Ce a fost inainte de Hristos?

Rentierului Momcilo N., care intreaba ce a fost inainte de Hristos

sf-nicolae-velimiroviciDesi sunteti crestin, intrebati: „De vreme ce crestinii vorbesc despre Hristos ca despre centrul si axul istoriei omenesti, ce a fost pe lume inainte de aratarea lui Hristos?” Stiind ca sunteti un om citit si ales, cred ca atunci cand veti patrunde putin mai adanc in invatatura credintei Lui Hristos, totul va va deveni limpede.

Va va deveni limpede faptul ca inainte de Hristos a fost tot Hristos. Si ca dupa sfarsitul lumii va fi tot Hristos. Adica: inainte de aratarea Cuvantului Lui Dumnezeu, a Intelepciunii Lui Dumnezeu, a Logosului vesnic, in trup omenesc, in misiune personala pe pamant, a fost acelasi Cuvant al Lui Dumnezeu, aceeasi Intelepciune a Lui Dumnezeu, acelasi Logos vesnic al Treimii celei dumnezeiesti, nearatat in trup, insa lucrand neobosit prin oamenii alesi, slugile Sale: prin proroci, drepti, vazatori cu duhul si intelepti. Toti acestia isi dadea numele de „slugi ale Lui Dumnezeu”. Iar Hristos nu este sluga, ci Fiu, nici ostas al Imparatului, ci Imparat, nici inainte-mergator, ci Mesia.

Ati vazut, fara indoiala, o drama al carei erou principal nu se arata de la inceput, ci mai tarziu – dar toate personajele care se arata pe scena inainte de eroul principal il asteapta pe acesta, il vestesc pe acesta; si tot ce se intampla anunta venirea lui. La fel si in uriasa drama a intregii lumi: toti L-au asteptat si toti L-au prevestit pe maretul Mesia, eroul principal. Si prorocul Il numeste astfel, graind: si va iesi Domnul ca un viteaz (erou)… si se va arata slava Domnului, si tot trupul o va vedea. Asa a fost prezis cu multe sute de ani mai inainte – asa a fost prezis, asa s-a si intamplat: fiindca dimensiunule dramei Lui Hristos, atat in timp cat si in spatiu, sunt mai mult decat colosale.

Continuă lectura

Unei mame, despre concursurile de Miss

okoviikona10-velimiroviciImi aduceti la cunostinta, cu prosteasca bucurie, ca fiica Dvs. a fost aleasa Miss. Ca si cum ati astepta sa va si felicit. Mie imi e rusine si sa scriu despre acest lucru, iar in loc de felicitari va fac cunoscuta profunda mea compatimire. Nu stiu de ce mai spuneti in scrisoare: „Pentru fiica mea, ca fata educata,lucrul acesta este foarte magulitor”. Caci, ce se poate spune despre educati si needucati in zilele noastre? Intre numeroasele crize contemporane, criza educatiei este una dintre cele mai importante. Cine stie care poate fi numita cumai mult temei educata: o dama de oras sau o ciobanita sfioasa de la munte! In aceasta privinta nu se va ajunge la o intelegere pana ce nu vom intoarce conceptia despre educatie a poporului si nu vom spune, in armonie cu multele milioane de glasuri ale poporului: educat (obrazovan) este cine are obraz. Iar cine nu are obraz nu este educat, oriunde ar locui, orice pozitie ar ocupa si orice gramada de cunostinte ar avea in cap.

Continuă lectura

Unui american, John Davis, pe care il sperie inmultirea neamului omenesc

sf-nicolae11Sunteti ingrijorat cu ce se vor hrani oamenii cand se vor inmulti din cale-afara pe pamant. Ce grija ciudata si nefolositoare! Oare aceasta grija ne-a invatat sa o avem Hristos? Dimpotriva, El ne-a slobozit de aceasta grija. El ne-a poruncit sa nu ne ingrijim nici de ziua de maine, cu atat mai putin de secolul viitor. Nu va ingrijiti, spune, pentru ziua de maine, ca ziua de maine se va ingriji de ale sale. Ajunge zilei necazul ei.

Fara indoiala, cine uita de Dumnezeu ia asupra sa grijile lui Dumnezeu. Iar grijile lui Dumnezeu nu-s pentru slabii umeri omenesti. Ati citit legenda greceasca despre Atlas, care s-a razvratit impotriva zeilor si a vrut sa poarte pamantul pe umerii sai, si cum, dupa ce greutatea pamantului a inceput sa il zdrobeasca, s-a pocait si a inapoiat pamantul zeilor? Doriti sa fiti un nou Atlas si sa repetati greseala celui vechi?

Cine va sperie ca neamul omenesc se va inmulti candva atat de mult incat pamantul nu il va mai putea hrani? Asta se putea intampla si pana acum. De la facerea lumii si pana astazi, se putea intampla de mai multe ori, daca Facatorul nu ar fi avut grija de asta si nu ar fi privegheat asupra lumii. De vreme ce aveti atata incredere in condeiul Dvs. si in socoteala Dvs., scrieti si socotiti, si va veti incredinta repede ca de la Adam si pana la primii faraoni ai Egiptului puteau fi pe pamant toti atatia oameni cati greieri pe camp. Inca de atunci ar fi putut oamenii sa acopere toate continentele si toate insulele de pe planeta noastra. Dar asta nu s-a intamplat. Si acest fapt da marturie ca lumea merge dupa o logica ce nu se conduce dupa condeiul nostru si dupa socoteala noastra.

Continuă lectura