„Medicamentul nemuririi” – Hristos

Publicat la de
  1. dnaÎn general, Biserica Ortodoxă nu refuză descoperirile științei, ci acceptă rezultatele acesteia care pot avea o acțiune pozitivă, folositoare omului. Desigur, după cum învață Părinții Bisericii, între teologie și știință nu este un conflict, deoarece scopurile și rolurile lor sunt diferite. Știința se preocupă de îmbunătățirea condițiilor de viață ale omului, mai ales că după cădere, acesta a îmbrăcat hainele de piele ale stricăciunii și ale morții, însă teologia îl călăuzește pe om către comuniunea cu Dumnezeu, îl conduce spre îndumnezeire.

Pe de altă parte, există oameni de știință care trăiesc prezența lui Dumnezeu în natură. Aris Patrinos, coordonator al Programului pentru Genomul Uman în SUA, într-un discurs de-al său spunea: ”Toți câți am luat parte la Programul Genomului Uman am simțit această realizare ca pe o atingere a lui Dumnezeu. Până și aceia dintre noi care afirmaseră că sunt atei au simțit o teamă sfântă atunci când am ajuns atât de aproape de a arunca această prima privire în cartea vieții, scrisă într-o limbă care până acum îi era cunoscută doar lui Dumnezeu. Cu toate că suntem în posesia acestei cărți și cunoaștem, poate, și câteva cuvinte sau litere, încă nu știm prea bine ce spune și poate că aceasta va dura zeci de ani; poate că această realizare ne va aduce mai aproape de Dumnezeu”.

De asemenea, mulți savanți au sentimentul că, cu cât înaintează cercetările, cu atât se ivesc mai multe semne de întrebare. Aris Patrinos, într-un interviu acordat periodicului Popular Science, spunea în acest sens că pe cât se dezvoltă cunoașterea noastră în domeniul biologiei, pe atât ”sporește și ignoranța noastră. Funcția vieții este atât de complexă încât s-ar putea să nu reușim niciodată să o facem deterministă. Există un element haotic pe care, oricât de mult am progresa, nu îl depășim”.

Așa cum s-a arătat anterior, teoriile științifice evoluează și se modifică permanent; de aceea Biserica stabilește, pe de-o parte, principiile teologice fundamentale cu privire la om, iar, pe de altă parte, urmărește cercetările științifice cu calm, cu discernământ, fără grabă, ținând cont și de posibilitatea răsturnării actualelor descoperiri. Continuă lectura →

Revendic dreptul de a pătimi și de a muri pentru Adevăr!

Publicat la de

mircea-vulcanescu-1Mircea Vulcănescu susține, în fața completului de judecată înmărmurit, timp de patru ore (inițial, timpul acordat fusese de doar o oră), o apărare în care nu doar că demontează acuzațiile de complicitate la efortul de război nazist, de militantism pentru hitlerism, crime de război și distrugerea economică a țării, dar demonstrează că realitatea a fost chiar opusă (vezi ULTIMUL CUVANT rostit in apararea sa de Mircea M. Vulcanescu si Lectia de logica oferita judecatorilor, in procesul lui Mircea M. Vulcanescu). Ca orice om care crede în puterea adevărului, Mircea Vulcănescu a sperat că pledoaria lui îl va salva. Nu astfel au decurs lucrurile. Încheierea cuvântului de apărare este impresionantă:

Onorata Curte mă va judeca după cum va crede de cuviinţă şi, după cum va putea, mă va achita sau mă va condamna, ca autor principal, complice, cu sau fără circumstanţe atenuante, la ani de temniţă grea… Nu pentru asta mă plâng! Sunt în lumea asta riscuri pe care datoria bărbătească, ca şi datoria ostăşească, te obligă să ţi le asumi… O ştiu şi repet, nu pentru asta mă plâng! Un lucru însă am dreptul să pretind Onoratei Curţi: ca, dacă va judeca şi va hotărî că trebuie să ispăşesc ceva, revendic dreptul de a pătimi şi de a muri pentru Adevăr! Adevărul acesta, Onorată Curte, mă trudesc, însă, zadarnic să-l cuprind, încercând să înfrunt, unul după altul, fiecare dintre capetele de acuzare. Căci nu eu am permis şi nici n-am ajutat în vreun fel unei armate străine să intre pe teritoriul ţării noastre; şi nici nu am hotărât eu în vreun fel declararea sau continuarea războiului şi nici n-am participat la luarea acestei hotărâri, pe care o poartă pe umeri mareşalul Antonescu… Dar eu cred în Adevăr şi ştiu că nu e putere în lume mai mare decât Adevărul! Să vă ajute Dumnezeu, domnilor judecători, să fiţi nu judecători drepţi, ci judecători adevăraţi! Am zis!

