92. Dumnezeul nostru a dăruit celor din ceruri nemurirea; celor de pe pămînt le-a dat prefacerea; și în toate a rînduit viaţă şi mişcare. Iar toate acestea pentru om. Să nu te amăgească, aşadar, nălucirea lumească a diavolului, care îţi strecoară gînduri rele în suflet. Ci, aducîndu-ți îndată aminte de bunătăţile cereşti, zi întru tine: Dacă vreau, de mine atîrnă să biruiesc şi acest război al patimei; dar nu voi birui dacă vreau să-mi fac pofta mea. Nevoieşte-te dar cu ceea ce poate să-ți mîntuiască sufletul.

93. Viaţa este unirea și legătura minţii cu sufletul şi cu trupul. lar moartea nu este pierderea celor împreunate, ci stingerea cunoştinţei lor. Căci pentru Dumnezeu toate se păstrează şi după desfacere.

94. Mintea nu este suflet, ci dar de la Dumnezeu, care mîntuieşte sufletul. Ea călăuzeşte sufletul şi-l sfătuiește la ceea ce e plăcut lui Dumnezeu: să disprețuiască cele vremelnice, trupeşti şi stricăcioase și să rîvnească bunurile cele veşnice, nestricăcioase şi netrupeşti. Ea învață pe om să umble în trup, dar să înţeleagă prin minte cele cereşti, cele din jurul lui Dumnezeu şi toate îndeobşte. Mintea iubitoare de Dumnezeu este binefăcătoarea și mîntuitoarea sufletului omenesc.

95. Sufletul coborîndu-se în trup îndată se întunecă de întristare şi de plăcere, și se pierde. Întristarea și plăcerea sînt ca nişte tumori ale trupului. Dar mintea iubitoare de Dumnezeu lucrînd împotrivă întristează trupul şi mîntuieşte sufletul, ca doctorul care taie şi arde trupul.

96. Sufletele care nu sînt ținute în frîu de raţiune şi nu sînt cîrmuite de minte ca să sugrume, să stăpînească și să cîrmuiască patimile lor, adică întristarea și plăcerea, se pierd ca dobitoacele cele necuvîntătoare, raţiunea fiind tîrîtă de patimi ca vizitiul biruit de cai.

Sursa: Filocalia Sfintelor Nevoințe ale Desăvârșirii, Volumul 1, Seria Religie, Traducere din grecește, introducere și note: pr. prof. dr. Dumitru Stăniloaie, București, 2008, Editura Humanitas (pag. 25 – Sfântul Antonie cel Mare)