Arhive pe etichete: puterea credinţei

Întoarcerea la Hristos – Mărturisirea lui Ioan Ianolide

Publicat la de

Mărturisire autobiografică

Întoarcerea la HristosAm împlinit 64 de ani. Din 1919 până în 1941 am fost în conflict cu lumea burgheză, care a degradat rușinos viața creștină. Din 1941 până în 1964 am fost întemnițat, chinuit și batjocorit, la început de dictatura antonesciană, apoi de cea comunistă. Din 1964 până astăzi sunt încarcerat în mine însumi, deoarece lumea mă ostracizează, mă umilește și mă desconsideră. Nu eu, ci Hristos este urât și prigonit în mine.

Am stat aproximativ cinci ani în totală izolare, de unul singur în celulă, flămând și gol. Am stat peste cincisprezece ani în camere comune, unele mai mici, altele mai mari, în care locuiam zi și noapte, obligați să facem toate necesitățile în interiorul camerei.

Uneori eram înghesuiți până la opt inși într-o celulă de doi metri pătrați, încât dormeam câte doi, trei sau patru pe un pat și ne frecam sufletele și trupurile, clipă de clipă, unii de alții. Mizeria, teroarea gardienilor, foamea, frigul și boala ni se păreau ușoare pe lângă terorarea reciprocă ce se crea între oameni diferiți, deznădăjduiți și adesea decăzuți.

Am fost flămând timp de peste douăzeci de ani, adesea distrofic din cauza subnutriției. Mi-am simțit trupul înghețat în toți anii temniței. Am fost bătut, chinuit și torturat ani de zile, până la distrugerea rezistenței fizice și sufletești. Am cunoscut îngrozitoarea experiență a trăirii dincolo de limitele suportabilului.

Timp de ani de zile am fost amenințat cu moartea. Necontenit mi s-a cerut sufletul. Ani mulți, vreo cincisprezece la număr am fost terorizat să mă ”reeduc”. Am refuzat, temându-mă nu de moarte, ci de prăbușire. Numai Dumnezeu m-a apărat de cădere, căci nu există om care să reziste la toate chinurile.

Am întâlnit tot felul de oameni: tineri și bătrâni, intelectuali, muncitori, țărani, români, evrei, ruși, unguri, credincioși și atei, înțelepți și nebuni, sănătoși și bolnavi, ucigași și sinucigași, oameni curați și oameni perverși, sfinți și îndrăciți.

Am ascultat profesori, savanți, literați și am învățat mai mult decât la Universitate.

Am vegheat oameni ce mureau: unii erau deznădăjduiți, alții revoltați, alții senini. Am îngrijit pe generalul președinte al Completului militar de judecată care m-a condamnat. După ce-i servise pe stăpâni, fusese și el zvârlit în temniță. Mi-a fost dat mie să-i închid ochii.ioan-ianolide

Am luptat cu gândurile, am luptat cu trupul meu, am luptat cu lumea.

La sfârșitul acestei amarnice experiențe, numai Hristos rămâne viu, întreg și veșnic în mine. Bucuria mea e deplină: Hristos. M-am dăruit Lui și El m-a făcut om. Nu-L pot defini, dar El e totul în toate. Slavă dau lui Hristos Dumnezeu și Om!

Ioan Ianolide

București 1984

Sursa: Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă, București, 2006, Editura Christiana

A mântuit-o o bucăţică de anaforă!

Publicat la de

anafura1Istorioara pe care am să v-o povestesc este adevărată, cu toate datele greu de crezut pe care le conține. S-a petrecut la începutul lui Decembrie 2007. Preocupările și grijile vieții de zi cu zi m-au doborât în acea vreme, dar mai ales niște probleme familiale mi-au pricinuit o mare supărare. Ca să mă consolez, îmi spuneam că viața le are și pe acestea. Însă ceea ce am simțit în acea dimineață a fost pentru mine – așa gândeam eu – decisiv.

Din ziua precedentă avea niște restanțe de rezolvat și mai ales economice, care mi-au pricinuit multă supărare și m-au stresat mult. Am mers la casieria personalul de serviciu unde lucrez și am scos suma unui împrumut de 20.000 euro, pentru a achita datoria la banca, care-mi scosese la licitație casa de la țară și voiau să-i pună sechestru. Eram foarte mâhnită, pentru că această casă s-a făcut cu multă trudă și în fiecare vară mergeam acolo cu copii și ne petreceam concediul. Nu voiam sub nici un motiv s-o pierd, deși financiar eram într-o situație dificilă, căci mă bazam numai pe salariul ce-l aveam. În cele din urmă am cerut acest împrumut, pentru care îmi țineau lunar 250 euro din salariu. De îndată ce am luat banii numerar, am mers la bancă și am trimis 6.000 euro la un unchi, care s-a pus garant ca să nu-mi confiște casa, iar ceilalți 14.000 voiam să-i pun într-un cont în bancă, pe care încă nu-l aveam. Dar până să termin toate formalitățile, banca a închis.

Și astfel m-am gândit să las banii, cu toate hârtiile așa cum erau, în mașină, în buzunarul de la ușa șoferului. Cine să umble acolo? De altfel, dis-de-dimineață aveam să merg să-i depun. Niciodată nu am pierdut ceva din mașină. Am pus așadar banii și hârtiile într-un plic din cele ale serviciilor publice, în care casierița ne dădea salariul în fiecare lună. Deși nu eram de acord cu aceste plicuri, considerând modul acesta învechit, totuși eu le păstram pentru a le folosi la nevoie. Poate vă obosesc cu aceste amănunte, însă veți vedea mai departe de ce le menționez.

În acea dimineață am pornit să merg la bancă pentru a depune banii. De obicei parcam mașina la parterul blocului unde locuiam, însă în acea seară am parcat-o puțin mai departe de bloc, pentru că cineva îmi ocupase locul meu de parcare. Am mers acolo unde o parcasem de cu seară, într-un loc sigur, însă mașina nicăieri. Continuă lectura →