In Convorbiri literare (aprilie 1903), domnul Dr. Leon imi face onoarea de a discuta – “in interesul tinerimii universitare” – o lectie a mea intitulata “Generatia spontanee si darwinismul in fata metodei experimentale”.

Socotesc, la randul meu, ca este in “interesul tinerimii universitare” sa raspund d-lui Dr. Leon si voi profita de ocazie pentru a preciza unele puncte peste care, in lectia mea, din cauza timpului limitat, am fost nevoit sa trec fara sa insist.

Generatia spontanee si darwinismul sunt – dupa cum se exprima D-l Dr. Leon – “doua chestiuni biologice dintre cele mai importante, care au preocupat si preocupa pe toti naturalistii si filosofii, dand loc la numeroase si interminabile controverse”.

Examenul critic al acestor probleme, dintr-un punct de vedere cu totul nou, a avut fericitul rezultat de a atrage atentia catorva oameni de stiinta si in special a D-lui Titu Maiorescu, pe care il rog sa primeasca omagiul recunostintei mele, caci a suscitat discutia de fata, in conditii cum nu se poate mai bune.

Intr-adevar, eruditul meu adversar, D-l Dr. Leon, profesor de istorie naturala la Facultatea de Medicina din Iasi, a fost, dupa cum mi s-a spus, elevul iubit, amicul intim si chiar, ca sa zic asa, comensalul celebrului profesor de zoologie al Universitatii din Jena, Ernst v. Haeckel, care sustine astazi, cu o convingere intransigenta, cu o violenta de sectar si cu un zel de fanatic, neobisnuit in stiinta, doctrinele generatiei spontanee si transformismului.

D-l Dr. Leon este deci un reprezentant autorizat al scolii evolutioniste moderne, iar o discutie serioasa cu un om de competenta D-sale nu poate sa prezinte decat un mare interes pentru studentii universitatilor noastre. Urmarind dezbaterea cu atentie si dandu-si seama de ce parte este adevarul, ei vor putea dobandi, asupra acestor probleme capitale, convingeri profunde si neclintite, capabile de a le influenta intreaga viata intelectuala si chiar morala.

Prima parte a lectiei mele este consacrata examenului critic, din punctul de vedere al metodei experimentale, al doctrinei cunoscute sub numele de “Generatia spontanee”.

Incep prin a-i formula ipoteza, in mod stiintific, dupa ce am aratat rationamentul prin analogie care i-a dat nastere; “Initial, cauza eficienta a formarii substantei vii a fost combinatia, in proportii definite, a anumitor elemente chimice (C, H, O, Az, S); aceasta formare a avut loc spontaneu, adica fara alta interventie decat aceea a energiei pe care o poseda materia acestor elemente”.

Ma intreb apoi, daca o asemenea problema “face parte din domeniul stiintei experimentale sau din cel al filosofiei”? Continuă lectura →