Despre sfințenia vieții Sfântului Ioan Gură de Aur, literatura creștină patristică ne transmite această mărturie:

”Ava Atanasie ne spunea de Iana, sora episcopului Adelfie, că spunea: Când Ioan Gură de Aur, episcopul Constantinopolului, a fost surghiunit în Cucuson, a găzduit în casa noastră. Cât a stat la noi, am avut mare îndrăznire și dragoste către Dumnezeu. Fratele meu, episcopul Adelfie, mi-a spus: Când a murit fericitul Ioan în surghiun, m-a cuprins o durere de nesuferit, că acest bărbat, dascălul întregii lumi, care a înveselit cu cuvintele sale Biserica lui Dumnezeu, n-a adormit întru Domnul pe scaunul său. Și eu m-am rugat lui Dumnezeu, cu multe lacrimi, să-mi arate în ce stare se află el. După ce m-am rugat multă vreme, într-o zi, am căzut în extaz și am văzut un bărbat frumos la chip, care m-a luat de mâna dreaptă și m-a dus într-un loc luminos și slăvit. Acolo mi-a arătat pe predicatorii credinței și dascălii Bisericii. Eu mă uitam de jur împrejur să văd pe cel pe care-l doream, pe marele Ioan. După ce mi-a arătat pe toți și mi-a spus numele fiecăruia, m-a apucat iarăși de mână și m-a scos afară. L-am urmat întristat că n-am văzut împreună cu părinții pe cel întru sfinți Ioan. La ieșire, cel ce stătea la poartă, văzându-mă trist, mi-a spus: ”Nici unul din cei care vin aici nu iese întristat!”. Eu i-am răspuns: ”Asta mi-i durerea, că n-am văzut cu ceilalți dascăli pe prea iubitul meu Ioan, episcopul Constantinopolei”. Acela m-a întrebat iarăși: ”Vorbești de Ioan, dascălul pocăinței?”. ”Da!”, i-am răspuns eu. ”Pe el, mi-a spus acela, nu-l poate vedea om în trup, pentru că el stă acolo unde este tronul Stăpânului” (Ioan Moshu, Limonariul, cap. CXXVIII).

Sursa: Părinți și Scriitori Bisericești (PSB23) – Sfântul Ioan Gură de Aur – Scrieri – Partea a Treia (Pag. 14), București 1994