Ortodoxia în Africa – Părintele Aléxandros și vrăjitorul

Publicat la de

afriki-in-0În regiunea Mweka, undeva în mijlocul Congoului, avem doi preoți, pe Părintele Kýrillos și pe Părintele Aléxandros, și avem o singură biserică, cea a Sfântului Gheorghe. La sate avem colibe de pământ [unde se slujește Sfânta Liturghie], astfel că Părintele trebuia să slujească cu rândul. Pe acolo se circulă cu bicicletele, acesta este singurul mijloc de transport existent. Așadar, Părintele Aléxandros și-a luat bicicleta și s-a dus într-un sat.

În după-masa când a ajuns, creștinii ortodocși de acolo au venit și i-au spus că în acel loc se găsește un mare vrăjitor, care omoară pe oricine vine acolo. Zice Părintele Aléxandros: Mie mi-a dat poruncă Episcopul, trebuie să fac ascultare: să fac spovedanie, să slujesc Liturghia și să vă împărtășesc.

Nu după multă vreme apare și vrăjitorul: Ce treabă ai aici, în satul meu ? Ridică-te și pleacă. (În sate, în păduri, acolo există vrăjitori de diferite feluri.) Continuă, așadar, vrăjitorul: Ești tânăr, pleacă, să nu te omor. Părintele Aléxandros i-a zis: Dumnezeul meu este adevărat, dacă va voi să mor, voi muri, nu depinde de tine. Eu voi face ascultare Bisericii, Episcopul mi-a poruncit să vin să spovedesc, să slujesc Liturghia și să împărtășesc, să întăresc duhovnicește.

Magul i-a zis iarăși: Ești tânăr, pleacă, să nu mori precum a murit protestantul, precum a murit catolicul care a venit să slujească aici, căci așa te voi omorî și pe tine. Părintele Aléxandros i-a răspuns: Am credință în Dumnezeul meu, este Dumnezeul cel Adevărat, mă va proteja. Dacă voiește să mă ia, mă va lua [din viața aceasta], facă ce voiește. Eu fac ascultare de Biserică și de cel ce m-a trimis, de Episcop.

Nu s-a temut, iar a doua zi de dimineață s-a dus la coliba de pământ pe care o avem acolo și a început Utrenia. A venit și vrăjitorul cu făcăturile lui și s-a așezat jos în [coliba] biserică, în dreapta, acolo unde în Grecia avem pangarul. [A venit] cu vrăjitoriile lui, cu gândul să-l omoare pe preot. S-a adunat tot satul, iar acolo sunt protestanți, catolici, diferiți animiști etc., ca să vadă cum va muri preotul ortodox. Părintele Aléxandros și-a văzut, în pace, de slujbă, de Utrenie, a început Liturghia, iar celălalt stătea jos și-și săvârșea vrăjile.

În vremea Intrării Mari, când să pună Sfintele Daruri pe Sfânta Masă, aude un zgomot teribil, spunea el, ca de butoaie mari care cad. Nu le-a dat importanță, știind că multe sunt meșteșugirile diavolului acolo, continuând nevătămat Sfânta Liturghie. Ajungând la momentul prefacerii Cinstitelor Daruri, a auzit un zgomot și mai grozav, și l-a auzit întreaga lume de acolo, dar iarăși nu i-a dat atenție. Când s-a întors să binecuvânteze la „Și să fie milele Marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu noi cu toți”, a văzut că în biserică mai rămăseseră doar ortodocșii, toți ceilalți lipseau, inclusiv vrăjitorul. Încheind Liturghia, i-a întrebat apoi [pe credincioși] ce s-a întâmplat, ce a fost cu zgomotele ce se auziseră?

– La Intrarea Mare, îndată ce ai intrat [în altar], magul a căzut jos. L-au luat și l-au dus la spital (există acolo o așa-zisă clinică). Știm că este rău bolnav.

Ceilalți, non-ortodocșii, văzându-l pe mag căzut, se înfricoșaseră și plecaseră. Și pentru că terminase, Părintele Aléxandros și-a luat bicicleta și aplecat înapoi în [orașul] Mweka.

Ajungând acasă, l-a întâmpinat preoteasa: Părinte, toată seara am văzut asta și asta și asta, și i-a povestit toate cele ce se întâmplaseră cu vrăjitorul. Iar vrăjitorul a murit.

– Nu, zise Părintele, eu știu că e bolnav. După puțină vreme, însă, a venit cineva din enorie cu bicicleta și i-a anunțat că magul murise [la cabinetul medical] în vremea prefacerii Cinstitelor Daruri.

Înțelegeți, așadar, puterea dreptei slăviri și modul în care Dumnezeu își arată purtarea de grijă față de preoții ortodocși de acolo și față de credincioșii ortodocși.

Sursa: http://www.pemptousia.ro/2013/08/parintele-alexandros-si-vrajitorul/

Părintele Iustin Pârvu, cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie

Publicat la de
Părintele Iustin Pârvu - Cetăţean de onoare - Baia Sprie

Cetăţean al Cerului, Părintele Iustin Pârvu, devine astăzi (14 Septembrie 2013) şi cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie.
Aşa cum Dumnezeu l-a cinstit în ceruri aşa şi noi îl păstrăm în memoria noastră cu cinste şi recunoştinţă.
Părinte Iustin roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinţenia Voievodului Neagoe Basarab

Publicat la de

Domniţa Despina, sotia Sfântului Voievod Neagoe Basarab, povesteşte:

