Înfuriaţi de parabola Mântuitorului şi înţelegând foarte bine gravul reproş pe care îl cuprindeau imaginile acesteia, arhiereii, cărturarii şi bătrânii căutau să-L prindă, dar se temeau de popor (12) şi nu îndrăzneau să recurgă la violenţă făţişă, ci s-au folosit de noi şiretlicuri pentru a-L duce la pierzare pe Domnul, pe Care îl urau pentru mustrările Lui. A fost alcătuit un plan foarte bine ticluit şi foarte primejdios pentru a-L atrage în cursa întinsă cu viclenie şi a-I smulge un răspuns imprudent, de care s-ar fi putut folosi pentru a-L da pe mâna puterii civile. Primejdia uneltirii lor consta în aceea că, pentru a o împlini, fariseii au intrat în înţelegere cu irodienii. Astfel, cele două partide, care nutreau unul faţă de celălalt o duşmănie neîmpăcată, acum s-au împăcat pentru a-şi distruge vrăjmaşul comun. Făţarnicii şi linguşitorii, arhiereii cei meschini şi oamenii nepăsători faţă de religie, adepţii zeloşi ai teocraţiei şi carieriştii neruşinaţi s-au unit pentru a-L pune pe Iisus Hristos în dificultate. Irodienii sunt rareori întâlniţi în povestirea evanghelică. Aceştia alcătuiau partidul politic al adepţilor lui Irod, prinţul edomit, care devenise rege al iudeilor în urma intervenţiei romane. Aceştia nu aveau aproape nici o legătură cu viaţa religioasă a poporului iudeu, dacă lăsăm deoparte dispreţul lor orgolios faţă de Legea lui Moise. De fapt, ei erau, în general, nişte oameni care se căpătuiau pe lângă nişte tirani jalnici, pe care se străduiau să-i sprijine de dragul propriului interes. Scopul lor principal era cel de a întări familia lui Irod înăbuşind, de dragul prieteniei cu romanii, orice năzuinţe naţionale evreieşti. Pentru a-şi atinge acest scop, ei îşi schimbară numele semite în nume greceşti, îşi însuşiră obiceiurile păgâne, mergeau în amfiteatre, acceptaseră simbolurile stăpânirii păgâne. Dacă fariseii au putut să se apropie fie şi pentru o singură clipă de asemenea oameni, a căror existenţă era în sine o jignire cruntă a celor mai scumpe prejudecăţi nutrite de către ei, asta ne dă posibilitatea de a înţelege mai exact cât de puternică era ura lor faţă de Iisus Hristos.

Irodienii se puteau apropria de Mântuitorul fără a fi bănuiţi de gânduri rele, pe când fariseii, care voiau neapărat să-L pună pe picior greşit, nu I s-au arătat personal, ci i-au trimis pe câţiva dintre ucenicii lor (v. Mt. 12, 16), meşteri la fel de mari în făţărnicie, care aveau misiunea să se aproprie de El sub masca simplităţii nevinovate a unor oameni care voiau să înveţe. Evident. Ei aveau în gând să-L înşele pe Hristos, făcându-L să creadă că între ei şi irodieni a izbucnit o dispută în faţa judecăţii înalte şi definitive a Marelui Proroc. L-au abordat cu prudenţă, respectuos. Învăţătorule, au zis ei cu seriozitate linguşitoare Continuă lectura →