Dumnezeu îngăduie răul pentru o cauză dreaptă

Sfantul Ioan Maximovici Mitropolitul de Tobolsk si SiberiaÎngăduie-mi să te întreb, iubite frate creştine, pe tine, cel ce deseori faci să răsune cerul şi pământul cu strigătele tale pline de durere, spune-mi, ce te necăjeşte atât de mult: voia (intenţia) celui ce te necăjeşte sau numai puterea lui (posibilitatea de a-şi înfăptui intenţia) sau şi una şi alta? Îmi răspunzi: Mă necăjesc şi una şi alta deopotrivă. Iar eu îţi voi spune că nici voia rău-intenţionată, nici ducerea ei la împlinire (puterea) nu-ti pot pricinui niciun necaz: reaua intenţie (voie) fără putere este neînsemnată şi nu îţi face niciun rău, iar ducerea întenţiei la împlinire depinde de îngăduinţa, adică de voia lui Dumnezeu, care este dreaptă şi sfântă.

Tu ştii că toată puterea este de la Dumnezeu, pentru ce, deci, te întristezi şi îl învinuieşti pe cel ce te-a necăjit, că ti-a făcut nu altceva, decât numai ceea ce i-a fost îngăduit de Dumnezeu, fiindcă fără îngăduinţa Lui nu te-ar fi putut necăji. Îmi spui: Potrivnicul meu mi-a făcut cea mai mare nedreptate. Spune-mi: Ce nedreptate? Fiindcă pentru păcatele tale te pedepseşte Dumnezeu, ori te învaţă răbdarea ori îţi sporeşte răsplata pentru jignirea ta nedreaptă şi tu te socoteşti nedreptăţit? Pe acest om viclean, zici tu, şi voia lui cea rea eu îi urăsc.

Dar tu întotdeauna îţi îndrepţi atenţia spre faptele celorlalţi oameni, eu, însă, te sfătuiesc să îţi îndrepţi privirea mai bine către Dumnezeu şi conştiinţa ta (ochiul cel lăuntric şi nepărtinitor). Voia omenească, măcar că este rea şi necuviincioasă, ce ti-ar putea face? În ce ar consta izbânda ei? Nu te plângi atât de faptul că potrivnicul tău a voit să-ţi facă rău cât de faptul că el ţi-a făcut rău şi că a putut să-ţi facă rău? Dar cine a îngăduit acestea şi de ce a putut el să-ţi facă rău? Nu din voia şi cu puterea lui Dumnezeu? Iar, dacă a fost din voia şi cu puterea lui Dumnezeu, atunci a fost după judecăţile Lui cele drepte, vrednice de laudă şi sfinte.

Prin urmare, ori să taci, ori să-ţi îndrepţi plângerile către îngăduinţa lui Dumnezeu şi aceasta din urmă s-o întipăreşti bine în sufletul tău, că Dumnezeu niciodată nu îngăduie ca voia rea a celuilalt să-ţi poată pricinui vreun rău, care să nu fie spre folosul tău, numai dacă tu singur nu îţi faci ţie însuţi rău. Şi cine ne poate face nouă rău dacă noi râvnim tot timpul la bine?

Mă întrebi: Dacă cineva a ucis un om nevinovat, a procedat drept sau nedrept? Continuă lectura

A mântuit-o o bucăţică de anaforă!

anafura1Istorioara pe care am să v-o povestesc este adevărată, cu toate datele greu de crezut pe care le conține. S-a petrecut la începutul lui Decembrie 2007. Preocupările și grijile vieții de zi cu zi m-au doborât în acea vreme, dar mai ales niște probleme familiale mi-au pricinuit o mare supărare. Ca să mă consolez, îmi spuneam că viața le are și pe acestea. Însă ceea ce am simțit în acea dimineață a fost pentru mine – așa gândeam eu – decisiv.

Din ziua precedentă avea niște restanțe de rezolvat și mai ales economice, care mi-au pricinuit multă supărare și m-au stresat mult. Am mers la casieria personalul de serviciu unde lucrez și am scos suma unui împrumut de 20.000 euro, pentru a achita datoria la banca, care-mi scosese la licitație casa de la țară și voiau să-i pună sechestru. Eram foarte mâhnită, pentru că această casă s-a făcut cu multă trudă și în fiecare vară mergeam acolo cu copii și ne petreceam concediul. Nu voiam sub nici un motiv s-o pierd, deși financiar eram într-o situație dificilă, căci mă bazam numai pe salariul ce-l aveam. În cele din urmă am cerut acest împrumut, pentru care îmi țineau lunar 250 euro din salariu. De îndată ce am luat banii numerar, am mers la bancă și am trimis 6.000 euro la un unchi, care s-a pus garant ca să nu-mi confiște casa, iar ceilalți 14.000 voiam să-i pun într-un cont în bancă, pe care încă nu-l aveam. Dar până să termin toate formalitățile, banca a închis.

Și astfel m-am gândit să las banii, cu toate hârtiile așa cum erau, în mașină, în buzunarul de la ușa șoferului. Cine să umble acolo? De altfel, dis-de-dimineață aveam să merg să-i depun. Niciodată nu am pierdut ceva din mașină. Am pus așadar banii și hârtiile într-un plic din cele ale serviciilor publice, în care casierița ne dădea salariul în fiecare lună. Deși nu eram de acord cu aceste plicuri, considerând modul acesta învechit, totuși eu le păstram pentru a le folosi la nevoie. Poate vă obosesc cu aceste amănunte, însă veți vedea mai departe de ce le menționez.

În acea dimineață am pornit să merg la bancă pentru a depune banii. De obicei parcam mașina la parterul blocului unde locuiam, însă în acea seară am parcat-o puțin mai departe de bloc, pentru că cineva îmi ocupase locul meu de parcare. Am mers acolo unde o parcasem de cu seară, într-un loc sigur, însă mașina nicăieri. Continuă lectura