Când am intrat pentru prima dată în sala tronului, el a cerut boierilor să iasă afară, voind să rămânem o vreme singuri. M-am retras tăcută într-un ungher, ca să nu-i tulbur sufletul. Neagoe a căzut cu faţa la pământ înaintea icoanei Mântuitorului şi suspinând, şi-a revărsat durerea inimii într-un şuvoi nestăvilit de lacrimi: „O, Doamne al meu, Tu ştii că din pruncie întru Tine mi-am pus nădejdea şi pe Tine singur Te-am iubit, măcar că neîncetat am greşit înaintea feţei Tale. Iar acum, pentru păcatele mele, Tu, Doamne, ai pus asupră-mi o sarcină mai presus de puteri, dându-mi coroana şi scaunul ţării mele. Dar eu privesc înlăuntrul meu şi nu văd nici putere, nici întelepciune, nici pricepere, căci un cârmuitor de ţară trebuie sa fie un om curăţat de patimi, cu mintea luminată, ca să poată cârmui în chip drept şi bineplăcut Ţie… O, Doamne, Tu ştii că nici un bine nu sunt în stare să fac norodului şi ţării mele!”…
Continuă lectura →

Dacă ne pierdem credinţa, ne vom pierde şi neamul!

Publicat la de

Domniţa Despina, sotia Sfântului Voievod Neagoe Basarab, povesteşte:

Toamna anului 1509… Un vânt rece sufla sălbatic, smulgând acoperişurile de pe case, îndoind copacii şi ridicând colbul în vârtecuşuri. Pădurile păreau că freamătă de durere, zvărcolindu-se şi gemând după ajutor. Păsările zburau speriate, izbindu-se de zidurile caselor. În  odăile Băniei, jupânesele Neaga şi Neagoslava se însemnau cu sfânta cruce şi şopteau rugăciuni, privind cu îngrijorare plumburiul cerului.

Zi de zi veneau veşti tot mai întunecate de la Târgovişte. Se auzea că unora dintre boieri domnul Mihnea le tăia nasul, altora buzele, luându-le averile după pofta sa şi nedând socoteală nimănui de nimic. Încă adăugase şi fărădelegea desfrâului, aducând necinste şi ruşine în sufletele multor fiice şi soţii de boieri. Oamenii trăiau în conace şi în bordeie cu frica în sân. Leu ce răcneşte şi urs flămând este cel rău, care stăpâneşte peste un popor sărac, zice înţeleptul Solomon.

Nu se înserase bine când Neagoe împreună cu jupanii Pârvu şi Danciu au intrat călare în curtea casei boiereşti de la Craiova. Au întrebat grăbiţi de banul Barbu, vrând să stea la sfat cu dânsul. Erau neliniştiţi. Pereţii casei păreau să se fi posomorât odată cu intrarea lor. Numai Theodosie şi Stanca zburdau fericiţi în jurul tatălui lor. Neagoe i-a luat în braţe şi i-a aruncat de câteva ori în sus, spre marea lor fericire. Apoi le-a dat nelipsitele zaharicale aduse de la Târgovişte şi i-am dus în odaia lor, lăsându-i în grija Călţunei.

Între timp, sosise şi banul Barbu şi ne-am aşezat fiecare la locul său, împrejurul mesei pregătite pentru cină. Nimănui însă nu-i ardea de mâncare.

–          Aşa, a început banul Barbu, cum s-ar zice, ni s-a urât cu binele! Am auzit că s-au înmulţit pedepsele lui Mihnea zilele astea!

–          O, de-ar fi numai atât! I-a răspuns abătut Neagoe. E pedeapsa lui Dumnezeu, că ne-a dat pe mâna unui rătăcit! Da, rătăcit, fiindcă din câte se vede, domnul Mihnea are mai mult cuget latinesc decât ortodox. Zilele acestea s-au tot preumblat pe la Curte nişte cardinali şi călugări papistaşi, iar dânsul s-a învârtit mândru cu ei prin palat, de parcă i-ar fi venit în ospeţie papa de la Roma! Dar, Dumnezeu să mă ierte, nu aş avea nimic cu dânşii, dacă n-ar fi venit din porunca regelui Vladislav, faţă de care Mihnea are datorii şi obligaţii vechi… Încep să înţeleg acum de ce nu are domnul tragere de inimă pentru nimic din ale Bisericii noastre!

–          Dacă-i numai atât, i-a răspuns banul, apoi încă nu e nimica, fiindcă acestea sunt numai gândurile noastre…

–          Cum? A întrebat aprins Neagoe. E puţin lucru dacă domnul se face latin, ori poate că şi este deja?! Ce va fi cu ţara aceasta? Ce va fi cu mănăstirile noastre? Dacă ne pierdem credinţa, ne vom pierde şi neamul! Numai atâta vreme cât sufletul ne e slobod putem a ne ţine slobodă ţara de robie. Dar cine ne va mai izbăvi dacă sufletul ni se pleacă de bunăvoie spre legi străine? Neam din neamul Basarabilor nu s-a lepădat de credinţa pravoslavnică! Nouă nu ne trebuie nimic mai mult decât avem, căci sfânta noastră Biserică de Răsărit, aşa prigonită şi sărăcită cum este, totuşi nu conteneşte a revărsa harul Duhului Sfânt şi a naşte sfinţi, precum vedem cu ochii noştri, numai dacă nu suntem cu totul orbiţi de cele pământeşti…

–          Şi eu socotesc la fel! S-a înflăcărat Preda, fratele mai mic al lui Neagoe.

–          Să nu fie numai gândurile noastre! A răspuns iarăşi, tulburat, jupanul Barbu. Să mai aşteptăm!

Sursa:”Măria Sa, Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna  Despina a Ţării Româneşti” (Pag. 94)