Deci iarăși a întrebat Gherman: „De unde vine că adesea, fără vrerea noastră, ne supără multe aduceri-aminte și gânduri viclene? Acestea ne fură fără să ne dăm seama, strecurând-se în noi pe ascuns și în chip subțire, încât nu numai că nu le putem opri intrarea, ci cu mare greutate le și cunoaștem. Rugămu-ne să ne arăți dacă este cu putință să scape cugetarea cu totul de ele și să n-o mai supere niciodată.” Moise a zis: „Este cu neputință să nu fie cugetarea supărată de aceste aduceri-aminte, dar stă în puterea oricui se silește să le primească și să zăbovească pe lângă ele sau să le alunge. Nu atârnă de noi ca ele să vină, dar alungarea lor stă în puterea noastră. Îndreptarea cugetării noastre stă în hotărârea și silința noastră. Când cugetăm cu înțelegere și neîncetat la legea lui Dumnezeu și petrecem în psalmi și cîntări, în post și privegheri, și ne aducem aminte neîncetat de cele viitoare, de Împărăția cerurilor, de gheena focului și de toate faptele lui Dumnezeu, gândurile cele rele se împuținează și nu mai găsesc loc în noi. Când zăbovim însă în griji lumești și în lucruri trupești, ba ne mai dăm și la vorbe deșarte și netrebnice, sporesc în noi gândurile cele ticăloase. Căci precum moara câtă vreme e mișcată de apă nu se poate opri de la sine, dar stă în puterea morarului să macine grâu sau neghină, tot astfel cugetarea noastră fiind mereu în mișcare nu poate sta fără gânduri, dar stă în puterea noastră să gândim cele duhovnicești sau cele trupești.”

Văzând bătrânul că ne minunăm și că suntem tare dornici de cuvintele lui, tăcând puțin, a zis iarăși:,,Deoarece pentru dorința voastră am lungit atât de mult cuvântul și încă mai aveți bunăvoință, încât din aceasta socotesc că însetați într-adevăr după învățătura desăvârșirii, vreau să vă vorbesc despre bunul cel mai ales, care este puterea de-a deosebi lucrurile sau dreapta socoteală.