De ce a îngăduit Dumnezeu existența lui Hitler?

Publicat la de

mitropolitul_antonie_de_sourojÎn 1972, Mitropolitul Antonie de Suroj a participat la o discuție transmisă la radioul britanic. Oponentul său a fost jurnalistul britanic Anatoly Goldberg (1910-1982), un agnostic născut în Riga, Letonia și care a emigrat mai târziu în Marea Britanie. Discuția ce a urmat a devenit un capitol dintr-o carte intitulată, Dumnezeu: Da sau Nu? Discuţii între credincioşi şi necredincioşi:

Anatoly Goldberg:

Preasfinția Voastră, am cunoscut oameni care au devenit credincioși pentru că erau frământați de problema manifestării răului. Am cunoscut de asemenea oameni care au fost dezamăgiți de religie din același motiv. Prima categorie de oameni considera sau a ajuns să creadă că cele două concepte de bine și rău nu puteau să apară singure ci că binele și răul a fost creat de o putere mai mare. De ce binele există, le este clar bineînțeles, însă sperau să găsească răspunsul în religie la întrebare de ce există răul. A doua categorie, a oamenilor dezamăgiți de religie, a ajuns la concluzia că religia nu răspunde la provocarea de a împăca existența Dumnezeului Atotțiitor, Întruchiparea bunătății și a dreptății, cu ceea ce se întâmplă în lume, nu numai în cadrul relațiilor interumane ci și în natură, unde domnește haosul, vrajba și cruzimea. Ce răspuns puteți da la această problemă?

Mitropolitul Antonie de Suroj (Anthony Bloom):

Este o chestiune foarte dificilă în sensul că putem pleca de la același postulat fie prin credință fie prin îndoială. Cred că un creștin ar da în linii mari următorul răspuns: Da, Dumnezeu este Atotputernic, însă El l-a creat pe om liber, iar această libertate aduce cu sine posibilitatea binelui sau a răului, posibilitatea abaterii de la legea vieții sau din contră, participarea la această lege. Cred că problema libertății stă la baza ideii de bine și rău. Dacă Dumnezeu l-ar fi creat pe om incapabil de a face greșeli, atunci acesta nu ar fi putut săvârși nimic pozitiv. De exemplu, dragostea nu poate fi percepută în afara libertății. Nu poți să te dăruiești dacă este imposibil să refuzi să o faci, nu poți iubi pe cineva dacă asta înseamnă o relație mecanică. Dacă nu ar exista libertatea de a refuza sau renunța, dacă nu ar exista în cele din urmă posibilitatea răului, atunci iubirea nu ar fi nimic mai mult decât o simplă putere a atracției, o putere care unește, dar care nu creează nicio relație de moralitate între cei implicați.

Anatoly Goldberg:

De ce? Ar putea asta să însemne că răul există doar pentru a distinge binele, prin contrast? Continuă lectura →

Rugăciune în vreme de deznădejde

Publicat la de

monah-rugaciuneÎn zadar te ostenești în privința mea, mai-mare voievod căzut. Eu sunt rob al Domnului Iisus Hristos. Luptându-te cu mine, cel slab, tu, trufie preasemețită, nu faci decât să te înjosești pe sineți.

Ce este ție și nouă, fugarule din Cer și slugă vicleana? Nu tu ai stăpânirea peste noi, căci Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are stăpânirea peste noi și peste toți. Lui I-am păcătuit, Lui Îi vom și răspunde. Iar tu fugi departe de la noi, pierzătorule. Întăriți cu cinstita Lui cruce, noi călcăm capul tău de șarpe. Amin.

Sursa: Cum să biruim mândria. Lecții de vindecare a mândriei din sfaturile Sfinților Părinți, Editura Sophia, 2010 – pag. 21-22

Măsura smereniei

Publicat la de

Sfantul Cuvios Antonie cel MareOdată, Cuviosul Antonie cel Mare a auzit un glas care i-a zis: ”Antonie, n-ai ajuns încă la acea măsură a desăvârșirii duhovnicești pe care o are cutare tăbăcar, care trăiește în Alexandria.” Atunci, Cuviosul Antonie, care se străduia să-și însușească toate virtuțiile, nu numai pe ale pustnicilor, ci pe ale tuturor creștinilor îndeobște, a lăsat pustia și, cu insuflarea lui Dumnezeu, a găsit casa unde trăia tăbăcarul. A intrat în casă, i-a făcut tăbăcarului închinăciune și a zis: ”Spune-mi,  robule al lui Dumnezeu, ce nevoințe faci tu aici, trăind în lume? Căci pentru tine am venit, părăsind pustia. Spune-mi, cum săvârșești lucrarea mântuirii tale?” Omul, smerit, s-a mirat și a răspuns: ”Avo, ce nevoințe pot săvârși eu în lume!? Drept îți spun că nu fac aproape nimic bun! De fiecare dată când mă scol dimineața din pat și mă duc la lucru, mă gândesc așa: <<Doamne, toți în cetatea asta se mântuiesc, căci fac lucrurile dreptății, și numai eu, ca un necredincios, voi pieri. Miluiește-mă, Dumnezeule!>> – și așa mă rog Domnului de-a lungul zilei, și când mă culc la fel mă gândesc, că toți se vor învrednici de Împărăția lui Dumnezeu și numai eu voi fi lipsit de această slavă.”

