarginita dragoste a Sa Il face sa ne ingaduie atata suferinta. Omul s-a socotit pe sine indestulator si, inca si acum, noi credem ca putem scapa de soarta noastra prin propriile eforturi. Scapare! – acesta este singurului nostru gand. Sa scapam de nebunia, de iadul vietii moderne – aceasta este tot ce ne dorim. Dar nu este scapare !!! Trebuie sa trecem prin tot acest iad, sa-l acceptam, stiind ca dragostea lui Dumnezeu este pricina suferintei noastre. Ce agonie teribila! – sa suferi asa, fara a sti de ce, crezand ca intr-adevar nu este nici o ratiune. Ratiunea este dragostea lui Dumnezeu – o vedem oare stralucind in intuneric? – suntem orbi. Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne; Sfanta Marie, Maica lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi, pacatosii”

Sursa: Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose – Ieromonah Damaschin (Pag. 91)