Arhive pe autori: Aurelian

Nu lăsaţi mintea să hoinărească

Publicat la de

PAISIE ARGHIORITULMintea este un copil nesupus, un copil neastâmpărat şi fără stăpân, care vrea să umble mereu încoace şi încolo şi să vagabondeze. Cu toate acestea, de ea depinde viaţa şi mântuirea noastră. Dacă o ţinem în frâu şi o instruim, se linişteşte devine un copil bun şi se pune în rânduială. De aceea pe cât vă stă în putinţă să nu vă lăsaţi mintea să hoinărească. Ci s-o instruiţi duhovniceşte să o învăţaţi să stea acasă, în Rai, lângă Părintele ei, Dumnezeu.

Sursa: Despre rugăciune – Părintele Paisie Aghioritul

Mișcarea Legionară a unit sub semnul crucii, pentru scurtă vreme, elitele morale și intelectuale ale neamului românesc.

Publicat la de

Parintele_Gheorghe_Calciu-DumitreasaPregătirea noastră era pentru sacrificiu

-Acum, în perioada liceului, aţi ajuns în contact cu Frăţiile de Cruce?

– Da, în 1940, când aveam vreo cinsprezece ani. Dar eu ştiam deja  despre Mişcarea Legionară, pentru că aveam în sat nişte veri mai mari, elevi la liceu, care erau legionari şi care mai veneau pe la noi. Mai văzusem şi câteva tabere legionare în Deltă, organizate de nişte profesori care după aceea au şi fost închişi. Făcuseră taberele ca să construiască un dig, pentru că urmau să vină inundaţii. S-au instalat în tabără, munceau, făceau serbări, stăteau la foc … Toţi ştiau că sunt legionari. Şi în sat erau legionari. Toată lumea îi plăcea, în afară de poliţie şi de încă vreo câţiva.

– Deci erau oameni în care aveai încredere?

– Sigur că da. Erau oameni serioşi, creştini, angajaţi bisericeşte. Şi  din câte am înţeles, în ’39, când a fost cu Armand Călinescu, de la noi din sat nu a fost ucis nimeni.’ Doar din satul vecin au luat pe preot şi pe încă unul şi i-au împuşcat. Apoi i-au lăsat în şanţ, între satul meu şi satul vecin, ca să-i vadă toată lumea. Preotul nu avea nici o vină, era un om serios, dar probabil că era legionar, altfel nu-mi explic.

– Şi· cum aţi ajuns în contact mai direct cu Frăţiile?

– Când am venit eu la liceu, vărul meu era în Frătiile de Cruce şi el cu toţi camarazii lui ne ţineau pe noi, ăştia mai mici, sub aripa lor. Ne luau cu ei în excursii şi altele. Şi ştiam de atunci multe lucruri. Aşa i-am cunoscut pe ceilalţi şi am rămas în Frăţiile de Cruce.

– Ce v-a atras la ei atunci, la vârsta de cinsprezece ani ?

– Onestitatea, corectitudinea, relaţiile dintre ei, care mi s-au părut foarte potrivite pentru educaţia mea, pentru că eu eram aşa, mai neastâmpărat … Dar m-a atras şi autoritatea pe care băieţii aceştia o aveau. Erau nişte modele, se distingeau dintre ceilalţi! Continuă lectura →

5 Mai – Pomenirea Sfântului Efrem cel Nou

Publicat la de

Sursa: http://sfantul-mare-mucenic-efrem-cel-nou.blogspot.com/

O părticică din moaștele Sfântului Efrem se află și în București la Mănăstirea Chiajna-Giulești care renaște cu ajutorul Sfântului Efrem cel Nou și al Sfântului Ioan Iacob Hozevitul.

Sf Efrem cel NouSfantul Efrem cel Nou – MARE MUCENIC din Nea Makri, Grecia

CINE ESTE Sfantul Efrem cel Nou?

Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – este un Mare Sfant (descoperit recent) al Bisericii Ortodoxe, care este cunoscut in toata lumea atat pentru marea sa putere facatoare de minuni, cat si pentru rapiditatea ajutorului sau, fiind supranumit „Grabnic Ajutator in toate nevoile„. Sfantul Efrem cel Nou mai este recunoscut si ca SALVATOR al celor DEZNADAJDUITI si ca OCROTITOR al celor DEPENDENTI de DROGURI.
Sfantul Efrem cel Nou a trait in secolul al XV-lea in Grecia. A vietuit ca monah laManastirea Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor de la Nea Makri din Attica, Grecia. Dupa ce a trait 27 de ani in nevointa calugareasca aspra, manastirea de pe Colina Neprihanitilor a fost cotropita de otomani. Turcii au ucis monahii prin decapitare, iar pe Sfantul Efrem cel Nou l-au facut rob si l-au torturat in felurite chipuri, de nenumarate ori, timp de 8 luni. La sfarsit, turcii l-au atarnat cu capul in jos intr-un copac batran, i-au strapuns trupul cu multe cuie – din acelea cu care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce, apoi i-au infipt in pantece un taciune aprins. Astfel si-a dat sufletul in mainile Domnului, la data de 5 mai 1426.
Vreme de 500 de ani nu a stiut nimeni de acest Mare Mucenic din Nea Makri, pana pe 3 ianuarie 1950, cand Sfintele sale Moaste – care sunt inmiresmate si pline de har – au fost descoperite prin revelatie de monahia Macaria, stareta Manastirii Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor (pana la cotropirea ei de catre turci, aceasta manastire era de calugari, iar din secolul al XX-lea – cand a fost restaurata – este de maici).
Dupa descoperirea Sfintelor sale Moaste, Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – s-a aratat de nenumarate ori staretei Macaria, altor maici si multor crestini (multi dintre ei nu stiau nimic despre Sfantul Efrem cel Nou), fie sub chipul unui nevoitor cu fata brazdata de multe osteneli, fie purtand vesminte preotesti, fie ca un calugar, marturisind: “Ma numesc Efrem!” si relatandu-le viata sa si chinurile si torturile la care a fost supus pentru marturisirea dreptei Credinte Ortodoxe. Celor mai multi, imediat dupa aratare, Sfantul Efrem cel Nou le-a rezolvat problemele: pe unii i-a vindecat de boli incurabile, altora le-a intarit credinta, pe altii i-a izbavit de primejdii sau de foc, pe multi deznadajduiti i-a mangaiat.

Continuă lectura →

7 cuvinte – Al şaptelea Cuvânt către tineri: IERTAREA

Publicat la de

Primul cuvânt către tineri: CHEMARE
Al doilea cuvînt către tineri: SĂ ZIDIM BISERICI!
Al treilea cuvânt către tineri: CER ȘI PĂMÂNT
Al patrulea cuvânt către tineri: CREDINȚĂ ȘI PRIETENIE
Al cincilea Cuvânt către tineri: PREOŢIA ŞI SUFERINŢA UMANĂ
Al şaselea cuvânt către tineri: DESPRE MOARTE ŞI ÎNVIERE
Al şaptelea Cuvânt către tineri: IERTAREA

7 cuvinte a rostit Mântuitorul nostru de pe cruce, 7 cuvinte a propovăduit Părintele Gheorghe Calciu purtând crucea lui Hristos.

Pe 19 Aprilie 1978, acum 38 de ani, în a șasea săptămână a Postului Mare, Părintele Gheorghe Calciu rostea ce de-al șaptelea cuvânt către tineri.

Cuvintele Părintelui Gheorghe Calciu rostite acum 38 de ani in fața a sute de studenti privati de libertate, privati de Cuvântul lui Dumnezeu, privați de Bisercă, sunt atât de actuale si pentru tinerii zilelor noastre care se cred liberi, dar care sunt robi, robi ai păcatului, robi ai lumii stricăcioase, robi ai trupului.

În amintirea acestui act de mărturisire a credinței din timpul stăpânirii comunist-atee, redau mai jos predica părintelui pentru a ne fi călăuză in acest Post al Sfintelor Paști, călăuză pe drumul urcușului duhovnicesc, pe drumul crucii, pe drumul chemării, pe drumul spre înviere:

icoana despre iertare

„De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit” (Luca 7:74)

Când am început aceste „Cuvinte”, tinere prieten, la primul din cele şapte nici nu te cunoşteam. Ştiam despre tine că exişti, că aspiri spre ceva ce lumea nu-ţi poate da, şi te-am chemat, ca pe fratele meu necunoscut, să-ţi arăt o cale nouă pe care să păşeşti. Ţi-am vorbit despre Hristos şi despre Biserica Lui, despre un cer şi un pământ nou, despre moarte şi înviere şi, mai presus de toate, despre iubirea lui Iisus pentru tine. Dar acum îţi spun frate, nu doar semen al meu; te iubesc, nu cu o iubire abstractă care îşi caută obiectul, ci cu iubirea care a găsit, fiindcă te cunosc şi eşti în inima mea, aşa cum şi eu sunt în inima ta. Căci dacă ai venit aici ca să mă asculţi de mai multe ori, ai făcut-o pentru că ai auzit glasul lui Iisus, acel Glas irezistibil care te-a trezit din amorţeala ta materialistă şi din letargia ateistă în care zăceai.

