2 Iulie – Sfântul Ștefan cel Mare – Voievodul Sfânt

StefanCelMare1Domnul
Fiu al domnului Bogdan al II-lea şi al Mariei Oltea, Ştefan l-a înfrânt în 1457, la Doljeşti, pe Petru Aron, ucigaşul tatălui său, şi a fost uns domn al Moldovei de către mitropolitul Teoctist. Domnia i-a fost marcată de numeroase lupte, cele mai multe cu turcii, care deveniseră o ameninţare pentru Europa şi pentru întreaga Creştinătate. Cea mai importantă victorie asupra turcilor Ştefan a obţinut-o la Podul Înalt, lângă Vaslui, în 10 ianuarie 1475, cu o armată de trei ori mai mică decât a invadatorilor. Semnificativ pentru gândirea voievodului, Cronica Ţării Moldovei spune că, după această luptă, Ştefan cel Mare „nu a fost cuprins de trufie, ci a postit patru zile numai cu pâine şi cu apă şi în toată ţara a dat de veste ca nimeni să nu se laude cu această izbândă, ci s-o atribuie numai lui Dumnezeu şi numai Lui să i se aducă laudă”.
După propria sa mărturie, Ştefan cel Mare a purtat 36 de bătălii, din care a câştigat 34. Victoriile răsunătoare împotriva regilor Ungariei (Baia, 1467) şi Poloniei (Codrii Cosminului, 1497) au condus la stabilirea unor noi raporturi cu aceste state. Singurele înfrângeri au fost cele de la Chilia (1462) şi Războieni-Valea Albă (1476). Şi în cazul înfrângerilor, Ştefan cel Mare a dovedit o profundă conştiinţă duhovnicească: „a stat în voinţa lui Dumnezeu, ca să mă pedepsească pentru păcate şi lăudat să fie numele Său”.

Prima parte a domniei a fost marcată de războaie. Singura mănăstire pe care domnul a ctitorit-o în această etapă a fost Putna (1466–1469). Un moment de cumpănă avea să fie cel din lupta de la Şcheia (1486), în care voievodul a căzut de pe cal şi a zăcut jumătate de zi printre morţi. Acest moment şi poate înţelegerea că invazia otomană nu poate fi stăvilită numai cu armele văzute au dus la o transformare în activitatea sa.

Ctitorul
În cea de-a doua parte a domniei, Ştefan cel Mare s-a ocupat în chip deosebit de ctitorirea de biserici şi mănăstiri, construind chiar şi două în acelaşi an. Tradiţia vorbeşte de un număr de 40 de lăcaşuri sfinte, pentru 30 dintre acestea existând date certe de identificare. Pe lângă construcţia în sine, toate aceste biserici au fost înzestrate cu odoarele şi cărţile necesare slujbelor. Ne-au rămas până astăzi manuscrise de o rară frumuseţe – Tetraevanghele, Mineie, Vieţile Sfinţilor –, cădelniţe, ferecături de Evanghelie, broderii cu fir de aur şi argint. Toate acestea i-au făcut pe cercetători să vorbească despre o „epocă ştefaniană”.

Această epocă, deopotrivă culturală şi spirituală, a constituit perioada de maximă înflorire a Ţării Moldovei şi a rămas o moştenire neepuizată până astăzi. Ea a rodit nu numai în spaţiul românesc, ci şi în spaţiile ortodoxe aflate sub stăpânire otomană ori în cele aflate în afirmare, precum Rusia. În mod deosebit trebuie amintite ajutoarele acordate mănăstirilor din Sfântul Munte Athos, acest centru al vieţii monahale ortodoxe. La mănăstirea Zografu, de pildă, Ştefan cel Mare este cinstit ca al doilea ctitor.

Jertfele sale materiale pentru zidirea şi împodobirea locaşurilor sfinte, deosebite pentru vremurile grele de atunci, sunt expresia văzută a dragostei pentru Dumnezeu şi pentru casa Sa. Prin ele, chipul domnului capătă o nouă trăsătură: aceea de ctitor luminat, care face din zidirile sale rugăciuni înălţate cu smerenie către Dumnezeu.

