7 cuvinte – Al cincilea Cuvânt către tineri: PREOŢIA ŞI SUFERINŢA UMANĂ

Primul cuvânt către tineri: CHEMARE
Al doilea cuvînt către tineri: SĂ ZIDIM BISERICI!
Al treilea cuvânt către tineri: CER ȘI PĂMÂNT
Al patrulea cuvânt către tineri: CREDINȚĂ ȘI PRIETENIE
Al cincilea Cuvânt către tineri: PREOŢIA ŞI SUFERINŢA UMANĂ
Al şaselea cuvânt către tineri: DESPRE MOARTE ŞI ÎNVIERE
Al şaptelea Cuvânt către tineri: IERTAREA

7 cuvinte a rostit Mântuitorul nostru de pe cruce, 7 cuvinte a propovăduit Părintele Gheorghe Calciu purtând crucea lui Hristos.

Pe 5 Aprilie 1978, acum 38 de ani, în a patra săptămână a Postului Mare, Părintele Gheorghe Calciu rostea ce de-al cincilea cuvânt către tineri.

„La al cincilea Cuvânt au închis şi porţile, ca să nu mai vină studenţii din afară. Dar ei au sărit gardul, iar cei din Seminar, din cămin, au ieşit pe ferestre, fiindcă fuseseră încuiaţi în dormitoare. Şi au venit să asculte cuvântul lui Dumnezeu”

Cuvintele Părintelui Gheorghe Calciu rostite acum 38 de ani in fața a sute de studenti privati de libertate, privati de Cuvântul lui Dumnezeu, privați de Bisercă, sunt atât de actuale si pentru tinerii zilelor noastre care se cred liberi, dar care sunt robi, robi ai păcatului, robi ai lumii stricăcioase, robi ai trupului.

În amintirea acestui act de mărturisire a credinței din timpul stăpânirii comunist-atee, redau mai jos predica părintelui pentru a ne fi călăuză in acest Post al Sfintelor Paști, călăuză pe drumul urcușului duhovnicesc, pe drumul crucii, pe drumul chemării, pe drumul spre înviere:

Preot rugandu-se

Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec…” (Evrei 5:6)

Poate că te-ai întrebat, tânărul meu prieten, de ce tocmai eu m-am adresat ţie şi în numele cui îţi vorbesc. Ce drept am la acest cuvânt care te tulbură şi te obligă la întrebări neliniştitoare? De ce am venit să-ţi confirm spaimele tale neînţelese şi să-ţi deschid nişte perspective atât de noi şi de neaşteptate încât să-ţi strice fragilul tău echilibru de apărare? Poate că, descoperindu-ţi puritatea şi inocenţa pe care nu ţi le cunoşteai, te-am făcut mai vulnerabil la răutatea lumii. Te-am făcut astfel mai deschis pentru suferinţă, şi este firesc să te întrebi care este rostul ei. Are ea o finalitate, sau este doar o întâmplare oarbă, un destin trasat de stele, un ocean nesfârşit în care să înoţi fără nădejdea de-a ajunge la vreun ţărm?

Îţi vorbesc în numele lui Hristos şi al Biserici Lui. În numele preoţiei la care Iisus m-a chemat. Fiindcă nimic din ceea ce se petrece în lumea aceasta nu este un joc al întâmplării inconştiente şi arbitrare, ci toate pornesc de la o cauză şi tind spre o finalitate care se află în afara lumii. Cauza este Dumnezeu şi finalitatea este tot Dumnezeu; El este „Începutul şi Sfârşitul, Alfa şi Omega” (Apocalipsa 1:8).

Dar care oare este tabloul acestei lumi? Ce certitudine ne oferă ea, Continuă lectura

7 cuvinte – Al patrulea cuvânt către tineri: CREDINȚĂ ȘI PRIETENIE

Primul cuvânt către tineri: CHEMARE
Al doilea cuvînt către tineri: SĂ ZIDIM BISERICI!
Al treilea cuvânt către tineri: CER ȘI PĂMÂNT
Al patrulea cuvânt către tineri: CREDINȚĂ ȘI PRIETENIE
Al cincilea Cuvânt către tineri: PREOŢIA ŞI SUFERINŢA UMANĂ
Al şaselea cuvânt către tineri: DESPRE MOARTE ŞI ÎNVIERE
Al şaptelea Cuvânt către tineri: IERTAREA

7 cuvinte a rostit Mântuitorul nostru de pe cruce, 7 cuvinte a propovăduit Părintele Gheorghe Calciu purtând crucea lui Hristos.