Ai auzit când Iisus ţi-a spus: „Vino la Mine!” Şi când te-ai întors la El, ţi-a pus inel în degetul tău şi încălţăminte nouă în picioarele tale, şi pe umeri haina cea mai bună (Luca 15:20-24). Fiindcă veneai rănit şi sângerând. Erai oprimat de tot ceea ce învăţaseşi despre zeificarea materiei şi de toate interdicţiile ridicate în faţa căutărilor tale de către ateismul fetişizat. Înaintea ochilor tăi, orbi până atunci, s-a aprins o lumină mai ademenitoare decât orice cântec de sirenă al lumii. Şi ai lăsat departe în urma ta ţara de secetă a necredinţei, şi roşcovele (Luca 15:14-17) pe care le mâncaseşi până atunci. Ai uitat de dascălii tăi, care îţi spuneau că aceasta este singura hrană şi că fără de ea vei muri. Şi ai auzit atunci cuvântul lui Iisus, care îţi spunea: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4).

Prietene, când oare ai ajuns să te hrăneşti cu cuvântul lui Dumnezeu? Şi totuşi asta faci! Pentru acest cuvânt ai renunţat la odihna ta, la pacea ta comodă, ai înfruntat obstacole şi interdicţii şi ai venit aici, să te hrăneşti cu cuvântul lui Hristos. Cinste ţie, prietene! Dumnezeu îţi va dărui cuvântul şi harul Său, şi ţi-l va dărui din belşug, pentru că este scris: „Că oricine cere, ia; cel care caută, află; celui care bate, i se va deschide” (Matei 7:8). Pentru această cerere stăruitoare a ta, curajosul meu prieten, Iisus te va răsplăti. Fiindcă ai avut curajul să lupţi cu o obişnuinţă şi cu o inerţie care te făcuseră prizonierul lor; fiindcă ai avut curajul să rupi barajul interdicţiilor pe care ţi le-a impus, ca pe un baraj de netrecut, ideologia marxistă, crezând că postulatele de autoritate nu au nevoie de demonstraţie şi că autoritatea ar putea suplini credinţa; fiindcă ai avut curajul ca, o dată ieşit de sub servitutea acestor doctrine, să mergi spre ceea ce ţi se contura în faţă ca o iubire tangibilă. Şi cu cât ai înaintat, cu atât ai înţeles mai bine că această iubire infinită şi crucificată strălucea pentru tine, omule unic şi irepetabil, cum te-am mai numit cândva. Pentru acest curaj al tău ai primit iertarea.

Nu simţi oare Continuă lectura →

7 cuvinte: Al şaselea cuvânt către tineri: DESPRE MOARTE ŞI ÎNVIERE

Publicat la de

Primul cuvânt către tineri: CHEMARE
Al doilea cuvînt către tineri: SĂ ZIDIM BISERICI!
Al treilea cuvânt către tineri: CER ȘI PĂMÂNT
Al patrulea cuvânt către tineri: CREDINȚĂ ȘI PRIETENIE
Al cincilea Cuvânt către tineri: PREOŢIA ŞI SUFERINŢA UMANĂ
Al şaselea cuvânt către tineri: DESPRE MOARTE ŞI ÎNVIERE
Al şaptelea Cuvânt către tineri: IERTAREA

7 cuvinte a rostit Mântuitorul nostru de pe cruce, 7 cuvinte a propovăduit Părintele Gheorghe Calciu purtând crucea lui Hristos.

Pe 12 Aprilie 1978, acum 38 de ani, în a cincea săptămână a Postului Mare, Părintele Gheorghe Calciu rostea ce de-al șaselea cuvânt către tineri.

„ – La dormitor, la culcare! – striga directorul. La biserică, la rugăciune! – strigau elevii”… Dar efectul a fost că peste două sute de seminarişti, elevi de liceu şi studenţi au ascultat în aceea seară predica părintelui profesor Gheorghe Calciu. Şi după acest al şaselea cuvânt, a doua zi s-a întâmplat ceva cu totul neaşteptat: „au deschis porţile, au deschis ușa şi am intrat din nou în biserică”.

Cuvintele Părintelui Gheorghe Calciu rostite acum 38 de ani in fața a sute de studenti privati de libertate, privati de Cuvântul lui Dumnezeu, privați de Bisercă, sunt atât de actuale si pentru tinerii zilelor noastre care se cred liberi, dar care sunt robi, robi ai păcatului, robi ai lumii stricăcioase, robi ai trupului.