Familia
Viaţa de familie a unui principe creştin este unită permanent cu responsabilitatea în faţa lui Dumnezeu pentru poporul încredinţat de El să-l conducă. Faptele lui trebuie să slujească supuşii, inclusiv prin datoria de a lăsa ţării un urmaş vrednic, indiferent de vitregiile vremii sau de necazurile în familie. În această lumină trebuie înţelese cele trei căsătorii (numărul maxim admis de Biserica Ortodoxă) ale lui Ştefan cel Mare. Întâia soţie, Evdochia, din familia cnejilor lituanieni de la Kiev, a murit după patru ani de căsnicie (1463–1467). Cea de-a doua soţie, Maria din Mangop (Crimeea), din familia Asanilor Paleologi, ultimi conducători ai Imperiului Bizantin, a murit după o căsătorie de cinci ani (1472–1477). Moartea acestor două soţii nu a fost însă singura cruce a familiei voievodului: cinci copii îi vor muri în timpul vieţii. Dintre băieţi, îi va supravieţui doar Bogdan al III-lea, urmaş la tron şi fiu din cea de-a treia căsătorie (1478) cu Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos – domnul Ţării Româneşti – şi a Mariei Despina.

Cercetarea izvoarelor istorice dovedeşte falsitatea ipotezelor privind numeroşii copii din flori ai voievodului. Cu certitudine, Măria Sa a avut un singur fiu în afara căsătoriei: Petru Rareş. Faptul că acesta avea să fie cel mai vrednic urmaş este rodul pocăinţei adânci a domnului, care a avut tăria de a-şi plânge păcatul şi de a-şi întoarce viaţa la Dumnezeu. Pentru această conştiinţă smerită, Dumnezeu a întors o greşeală într-o binecuvântare şi a dat Moldovei un mare ctitor de biserici, un iubitor al sfintelor lăcaşuri întocmai ca şi tatăl său.

Omul şi sfântul
Sfârşitul domnului a fost unul pe măsura vieţii sale: „Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi, ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, pănă astăzi, îi zicu Sveti Ştefan vodă” (Letopiseţul lui Grigore Ureche).

După trecerea lui Ştefan cel Mare la cele veşnice, în 2 iulie 1504, poporul a simţit că are un mijlocitor şi un rugător în cer. Continuă lectura

(Audio) Bucură-te, Betanie! – Rejoice, Bethany!

Bucură-te, Betanie este un cântec bizantin sublim și înălțător cântat în limba engleză de către Corul Bizantin din Boston (”Boston Byzantine Choire”).

Lazarus-Saturday-Sambata-lui-LazarRejoice, O Bethany

In Tone Six

 

Rejoice, rejoice, O Bethany!
On this day God came to thee,
And in Him the dead are made alive,
As it is right for He is the Life.

When Martha went to receive Him,
Grieving loudly with bitter tears,
She poured out the sorrow of her heart to Him
With great sadness, wailing her lament.

She at once cried out unto Him:
„My most compassionate Lord, my Lord,
At the great loss of my brother Lazarus
My heart is broken, help me.”

Jesus said to her, „Cease your weeping,
Cease your grieving and sad lament;
For your brother, My most beloved friend, Lazarus,
Very soon will live again.”

Then He, the faithful Redeemer,
Made His way unto the tomb,
Where he cried unto him who was buried four days,
Calling him forth, saying „Lazarus, arise.”

Come with haste, ye two sisters,
And behold a wondrous thing,
For your brother from the tomb has returned to life.
To the beloved Redeemer now give thanks.

To Thee, O Lord of creation,
We kneel down in reverence profound,
For all we who are dead in sin,
In Thee, O Jesus, are made alive.