Pe 29 Martie 1978, acum 38 de ani, in a treia săptămână a Postului Mare, Părintele Gheorghe Calciu rostea ce de-al patrulea cuvânt către tineri. Miercuri, deși comuniștii au închis Biserica Radu-Vodă, Părintele Gheorghe Cacliu a ținut a patra predică în fața bisericii Radu-Vodă, paraclis al Seminarului Teologic.

Cuvintele Părintelui Gheorghe Calciu rostite acum 38 de ani in fața a sute de studenti privati de libertate, privati de Cuvântul lui Dumnezeu, privați de Bisercă, sunt atât de actuale si pentru tinerii zilelor noastre care se cred liberi, dar care sunt robi, robi ai păcatului, robi ai lumii stricăcioase, robi ai trupului.

În amintirea acestui act de mărturisire a credinței din timpul stăpânirii comunist-atee, redau mai jos predica părintelui pentru a ne fi călăuză in acest Post al Sfintelor Paști, călăuză pe drumul urcușului duhovnicesc, pe drumul crucii, pe drumul chemării, pe drumul spre înviere:

Sfinții Apostoli Petru și Pavel - prieteni întru Hristos

Sfinții Apostoli Petru și Pavel – prieteni întru Hristos

„Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, un cer nou şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea…”

(II Petru 3:13).

Iată, tânărul meu prieten, că am ajuns la jumătatea drumului pe care l-am început împreună cu tine, în prima miercuri de dinaintea Postului Mare, din săptămâna numită „a brânzei”. Atunci ţi-a răsunat pentru prima dată chemarea pe care urechile tale însetate de adevăr au primit-o, iar sufletul tău dornic de absolut a urmat-o. Pe atunci eram singur, dar ştiam că glasul meu nu era vox clamantis in deserto, căci erau cuvintele lui Iisus; ştiam că vorbele prin care îţi spuneam: „Pregăteşte calea Domnului, drepte fă cărările Lui spre inima ta!”, vor pătrunde în urechile tale. Şi nu m-am înşelat, căci iată câţi suntem astăzi aici ca să ne mărturisim, chiar şi numai în inima noastră, credinţa în Hristos şi dragostea unora faţă de alţii.

De ce te-am numit prietenul meu şi de ce mi-am dat sufletul în inima ta, tinere? De ce am crezut în tine până la a te implica în actele mele de credinţă, până la a-mi pune viaţa pentru tine? Pentru că duhul meu a cunoscut sufletul tău, încă înainte de a-mi fi auzit tu cuvintele şi încă înainte ca eu să te fi văzut. Îţi ştiam neliniştea şi frământarea, nefericirea şi suferinţa. Înţelesesem încă de pe atunci că răutatea ta era un scut împotriva lumii, iar bravada ta – o apărare pentru rănile tale. Pentru că tu eşti prietenul meu; ne leagă o prietenie pe care nimic şi nimeni n-o poate desfiinţa, deoarece libertatea noastră este garantată de Iisus, iar temelia iubirii noastre este El, Cel înviat, Care ne-a spus: „De acum nu vă voi mai numi slugi, căci sluga nu ştie ce face stăpânul ei; ci vă voi numi pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute” (Ioan 15:15) Cine ţi-a mai mărturisit asemenea adevăruri? Din toate părţile te înconjoară o atmosferă de mister, ca un complot urzit de cei mari. O reţea selectivă nu lasă să ajungă la tine decât ceea ce aserveşte unei singure idei sau concepţii impuse. Unde este libertatea ta de opţiune şi unde este cuvântul tău? Unde este nobila libertate dată ţie de Dumnezeu, în baza căreia poţi avea satisfacţia de a răspunde în faţa istoriei? Atunci de ce să mă mir că nu ştii ce este libertatea, nici cum s-o foloseşti? De ce să mă mir că nu ştii cu adevărat ce înseamnă prietenia şi iubirea, nici cui să le dai, nici cum să le păstrezi? Cine din lumea aceasta îţi este prieten adevărat, sau cine „şi-ar pune sufletul” pentru tine?