Marele Antonie s-a mirat și făcându-i închinăciune tăbăcarului, i-a zis: ”Cu adevărat, de mulți ani mă nevoiesc în pustie, adaug osteneli peste osteneli, posturi peste posturi, înfrânare peste înfrânare, dar încă n-am ajuns la asemenea stare a duhului cum ai ajuns tu, robule al lui Dumnezeu!”

Sursa: Cum să biruim mândria. Lecții de vindecare a mândriei din sfaturile Sfinților Părinți, Editura Sophia, 2010 – pag. 78-79

Cum să recunoaștem trufia din noi?

Publicat la de

fariseul si vamesulLa întrebarea:  ”Cum să recunoaștem trufia din noi?”, arhiepiscopul Iacov al Novgorodului scrie următoarele: ”Ca să o pricepi, ca s-o simți, bagă de seamă cum te vei simți atunci când cei din jurul tău fac ceva așa cum nu-ți place ție, impotriva voii tale. Dacă în tine ia naștere în primul rând nu gândul de a îndrepta cu blândețe greșeala, ci nemulțumirea și mânia, să știi că ești trufaș, și încă profund trufaș.”

Dacă până și cele mai mici nereușite te întristează și te apasă, încât nu te mai înveselește nici gândul la Purtarea de grijă dumnezeiască, ce ia parte la treburile noastre, să știi că ești trufaș, și încă profund trufaș.

Dacă ești fierbinte față de nevoile proprii și rece față de nevoile celorlalți, să știi că ești trufaș, și încă profund trufaș.

Dacă atunci când vezi restriștile altora, fie aceștia chiar și vrăjmașii tăi, te bucuri, iar când vezi fericirea neașteptată a aproapelui te întristezi, să știi că ești trufaș, și încă profund trufaș.

Dacă te jignesc chiar și observațiile moderate cu privire la neajunsurile tale, iar laudele pentru calități pe care de fapt nu le ai îți fac plăcere, te încântă, să știi că ești trufaș, și încă profund trufaș.

Ce se mai poate adăuga la aceste semne prin care omul poate recunoaște trufia din el însuși? Poate numai că dacă asupra omului cade frica, și acesta este un semn al trufiei. Sfântul Ioan Scărarul scrie despre aceasta: ”Sufletul mândru e rob al fricii; nădăjduind în sineși, el se teme și de un zgomot slab, până și de o umbră. Fricoșii își pierd adeseori mințile, și pe drept – fiindcă drept este ca Domnul să-i părăsească pe cei mândri, ca și ceilalți să învețe să nu se mândrească.”

Tot el scrie: ”Trufia cea mai mare stă în aceea ca omul, de dragul slavei deșarte, să arate cu fățărnicie virtuți care de fapt nu se află în el.”

 

Sursa: Cum să biruim mândria. Lecții de vindecare a mândriei din sfaturile Sfinților Părinți, Editura Sophia, 2010 – pag. 14-15

Acatistul Sfântului Paisie Aghioritul

Publicat la de

Icoana-Sfantul-Paisie-Aghioritul

Condacul 1:

Să-l lăudăm toţi credincioşii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea şi îndrumarea noastră, pe cel ce s-a nevoit în chip bineplăcut Stăpânului, arzând de dragoste pentru întreaga lume, pe Paisie mult minunatul, care inima şi-a pus pentru noi şi pentru mântuirea noastră, şi să-i cântăm cu mulţumire zicând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Icosul 1:

Dumnezeu a rânduit ca să te naşti, Părinte, în binecuvântatul pământ al Capadociei, cel ce a odrăslit mulţime nenumărată de sfinţi. Cărora şi tu te-ai adăugat, întru deplină vrednicie, luminând alături de ei şi neobosit povăţuindu-ne spre pocăinţă. Pentru care te şi lăudăm, cu întreagă bucurie, aşa:


Bucură-te, că te-ai făcut urmaş ales al tuturor sfinţilor capadocieni;
Bucură-te, că acelora te-ai asemănat întru totul, ca un de-Dumnezeu-purtător;
Bucură-te, floare preafrumoasă şi mult înmiresmată, care ai răsărit spre luminarea noastră;
Bucură-te, izvor de har dumnezeiesc, care răcoreşti lumea întreagă;
Bucură-te, hrană preadulce care saturi sufletele cele înfometate de dreaptă învăţătură;
Bucură-te, vasule care ai adunat toate neputinţele, scârbele şi durerile noastre;
Bucură-te, stâlp de foc, care eşti reazem neclintit pentru cei ce vor să câştige mântuirea;
Bucură-te, stea care luminezi pe cerul Bisericii, călăuzindu-ne spre veşnicele lăcaşuri;
Bucură-te, că te-ai dovedit a fi o binecuvântare a lui Dumnezeu şi un semn al negrăitei Lui milostiviri;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 2-lea: Continuă lectura →