A Koinonikon for Lazarus Saturday,
Composed in Arabic by Metropolitan Athanasios Attallah of Homs, and
Translated and arranged by Bishop +BASIL (Essey)

Chanted by the „Boston Byzantine Choir”

Sursa versurilor: http://www.stpaulbrisbane.org/RejoiceOBethanyDoc.htm

Sfântul Arsenie Capadocianul își apără turma

Sfântul Arsenie Capadocianul

Sfântul Arsenie Capadocianul

Deoarce Părintele avea o mare sensibilitate ortodoxă, simțea foarte profund responsabilitatea față de turma sa și priveghea cum să o păzească și de lupii îmbrăcați în piei de oaie, de protestanți, care făceau propagandă în Răsărit, prin învățătorii lor, pe care îi trimiteau să facă prozelitism. De aceea Părintele a fost nevoit să ia trei ajutoare la școală, pe cei mai învățați ai satului, ca dascăli, neprimind pe nimeni dinafară. Dacă la început aveau frică mai mare față de turci și școala o aveau ca o școală ascunsă, mai târziu frica de protestanți a devenit mai mare, deoarece ei vroiau să întineze credința ortodoxă a copiilor.

Odată, au trimis pe un dascăl protestant, care abia ajuns în Farasa, a întrebat de casa protestantului Koupsi – care era plătit să facă prozelitism – ca să-și descarce lucrurile și să rămână la el. Când Părintele a aflat despre dascăl, a mers îndată și, întâlnindu-l, i-a zis: ”Să pleci repede, așa cum ești cu lucrurile tale, înainte de a le descărca, pentru că în Farasa nu vrem un alt protestant. Ne ajunge cel pe care îl avem și pe turcul ce e aici de mulți ani.” După aceasta Părintele a spus și în Biserică: ”Cine va spune: Bună ziua lui Koupsi să știe că nu va putrezi”. Aceasta era singura soluție ca să izoleze viespea, pe Koupsi, care aduna mereu mai ales pe tineri, ca să verse în sufletele lor fragede otrava rătăcirii lui și-i întărâta să judece pe Hagi-efendi (n.a. Sfântul Arsenie Capadocianul) că alungă pe învățători, ca să lase pe copii fără carte. Nemaivorbind nimeni cu Koupsi, acesta a fost nevoit să-și priceapă rătăcirea sa. A mers deci la Părintele Arsenie, i-a cerut iertare și s-a întors în turma acestuia. Astfel s-a stricat viesparul protestanților.

Sursa: Paisie Aghioritul, Cuviosul, Sfântul Arsenie Capadocianul, Traducere din limba greacă de Ieroschimonahul Ștefan Nuțescu (Ο Αγιος Αρσενιος ο Καππαδοκης τον Γεροντος Παισιον Αγιορειτον 1996), București, 2006, Editura Evanghelismos

 

Sfântul Luca al Crimeei – Viața și minunile

Sfantul Luca al Crimeei - icoanaSfantul Luca al Crimeei este un sfant al veacului nostru, fiind mai intai medic al trupului (chirurg), iar mai apoi medic si al sufletelor (arhiepiscop). Intreaga lui viata se poate rezuma in cateva din cuvintele sale: “Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul.”

Numit adesea drept doctor “fara-de-arginti”, Sfantul Luca al Crimeei a fost un ierarh marturisitor ce a patimit mult pentru dragostea si credinta lui in Hristos in temnitele comuniste. Nascut intr-o familie princiara, sfantul a fost un bun chirurg si profesor universitar, iar in cele din urma, unul dintre marii predicatori ai secolului nostru.

5770_3[1]

In plina teroare bolsevica, un chirurg de exceptie refuza sa opereze fara icoana Maicii Domnului pe peretele salii. Episcopul chirurg Luca Voino-Iasenetki, marturisitor al credintei in Hristos si titan al stiintei deopotriva ofera lumii contemporane o minunata lectie de jertfire de sine, de slujire a semenilor si de sfintenie. Continuă lectura