Surse: http://ziarullumina.ro/un-filosof-martir-56412.html

Ultimul cuvant – Mircea Vulcanescu,  Editura Humanitas 1992

Creștinul în lumea modernă – răul veacului și criza bisericii – Mircea Vulcănescu, Editura Cuvântul Ortodox, 2013

Iisus (Iosua) Navi, preînchipuirea Mântuitorului

Publicat la de

iesei-genealogiaNumele de Iisus și de Mântuitor erau foarte cunoscute la iudei. Și pentru că faptele viitoare ale Domnului Iisus aveau să fie neobișnuite, de aceea numele acesta a fost purtat și de altul, de Iisus al lui Navi, preînchipuire a Domnului Iisus, ca de la început să înlăture orice tulburare ce ar fi putut fi provocată de un nume nou. În Scriptură se spune că Iisus al lui Navi, urmând lui Moise, a dus poporul iudeu în pământul făgăduinței. Aceasta e preînchipuire. Iată acum și faptul! Iisus al lui Navi a dus pe poporul iudeu în pământul făgăduinței; Domnul Iisus a dus pe poporul Său în cer și la bunătățile cele cerești. Iisus al lui Navi, după moartea lui Moise, Domnul Iisus, după încetarea legii. Acela, conducător de popor, acesta, împărat.

Dar ca nu cumva când auzi numele Iisus să te rătăcești din pricina acestui nume, evanghelistul Matei a adăugat: ”Iisus Hristos, Fiul lui David”. Celălalt Iisus nu era din seminția lui David, ci din altă seminție.

 

Sursa: Părinți și Scriitori Bisericești (PSB23) – Sfântul Ioan Gură de Aur – Scrieri – Partea a Treia (Pag. 30), București 1994

Unimea celor patru Evanghelii

Publicat la de

taurulPe bună dreptate și-a intitulat Matei lucrarea sa Evanghelie, adică Vestea cea bună. A vestit tuturora, dușmanilor, neștiutorilor, celor ce ședeau în întuneric: eliberare de pedeapsă, dezlegare de păcate, dreptate, sfințenie, răscumpărare, înfiere, moștenirea cerurilor, înrudirea cu Fiul lui Dumnezeu. Care bunătăți ar putea egala aceste bune vestiri ale Evangheliei Sale? Dumnezeu pe pământ, om în cer; toate s-au împreunat: îngerii dănțuiau împreună cu oamenii, oamenii petreceau împreună cu vulturulîngerii și cu celelalte puteri de sus. Puteai vedea că războiul cel
îndelungat s-a sfârșit și s-a făcut împăcarea lui Dumnezeu cu oamenii: diavolul a fost rușinat, demonii au fugit, moartea a fost biruită, raiul s-a deschis, blestemul a pierit, păcatul s-a îndepărtat, înșelăciunea a fost izgonită, adevărul s-a reîntors, cuvântul credinței s-a semănat pretutindeni și a crescut, petrecerea celor de sus pe pământ s-a răsădit, puterile cerești cu slobozenie ne vorbesc, îngerii vin adesea pe pământ și multă nădejde avem pentru bunătățile viitoare.ingerul1
Pentru aceste pricini și-a intitulat Matei scrierea sa Evanghelie, Veste Bună. Toate celelalte scrieri ale lumii acesteia cuprind cuprind numai cuvinte lipsite de conținut; vorbesc de pildă de avuția de bani, de măreția puterii, de funcții înalte, de slavă, de cinste și de celelalte cîte se socotesc bune de oameni. Cele vestite, însă de pescari poți să le numești cu adevărat și pe bună dreptate bunevestiri, nu numai pentru că sunt bunuri sigure, statornice și mai presus de vrednicia noastră, dar și pentru că ne-au fost date și cu ușurință. Am primit ceea ce am primit fără să ne ostenim, fără să asudăm, fără să ne trudim și fără să ne chinuim, ci numai pentru că am fost iubiți de Dumnezeu.leul