În amintirea acestui act de mărturisire a credinței din timpul stăpânirii comunist-atee, redau mai jos predica părintelui pentru a ne fi călăuză in acest Post al Sfintelor Paști, călăuză pe drumul urcușului duhovnicesc, pe drumul crucii, pe drumul chemării, pe drumul spre înviere:

Invierea_Domnului_nostru_Iisus_Hristos

„Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac” (Ioan 8, 51)

Vom vorbi astăzi, prietene, despre moarte şi înviere. Ce stranie împerechere antinomică pentru urechile tale, care n-au auzit decât despre moarte şi viaţă! Tu, tânărul meu prieten, nu cunoşti decât sensul logic al afirmaţiei sau al negaţiei. Strâns cu forţa în corsetul material al lucrurilor, tu ştii că apa curge la vale, că focul arde şi că norii conţin sarcini electrice. Iar astfel de cunoştinţe trebuie să-ţi facă somnul liniştit, urechea plecată spre ascultare şi înţelegerea limitată la ceea ce ţi se dă. Reţeta universului ţi se oferă ca un răvaş în plăcintă. Decanii ideologiilor ateiste au primit „iluminări” care i-au pus în posesia adevărului absolut: înlocuirea unei greşeli grosolane prin alta mai puţin grosolană! Numai că fiecare nouă eroare îţi este impusă cu obligaţia de a o accepta ca adevăr absolut. Încercarea de a primi în mod critic un adevăr ideologic este o „erezie” periculoasă. Oficianţii ateismului încep deîndată goana după vrăjitoare…

„Polii existenţei noastre sunt naşterea şi moartea”, afirmă orice concepţie materialistă. Tu, omule, eşti sortit să te naşti şi să mori, printr-un capriciu al naturii sau printr-un simplu joc al libidoului. Tu nu ai destin. Tu urmezi legea necesităţii şi a cantităţii care, ca prin miracol, devine calitate – şi trebuie să accepţi că aceasta este ceea ce-ţi guvernează viaţa şi moartea. Înseamnă că tu eşti cea mai nefericită fiinţă de pe pământ, căci nici plantele, nici animalele nu au conştiinţa vieţii şi a morţii. Dar tu ştii! Tu eşti conştient că trăieşti şi, mai ales, eşti conştient că vei muri. Toată viaţa ta se desfăşoară în sumbra perspectivă a morţii. Dacă timpul nostru modern nu a crescut cu nimic şansele vieţii, el a înmulţit, într-o măsură nedefinită, posibilităţile morţii. Civilizaţia şi moartea, tragici cavaleri ai Apocalipsei, bântuie de un secol această lume. Şi nici un înger al învierii nu se arată la orizont, nici un arhanghel al dreptăţii nu brăzdează cerul şi nu strigă cu glas tunător îngrozitorilor cavaleri: „Opriţi-vă! În numele Domnului, opriţi-vă!”

Pe cerul materialismului ateist scrie cu litere funebre: „Nu există decât viaţa şi moarte”. Şi apoi o straşnică interdicţie: „Este oprit să crezi în înviere!”

Prietene, ce ţi-a dat ateismul în loc atunci când te-a deposedat de credinţa în înviere? Ce dar ţi-a oferit el atunci când ţi L-a luat pe Iisus cel Înviat? La ce alte sărbători senine te-a chemat el atunci când te-a pus să munceşti în zilele de Paşti şi de Crăciun? Ce purificare şi ce odihnă spirituală ţi s-au conturat dinainte atunci când sărbătorile creştine au fost mânjite cu noroiul denigrării şi cu lozincile violenţelor verbale?

Altădată, de sărbători, oamenii căutau să trăiască timpul lui Dumnezeu, dimensiunile lărgite spre infinit ale timpului; astăzi măsori plictisit, cu ochii pe ceas, timpul mitingurilor, ca pe un blestem. Altădată, de Paşti, ne împăcam cu toţi oamenii, după cuvântul cântării pascale: „…şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm; să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm totul pentru înviere!” Astăzi, în zilele de Paşti, ni se distribuie distracţii câmpeneşti, orgii înecate în alcool, sfârşind, deseori, în violenţă.

Tu ştii, tinere, că o concepţie este valabilă nu prin faptul că există, ci prin efectele ei pozitive. Şi atunci judecă singur, prietene al meu, compară şi apreciază, dar, mai ales, decide-te! Fiindcă ai de ales între bine şi rău, între blândeţe şi violenţă, între viaţă şi moarte…

Dar acum Continuă lectura →