În clădirea Patriarhiei, deseori se aminteşte dialogul dintre patriarh şi un diacon care îl însoţea peste tot. Înainte de a pleca la slujbă într-o biserică de la periferia Belgradului, diaconul îl întreabă:

– Vom merge cu maşina, desigur… nu?

– Însă patriarhul i-a răspuns cu hotărâre:

– Cu autobuzul!

Dar era o dimineaţă călduroasă, ce vestea o zi dogorâtoare. Diaconul n-ar fi vrut să meargă cu transportul în comun.

– E aglomerat, în autobuz e înăbuşitor şi mai avem şi mult de mers…, încerca el să-l înduplece pe partriarh.

– Ba vom merge! hotărî scurt Sfinţia Sa, deja fiind pe drum şi toiagul auzindu-se cum lovea asfaltul.

Diaconul, alergând după el, încercă să-i dea un argument mai puternic, după părerea lui:

– Dar Sfinţia Voastră, e vară, mulţi merg la ştrand, iar autobuzele sunt pline de lume dezgolită. Nu se cade….

Patriarhul se opri pentru o clipă, se întoarse şi-i răspunse diaconului:

– Ştiţi părinte, fiecare vede ce doreşte.

Sursa: Să fim oameni! Viaţa şi Cuvântul Patriarhului Pavel al Serbiei – Iovan Ianici (Pag. 228)