Din orice grupare socială ai face parte, eşti mereu exclus de la raţionamentele de bază, singurele care le justifică existenţa ca fenomene sociale. Orice excludere de la aceste justificări te aruncă în postura de sclav. Există o taină socială şi filosofică de la care eşti sistematic îndepărtat, oferindu-ţi-se doar concluzia. Cu autoritate. Dacă eşti inapt să cunoşti calea prin care se ajunge la concluzii, de ce ai fi apt să cunoşti concluzia? Iar dacă eşti apt, atunci de ce această taină? Se teme cineva de dreapta ta judecată? Sau de Continuă lectura

7 cuvinte – Al treilea cuvânt către tineri: CER ȘI PĂMÂNT

Primul cuvânt către tineri: CHEMARE
Al doilea cuvînt către tineri: SĂ ZIDIM BISERICI!
Al treilea cuvânt către tineri: CER ȘI PĂMÂNT
Al patrulea cuvânt către tineri: CREDINȚĂ ȘI PRIETENIE
Al cincilea Cuvânt către tineri: PREOŢIA ŞI SUFERINŢA UMANĂ
Al şaselea cuvânt către tineri: DESPRE MOARTE ŞI ÎNVIERE
Al şaptelea Cuvânt către tineri: IERTAREA

7 cuvinte a rostit Mântuitorul nostru de pe cruce, 7 cuvinte a propovăduit Părintele Gheorghe Calciu purtând crucea lui Hristos.

Pe 22 Martie 1978, acum 38 de ani, in a doua săptămână a Postului Mare, Părintele Gheorghe Calciu rostea ce de-al treilea cuvânt către tineri. Miercuri, la în cadrul rugăciunii de seară, în biserica Radu-Vodă, paraclis al Seminarului Teologic.

Cuvintele Părintelui Gheorghe Calciu rostite acum 38 de ani in fața a sute de studenti privati de libertate, privati de Cuvântul lui Dumnezeu, privați de Bisercă, sunt atât de actuale si pentru tinerii zilelor noastre care se cred liberi, dar care sunt robi, robi ai păcatului, robi ai lumii stricăcioase, robi ai trupului.

În amintirea acestui act de mărturisire a credinței din timpul stăpânirii comunist-atee, redau mai jos predica părintelui pentru a ne fi călăuză in acest Post al Sfintelor Paști, călăuză pe drumul urcușului duhovnicesc, pe drumul crucii, pe drumul chemării, pe drumul spre înviere:

„Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, un cer nou şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea…”

(2 Petru 3:13)

Mă adresez din nou ţie, tinere, pentru că pe tine te-am ales dintre toţi cei cărora m-aş fi putut adresa; căci tu eşti cel mai apt să asculţi cuvântul lui Hristos, tu eşti nobil şi pur, deoarece educaţia ateistă nu a reuşit încă să întunece cerul din tine. Tu încă mai priveşti în sus, tu încă mai poţi auzi chemările înalte; zborul tău spre sferele cereşti nu a putut fi zăvorât de gratiile unor concepţii arbitrare. Pentru tine aspiraţia spre cer există, materia nu te-a făcut prizonierul ei. De aceea, tinere, te chem de şapte ori, căci şapte sunt laudele zilei către Dumnezeu, aşa cum spune Psalmistul: „De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale”.

Vom vorbi astăzi despre cer şi despre pământ. Nu te voi înfricoşa, prietenul meu, cu tablourile zguduitoare ale sfârşitului lumii. Zilnic ne stă moartea în faţă: prezenţa ei e mai sufocantă decât viaţa, mai reală decât ea, căci moartea e coşmarul nostru de fiecare clipă. Trăieşti cu moartea lângă tine, prietene, Continuă lectura

7 cuvinte – Al doilea cuvînt către tineri: SĂ ZIDIM BISERICI!

