Primul cuvânt către tineri: CHEMARE
Al doilea cuvînt către tineri: SĂ ZIDIM BISERICI!
Al treilea cuvânt către tineri: CER ȘI PĂMÂNT
Al patrulea cuvânt către tineri: CREDINȚĂ ȘI PRIETENIE
Al cincilea Cuvânt către tineri: PREOŢIA ŞI SUFERINŢA UMANĂ
Al şaselea cuvânt către tineri: DESPRE MOARTE ŞI ÎNVIERE
Al şaptelea Cuvânt către tineri: IERTAREA

7 cuvinte a rostit Mântuitorul nostru de pe cruce, 7 cuvinte a propovăduit Părintele Gheorghe Calciu purtând crucea lui Hristos.

Pe 12 Aprilie 1978, acum 38 de ani, în a cincea săptămână a Postului Mare, Părintele Gheorghe Calciu rostea ce de-al șaselea cuvânt către tineri.

„ – La dormitor, la culcare! – striga directorul. La biserică, la rugăciune! – strigau elevii”… Dar efectul a fost că peste două sute de seminarişti, elevi de liceu şi studenţi au ascultat în aceea seară predica părintelui profesor Gheorghe Calciu. Şi după acest al şaselea cuvânt, a doua zi s-a întâmplat ceva cu totul neaşteptat: „au deschis porţile, au deschis ușa şi am intrat din nou în biserică”.

Cuvintele Părintelui Gheorghe Calciu rostite acum 38 de ani in fața a sute de studenti privati de libertate, privati de Cuvântul lui Dumnezeu, privați de Bisercă, sunt atât de actuale si pentru tinerii zilelor noastre care se cred liberi, dar care sunt robi, robi ai păcatului, robi ai lumii stricăcioase, robi ai trupului.

În amintirea acestui act de mărturisire a credinței din timpul stăpânirii comunist-atee, redau mai jos predica părintelui pentru a ne fi călăuză in acest Post al Sfintelor Paști, călăuză pe drumul urcușului duhovnicesc, pe drumul crucii, pe drumul chemării, pe drumul spre înviere:

„Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac” (Ioan 8, 51)

Vom vorbi astăzi, prietene, despre moarte şi înviere. Ce stranie împerechere antinomică pentru urechile tale, care n-au auzit decât despre moarte şi viaţă! Tu, tânărul meu prieten, nu cunoşti decât sensul logic al afirmaţiei sau al negaţiei. Strâns cu forţa în corsetul material al lucrurilor, tu ştii că apa curge la vale, că focul arde şi că norii conţin sarcini electrice. Iar astfel de cunoştinţe trebuie să-ţi facă somnul liniştit, urechea plecată spre ascultare şi înţelegerea limitată la ceea ce ţi se dă. Reţeta universului ţi se oferă ca un răvaş în plăcintă. Decanii ideologiilor ateiste au primit „iluminări” care i-au pus în posesia adevărului absolut: înlocuirea unei greşeli grosolane prin alta mai puţin grosolană! Numai că fiecare nouă eroare îţi este impusă cu obligaţia de a o accepta ca adevăr absolut. Încercarea de a primi în mod critic un adevăr ideologic este o „erezie” periculoasă. Oficianţii ateismului încep deîndată goana după vrăjitoare…

„Polii existenţei noastre sunt naşterea şi moartea”, afirmă orice concepţie materialistă. Tu, omule, eşti sortit să te naşti şi să mori, printr-un capriciu al naturii sau printr-un simplu joc al libidoului. Tu nu ai destin. Tu urmezi legea necesităţii şi a cantităţii care, ca prin miracol, devine calitate – şi trebuie să accepţi că aceasta este ceea ce-ţi guvernează viaţa şi moartea. Înseamnă că tu eşti cea mai nefericită fiinţă de pe pământ, căci nici plantele, nici animalele nu au conştiinţa vieţii şi a morţii. Dar tu ştii! Tu eşti conştient că trăieşti şi, mai ales, eşti conştient că vei muri. Toată viaţa ta se desfăşoară în sumbra perspectivă a morţii. Dacă timpul nostru modern nu a crescut cu nimic şansele vieţii, el a înmulţit, într-o măsură nedefinită, posibilităţile morţii. Civilizaţia şi moartea, tragici cavaleri ai Apocalipsei, bântuie de un secol această lume. Şi nici un înger al învierii nu se arată la orizont, nici un arhanghel al dreptăţii nu brăzdează cerul şi nu strigă cu glas tunător îngrozitorilor cavaleri: „Opriţi-vă! În numele Domnului, opriţi-vă!”

Pe cerul materialismului ateist scrie cu litere funebre: „Nu există decât viaţa şi moarte”. Şi apoi o straşnică interdicţie: „Este oprit să crezi în înviere!”

Prietene, ce ţi-a dat ateismul în loc atunci când te-a deposedat de credinţa în înviere? Ce dar ţi-a oferit el atunci când ţi L-a luat pe Iisus cel Înviat? La ce alte sărbători senine te-a chemat el atunci când te-a pus să munceşti în zilele de Paşti şi de Crăciun? Ce purificare şi ce odihnă spirituală ţi s-au conturat dinainte atunci când sărbătorile creştine au fost mânjite cu noroiul denigrării şi cu lozincile violenţelor verbale?

Altădată, de sărbători, oamenii căutau să trăiască timpul lui Dumnezeu, dimensiunile lărgite spre infinit ale timpului; astăzi măsori plictisit, cu ochii pe ceas, timpul mitingurilor, ca pe un blestem. Altădată, de Paşti, ne împăcam cu toţi oamenii, după cuvântul cântării pascale: „…şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm; să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm totul pentru înviere!” Astăzi, în zilele de Paşti, ni se distribuie distracţii câmpeneşti, orgii înecate în alcool, sfârşind, deseori, în violenţă.

Tu ştii, tinere, că o concepţie este valabilă nu prin faptul că există, ci prin efectele ei pozitive. Şi atunci judecă singur, prietene al meu, compară şi apreciază, dar, mai ales, decide-te! Fiindcă ai de ales între bine şi rău, între blândeţe şi violenţă, între viaţă şi moarte…

Dar acum Continuă lectura →