  • Dar pentru ce din atâți de mulți ucenici ai lui Hristos au scris Evanghelii numai doi apostoli și doi ucenici ai apostolilor? Că pe lângă apostolii Ioan și Matei, au scris Evanghelii și Luca, ucenicul lui Pavel, precum și Marcu, ucenicul lui Petru.
  • Aceasta, pentru că ucenicii nu făceau nimic din ambiție, ci toate din trebuință.
  • Dar ce? Nu era de ajuns ca un singur evanghelist să spună totul?
  • Era de ajuns! Dar dacă sunt patru cei care scriu Evangheliile și dacă nu le scriu nici în același timp, nici în același loc, dacă nu le scriu adunați împreună, sfătuindu-se unii cu alții și dacă totuși istorisesc toate ca și cum ar fi rostite de o singură gură, atunci avem cea mai mare dovadă că spun adevărul.
  • Lucrurile nu stau însă tocmai așa, ci dimpotrivă, pentru că în multe locuri cei patru evangheliști se deosebesc.
  • Dar tocmai această deosebire este cea mai mare dovadă a adevărului. Dacă toate spusele lor s-ar fi potrivit cu de-amănuntul în ce privește timpul și locul, iar asemănarea ar fi mers chiar până la cuvinte, nici unul dintre dușmani n-ar fi crezut că evangheliștii n-au alcătuit Evangheliile fără să se adune și fără să urmărească vreun scop omenesc oarecare. Și pe bună dreptate, pentru că o asemănare atât de mare nu s-ar fi putut datora unei simple întâmplări. Dar aparenta deosebire între cei patru evangheliști, care este numai în lucrurile de mică însemnătate, îi scapă de orice bănuială și dovedește strălucit chipul alcătuirii Evangheliilor. Nu este vătămat cu nimic adevărul spuselor lor, dacă au scris ceva deosebit unul de altul, cu privire la timpul și locul unor fapte sau cuvinte ale Domnului. Și cu ajutorul lui Dumnezeu, vom căuta să arătăm aceste deosebiri în cursul tâlcuirii noastre; iar vouă vă cer ca odată cu spusele mele să observați că în problemele principale, de care atârnă viața noastră și care alcătuiesc temelia propovăduirii credinței creștine, nu veți găsi nici cea mai mică deosebire între cei patru evangheliști.
  • Dar care sunt aceste probleme principale?
  • Iată-le! Dumnezeu S-a făcut om, a făcut minuni, a fost răstignit, a fost îngropat, a înviat, S-a înălțat, are să judece lumea, a dat porunci mântuitoare, n-a adus o lege potrivnică Legii Vechi, este Fiu, este Unul-Născut, este adevărat Fiu, este de aceeași ființă cu Tatăl și altele asemănătoare acestora. Vom vedea că în aceste probleme evangheliștii sunt cu totul de acord între ei. În ce privește minunile, n-au spus toți toate minunile; unii au istorisit unele, alții altele. Aceasta să nu te tulbure; dacă un evanghelist ar fi istorisit toate minunile, ar fi făcut de prisos Evangheliile celorlalți; iar dacă toți ar fi istorisit alte minuni, deosebite ale unora față de cele ale celorlalți, n-am fi avut dovada simfoniei dintre Evanghelii. Din pricina aceasta toți au spus multe lucruri comune, dar fiecare din ei a spus și ceva deosebit, pentru ca nici unul să nu pară de prisos și să fie înlăturat ca netrebnic, ba dimpotrivă, să ne dea o dovadă și mai mare a adevărului spuselor lor.

 

Sursa: Părinți și Scriitori Bisericești (PSB23) – Sfântul Ioan Gură de Aur – Scrieri – Partea a Treia (Pag. 16-17), București 1994