Primul cuvânt către tineri: CHEMARE
Al doilea cuvînt către tineri: SĂ ZIDIM BISERICI!
Al treilea cuvânt către tineri: CER ȘI PĂMÂNT
Al patrulea cuvânt către tineri: CREDINȚĂ ȘI PRIETENIE
Al cincilea Cuvânt către tineri: PREOŢIA ŞI SUFERINŢA UMANĂ
Al şaselea cuvânt către tineri: DESPRE MOARTE ŞI ÎNVIERE
Al şaptelea Cuvânt către tineri: IERTAREA

7 cuvinte a rostit Mântuitorul nostru de pe cruce, 7 cuvinte a propovăduit Părintele Gheorghe Calciu purtând crucea lui Hristos.

Pe 15 Martie 1978, acum 38 de ani, in prima săptămână a Postului Mare, Părintele Gheorghe Calciu rostea ce de-al doilea cuvânt către tineri. Miercuri, la ora nouă și douăzeci, în cadrul rugăciunii de seară, în biserica Radu-Vodă, paraclis al Seminarului Teologic.

Cuvintele Părintelui Gheorghe Calciu rostite acum 38 de ani in fața a sute de studenti privati de libertate, privati de Cuvântul lui Dumnezeu, privați de Bisercă, sunt atât de actuale si pentru tinerii zilelor noastre care se cred liberi, dar care sunt robi, robi ai păcatului, robi ai lumii stricăcioase, robi ai trupului.

În amintirea acestui act de mărturisire a credinței din timpul stăpânirii comunist-atee, redau mai jos predica părintelui pentru a ne fi călăuză in acest Post al Sfintelor Paști, călăuză pe drumul urcușului duhovnicesc, pe drumul crucii, pe drumul chemării, pe drumul spre înviere:

„…că tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui.” (Matei 16:18)

Îţi aduci aminte, tinere, când ţi-am spus că un glas nou te cheamă şi că este glasul lui Iisus? Dar unde şi la ce te cheamă? Continuă lectura

7 cuvinte – Primul cuvânt către tineri: CHEMARE

Primul cuvânt către tineri: CHEMARE
Al doilea cuvînt către tineri: SĂ ZIDIM BISERICI!
Al treilea cuvânt către tineri: CER ȘI PĂMÂNT
Al patrulea cuvânt către tineri: CREDINȚĂ ȘI PRIETENIE
Al cincilea Cuvânt către tineri: PREOŢIA ŞI SUFERINŢA UMANĂ
Al şaselea cuvânt către tineri: DESPRE MOARTE ŞI ÎNVIERE
Al şaptelea Cuvânt către tineri: IERTAREA

7 cuvinte a rostit Mântuitorul nostru de pe cruce, 7 cuvinte a propovăduit Părintele Gheorghe Calciu purtând crucea lui Hristos.

Pe 8 Martie 1978, acum 38 de ani, in săptămâna de dinaintea Postului Mare, Părintele Gheorghe Calciu rostea Primul cuvânt către tineri. Miercuri, la ora nouă și douăzeci, în cadrul rugăciunii de seară, în biserica Radu-Vodă, paraclis al Seminarului Teologic.

Cuvintele Părintelui Gheorghe Calciu rostite acum 38 de ani in fața a sute de studenti privati de libertate, privati de Cuvântul lui Dumnezeu, privați de Bisercă, sunt atât de actuale si pentru tinerii zilelor noastre care se cred liberi, dar care sunt robi, robi ai păcatului, robi ai lumii stricăcioase, robi ai trupului.

În amintirea acestui act de mărturisire a credinței din timpul stăpânirii comunist-atee, redau mai jos predica părintelui pentru a ne fi călăuză in acest Post al Sfintelor Paști, călăuză pe drumul urcușului duhovnicesc, pe drumul crucii, pe drumul chemării, pe drumul spre înviere:Parintele Gheorghe Calciu - in biserica

„Cuvântul cel dintâi l-am făcut, o, Teofile, despre toate cele pe care a început Iisus a le face şi a le învăţa” (Fapte 1, 1)

A venit acum vremea, tinere, să auzi un glas care te cheamă. Un glas pe care nu l-ai mai auzit; sau poate da, dar pe care nu l-ai înţeles şi nu l-ai ascultat. Este glasul lui Continuă lectura