Episcopul Teodorit al Cirului, care a trăit în secolul V, povestește că odată l-a cercetat un monah, cere venea de foarte departe. L-a primit, dându-i să mănânce și să se odihnească. În timp ce mânca, episcopul a observat că monahul folosea numai mâna stângă și că dreapta sa era înfășurată într-o bucată de rasă veche. Episcopul l-a întrebat de ce are mâna înfășurată și mai ales într-o rasă găurită, deși se vedea din toată îmbrăcămintea sa că nu era un monah zdrențăros. Chiar a vrut să-i descopere mâna să vadă, așa cum bănuia, dacă are vreo rană, însă monahul nu l-a lăsat, ci și-a acoperit-o repede, pentru că începuse să iasă o duhoare nesuferită din ea. Apoi monahul i-a povestit următoarele episcopului:

„Preasfințite, eu am avut o mamă foarte frumoasă și foarte bună, care, din nefericire, de foarte devreme, după ce a rămas văduvă, a apucat un drum rău și a devenit desfrânată. Datorită marii ei frumuseți, a dobândit și o mare „clientelă”, care i-a adus o mare bogăție. Și astfel eu am crescut în mare desfătare și bogăție. Dar când am crescut și am început să înțeleg ce se întâmplă, scârbindu-mă de această stare a maicii mele, m-am depărtat de ea pentru o perioadă de vreme și am mers la o mănăstire.

După o vreme m-am înștiințat că mama mea a murit de năprasnă, iar toată acea uriașă avere, pe care mama mea a dobândit-o prin păcat, era deja a mea. Am mers și toată acea avere, până la ultimul bănuț, am împărțit-o săracilor, după care am plecat iarăși în pustie, rugându-mă pentru mântuirea mamei mele. Desigur mă mai rugam și pentru tatăl meu, deși nu l-am cunoscut, căci atunci când a murit, eu eram prunc.

Mă rugam neîncetat la Dumnezeu ca să mă înștiințeze dacă au fost de folos milosteniile pe care le dădusem la toate mănăstirile cunoscute pe atunci, ca să se roage pentru sufletul maicii mele și să facă mai multe sărindare. După un an am mers la Ierusalim și i-am povestit patriarhului de atunci toate cele întâmplate. Iar acela mi-a spus:

–     Foarte bine ai făcut că ai împărțit toată această uriașă avere săracilor și ai dat la mănăstiri ca să se facă Liturghii pentru mama ta, dar cât privește înștiințările pe care le ceri, referitoare la locul unde se află sufletul maicii tale, eu nu sunt vrednic să-ți răspund. Nici aici în Ierusalim și în locurile din jur nu există vreun Stareț mai-înainte-văzător, care să te poată înștiința despre un astfel de lucru tainic.

Am luat atunci binecuvântare de la patriarh și am mers în Tebaida Egiptului. Acolo, într-adevăr am cunoscut mulți părinți și asceți, dar toți m-au trimis la un avvă, care locuia în pustia cea mai adâncă și care putea să mă ajute. Și astfel, cu o traistă pe umăr, cu puțină apă și pâine am pornit să-l aflu pe acel avvă. Părinții îmi spuseseră că la prima peșteră pe care o voi întâlni, acolo îl voi afla.

Și într-adevăr, după o călătorie de treizeci de zile am găsit peștera și pe acel bărbat sfânt, care ieșise la intrarea peșterii și mă aștepta. I-am făcut metanie, am căzut la picioarele lui, i-a sărutat degetele și cu lacrimi în ochi i-am povestit viața maicii mele și ce am făcut eu pentru mântuirea sufletului ei, adică milosteniile și sărindarele pe care le-am făcut.

–     Fiule, ceea ce ceri să afli de la mine este ceva foarte mare. Dar fiindcă ai făcut o osteneală atât de mare, călătorind treizeci de zile ca să ajungi până aici, Îl vom ruga pe Dumnezeu împreună, ca să ne spună unde se află sufletul maicii tale.

Apoi sfântul pustnic a ieșit afară la intrarea în peșteră, a luat o piatră și a făcut un cerc, după care mi-a spus: Continuă lectura →